Ante scriptum, post scriptum


 În ultima vreme mi-am adresat o mie de întrebări... o mie de de întrebări la care încă sper sa descopăr un răspuns, fie el corect sau nu. Și ma întreb uneori: „Cine sunt eu? Ce caut aici? Care este menirea mea în viață?” , iar cumva, după soiul asta de nelămuriri și neliniști, îmi trece prin cap oarecum faptul ca mintea îmi joaca feste. Cumva parca știu ca subconștientul meu, satul de monotonia din jur, își dorește să-mi tulbure rațiunea. Nici la asta nu găsesc răspuns, și e cumva o neliniște lăuntrică antagonistă cu atitudinea și înfățișarea mea cotidiana, dar mintea ma forțează sa caut sensul și logica propriei minți. Oare ce se afla în spatele ideilor ce-mi trec prin cap și de ce ma gândesc la ele? Sau poate... visez? Visez cu ochii deschiși ca ar trebui să mă cunosc dincolo de fiinta? Dincolo de rațional și banal? Dacă da, atunci de ce sunt încă aici și de ce nu-mi pot închide ochii noapte de noapte pentru ca nu pot medita la altceva? Mă opresc din gând și aspir la fericire, liniște, înțelegere, iubire și toate tâmpeniile la care reacționez diferit și simt ca sufletul și spiritul meu sunt chemate spre un alt imaginar, unul ce nu poate fi deslușit, dar se simte atât de frumos încât e morbidă imaginea-i oglindita în mintea mea.
Sunt conștientă ca poate fi lipsa de somn ma atrage într-un stupid imaginar și nu de multe ori confund senzația cu o mica nebunie sau poate s-a schimbat lumea într-un timp absurd de scurt? N-aș crede, mai degrabă o latura ascunsă din subconștientul meu îmi dictează acțiunile. Încă caut fericire, sau ea m-a descoperit pe mine după nesfârșite chemări și ritualuri absurde, am reușit sa s-o conving să-mi otrăvească eul. E atât de târziu, iar ochii mei ma urăsc, dar tot ce-mi trece prin minte nu-mi dă pace. E ca și cum am murit, dar de fapt trăiesc la un alt nivel. Cum e posibil așa ceva?




" Oare am fost altcineva acum câteva secunde? Voi fi altcineva peste câteva minute? "

Abis in vis

Mi-ai aruncat pe suflet cioburi incinse incat sa nu mi te pot scoate din minte. Si-mi esti o naluca nastrusnica ce imi chinuie visele in abis de stele si cumva iti iubesc alura de cavaler ce nu-mi completeaza jumatatea. Am crezut ca esti un vis transpus in realitate, un vis pe care-am incercat sa-l descifrez de secole de secunde si-as vrea sa-ti martuieresc ca mi-ai maturat sufletul de plumb, mi-ai aruncat cu praf de pusca pe ranile pe care timpul mi le-a oferit, ai plecat de nebun intr-o lume tampit de perfecta si nu te-ai uitat in urma.. la mine.. la trupu-mi firav si tamp, mi-ai acoperit ochii cu norii din ceruri si m-ai facut sa cred ca exista un " rai" doar pentru mine, doar pentru visele mele, mi-ai colorat zambetele in curcubee himerice, mi-ai dat sa beau iubire de fiecare data cand soarele imi mangaia chipul.
Oare tu, TU, m-ai iubit vreodata, mi-ai devorat trupul asa cum ti-am devorat eu fiecare privire? Ai uitat ca mi-ai promis luna si stelele? am ramas cu stelele strivite in fata usii mele si te-ai dus. Dar inca sper sa-ti limpezesti gandurile, sentimentele si sa-mi canti din nou iubire.
Am ramas un suflet pustiit, fara umbra, fara fericire, mi-ai furat pana si ultimul zambet pe care l-am ascuns in buzunar, ultima farama de speranta pe care mi-am purtat-o pana la ultima rasuflare de fericire.
Am scapat de o fantoma a fericirii care-mi inunda viata de "altceva" dar cumva parca nu regret ca te-am pierdut, si asta pentru ca mi-am alinat singuratatea cu o amagire a alter ego-ului meu si cumva am fost egoista sa cred ca viata se poate schimba in zile senine.
Am invatat ca uneori e bine sa ne inundam in siguratate si cumva, monologul asta pare o nebunie daca il recitesc in surdina. Am cantat un cantec fara vreo nota anume, dar cumva in lumea mea a fost cel mai frumos din umila mea existenta.
Fericirea e o aspiratie, un vis de neatins uneori, o poezie de dragoste, ca uneori poate fi si trist.
Si ma trezesc din vis. A nu-stiu-cata-oara.

Rise from the ashes

        Suntem oameni, suntem buni si suntem rai si cateodata nu realizam cat de mult cantaresc actiunile noastre. Luptam in fiecare zi cu demonii din adancul sufletului si exista situatii cand nu ne dam seama cand ranim pe cineva chiar si cu cateva cuvinte aruncate in aer.
       Suntem robotii fortati de societate sa-si inhibe sentimentele si actiunile benefice bunastarii vietii pe care am vrea s-o avem, ne e teama sa fim sinceri cu noi insine cateodata, ne e teama sa iubim, sa fim fericiti, pentru ca fugim de nefericire si dezamagiri. Luptam in fiecare zi cu lupii din jurul nostru si sunt si batalii pe care le pierdem inevitabil cu viata, ca deh asa trebuie uneori, dar ce e important e sa stim sa constientizam ca e doar o batalie, nu e razboiul cu insasi viata.
       De multe ori m-am aflat in situatia de a simti ca totul se prabuseste in jurul meu, si nu de multe ori am avut impresia ca tot ce mi se intampla e rau desi poate circumstantee indicau altceva, dar pe parcursu vietii, incet, incet am ajuns a concluzia ca si in lucrurile negative intalnite in viata de zi cu zi exista si parti bune, sau parti din care poti invata sa te ridici, sa tii capul sus si sa zambesti asteptand o noua provocare. In felul asta pot spune ca am ajuns sa fiu un om puternic, sau cel putin creierul meu a constientizat ca nu e poti avea pe toate, dar asta nu inseamna ca nu poti spera la ceva mai bun in ziua urmatoare. Roboti sau nu, trebuie sa ajungem sa ne bucuram si de zilele senine, de prieteni, de familie, iubiti si tot ce e bun pe lumea asta. Da, aripie ingerilor pot fi frante dupa numeroase batalii, da suntem oameni si gresim, dar trebuie sa stim sa ne cerem si iertare noua insine in primul rand ca sa putem trece peste toate hopurile. Nimeni nu spune ca e usor sau ca a fost vreodata usor, la urma urmei parca a ramas cumva intiparit in mintea nostra ca asa ar trebui sa fie.
         Dar oare nu avem si noi ceva de spus in privinta asta? Ba eu cred ca da si putem schimba multe daca ne uitam si a cei din jurul nostru si daca luptam pentru tot ce inseamna entitatea noastra. Lumea e crea, cruda, nemiloasa si e in stare sa te calce in picioare atunci cand ai cazut, dar nimeni nu-ti poate ua demnitatea si tot ce crezi pana in punctul maxim.
         Asa ca, voi, toti oamenii frumosi, plini de calitati si puternici din lumea asta, nu disperati, in orice moment aveti pe cineva mereu anga voi, daca nu fizic, spiritua cu siguranta. Sunt aici, sunteti acolo si asta e tot ce conteaza.


Crede in tine.

Ce e iubirea sau de ce iubim!?


          " Ce este iubirea? " o intrebare care intotdeauna e in mintea fiecaruia dintre noi, o intrebare la care uneori nu stim sa raspundem sau mai degraba nu ii putem gasi un raspuns care sa reflecte in totalitate sensul pe care il are cu adevarat. Asta va fi o postare in genul ce cred eu ca este cu adevarat si e pur din opinie personala.
Si dupa cum urmeaza, iubirea sau dragostea poate fi de mai multe feluri: iubirea fata de familie sau prieteni, iubirea fata de iubit/a, sot/sotie samd sau iubirea fata de proprii copii. Ideea de baza e ca ne nastem ca sa atingem apogeul iubirii si de creem un scop din a reusi sa simtim un sentiment acre sa ne copleseasca existenta. De ce iubim? Pentru ca vrem sa ne simtim intregi ca fiinte in lumea asta care parca in ultima vreme a uitat sa zambeasca si sa fie fericita.
          Iubirea este sentimentul suprem pe care am ajuns sa il ating in viata asta sau cel putin asa mi-a soptit inima ca am facut-o.
         Iubirea este un tel pe care ni-l intiparim in inima si minte inca de cand vedem pentru prima data timizi lumina zilei atunci cand ne nastem si incet incet, pe masura ce inaintam in viata ajungem sa simtim din ce in ce mai mult felurite sentimente, printre care... si iubirea. Prima data ne indragostim de glasul duios al mamei, de privirea ei blanda si de vocea heruvimica atunci cand ne sopteste ca suntem cea mai de pret comoara, si da, prima data i-am spus mamei " Te iubesc " si copil fiind am simtit ca e cel mai frumos lucru pe care ti-l poate oferi existenta- sa ajungi sa simti cu toata fiinta ca-ti iubesti parintii, apoi, desigur fratii si surorile.
          Depasesti cumva stagiul copilariei si ajungi sa-ti faci prieteni - putini, dar pe care ii vei avea o viata intreaga. Un alt fel de iubire, un alt fel de simt, o iubire care nu se poate masura in cuvinte fara valoare si sincer nu ma simt in stare sa descriu in cateva randul sentimentul de afectiune (putin spus) pe care il am fata de prietenii cei mai valorosi. si-am trecut prin foc, bucurii, lacrimi ( de tristete sau bucurii), ne-am batut in cuvinte grele iar mai apoi am realizat ca numai impreuna suntem un intreg, si impreuna putem depasi orice frica si orice obstacol care ne-ar face nefericiti. Prietena mea, prima mea iubire si cea care are in inima mea un loc pentru eteritate, pentru ca oricum am fi si oriunde ne-am afla tot suntem in mintea celeilalte, chiar daca timpul nu reuseste niciodata sa ne tina partea.
           Ajungi sa te maturizezi, incet, dar sigur si in viata fiecaruia dintre noi, mai devreme sau mai tarziu apare "el"sau apare "ea ". Si in momentul ala realizezi ca tot corpul tau, tot ce esti pana in momentul ala trece la un alt nivel. si-ncepi sa simti- nu stii exact ce- dar pe zi ce trece ajungi sa zambesti mai mult, ajungi sa crezi ca-ti poti depasi conditia umana si ca poti sa-ti implinesti primul vis: sa iubesti.
         Si iubesti... si iubesti atunci cand te trezesti dimineata la prima ora, si nu conteaza ca ai dormit putin sau mult, dar primul gand va fi intotdeauna pentru persoana ce ti-a "umblat" la ticaitul inimii. Si privesti pe fereastra si soarele nu ti se pare ceva sec si simplu, ti se pare ca parca si el danseaza cu toate ganduri-le tale incurajandu-te sa traiesti ziua respectiva ca si cum ar fi ultima- si ultima intr-un sens pozitiv. Si simti ca toate celulele din corpul tau iti zic ca esti un om diferit de ziua de ieri, pasesti spre o alta incapere si simti cum fluturii din stomac iti inunda tot sufletul cu bucurie. si realizezi ca viata a fost atat de darnica cu tine.. si traiesti clipa...
         Iubesti atunci cand in ochii celuilalt iti vezi jumatatea buna, pentru ca cealalta jumatate, parte negativa din tine, e infima in ochii lui (ei ), si simti ca ai inceput un nou capitol din viata ta, unul care ai vrea sa dureze pana vei incepe o alta viata pe un alt taram. Iubesti atunci cand zambesti in fiecare zi cu pofta si iubesti atunci cand plangi de fericire ca ai auzit prima oara " Te iubesc"si simti cum fiecare particula din corpul tau se bucura cu tine- un moment pe care il pastrezi in suflet, il inchizi in cufarul de sentimente si astepti a doua oara, mai emotionat ca niciodata sa auzi din nou, si din nou, si iti doresti sa auzi in fiecare secunda si in fiecare moment doar ca sa te poti agata de sentimentul ala cat mai mult.
          Iubirea iti poate deschide poarta spre perfectiune, o perfectiune umana dintre doua fiinte care ajung sa depaseasca tot ce e in jurul lor prin simplul fapt ca si-au contopit sentimentele intr-o singura entitate.
          Iubirea poate insemna si suferinta atunci cand mintea iti otraveste gandurile, si ca un om nebun, fara-de-minte, ajungi sa pierzi- atunci realizezi ca tot ce ai acumulat pana atunci ramane in cufarul tau si astepti sa mai fie deschis inca o data. Iubirea e cruda si amara, e dulce si glorioasa si trebuie sa alegi exact cum vrei sa fie. Pentru ca stii, poate fi exact asa cum iti doresti daca asta e ce vrei cu adevarat.
          Robotizandu-ne in ultima perioada, ajungem sa uitam sa fim oameni buni, deschisi, iubitori, ajungem sa uram tot ce e in jurul nostru uneori fara nici un motiv, de cele mai multe ori ne gasim scuze... unele care conteaza altele.. care nu si uneori, doar de dragul situatiei si doar de dragul normalului ajungem sa confundam sentimentul asta de dragoste.. si spunem "Te iubesc"ca o caseta stricata care a uitat sa mai rosteasca si altceva.
         Mi-am dorit multa vreme sa nu mai iubesc... sa fiu un om rece, vertical, de neatins sentimental pentru a nu putea fi doborata de oamenii rai din jurul meu, dar cumva, universul "mi-a scuturat" pe gene un miracol, o minune care sa lupte cu toti demonii din interiorul meu si sa ma faca sa simt din nou- asa am ajuns intreaga. Apogeul sentimentului de iubire a aparut atunci cand am devenit mama. Nu mi-ar ajunge toate expresiile de pe lumea asta si-nc-o lume sa va descriu ce simt in fiecare zi. Nu am iubit niciodata mai mult decat o fac acum si simt si va marturisesc ca nu sunt un om intreg, dar dragostea pe care o primesc de la fiul meu umple toate golurile din inima mea incat uneori am impresia ca nu am nevoie de altceva pe lumea asta, simt ca as putea muri in orice moment ( metaforic vorbind ) si as putea sa fiu cel mai fericit individ de pe planeta asta.
        Si totusi... tu de ce iubesti?
       

Cliseu

       
  S-a mai dus o parte din noi o data cu sfarsitul verii. S-a dus mirosul proaspat al soarelui care ne magaia crestetul, umerii goi si zambetele perfect pictate pe chipul nostru. Asfintitul pare mai rece si mai distant, parca s-a creat o noua lume in jurul nostru, una care pare nesigura pe moment.
Imi lipsesc diminetile de vara cand ne trezeam impreuna atinsi maiastru de caldura gingasa a soarelui, imi lipsesc ploile scurte de vara cand alergam fericiti ca doi copii care s-au afundat in universul copiilor.
          Totodata toamna asternuta pe poteca noastra pare ca aduce un nou inceput care sa ne marcheze un alt capitol in povestea noastra. Padurea isi schima incet incet mantaua si se pregateste si ea sa fie colorata intens de toamna ce bate la usa.
          Mi-as dori ca inceputul asta sa ne ofere la fel de multa fericire ca toate momentele pe care le-am petrecut impreuna urmarind rasaritul si marea linistita care ne completa povestea.
Privesc ploaia si parca contureaza o melodie trista care-si ia ramas bun de la vara care s-a dus mult prea repede anul asta, si totodata ludic ii ureaza bun venit lui "septembrie" care urmeaza sa ne ghideze spre o alta sfera a fericirii.
           Totusi, tu pari neschimbat, ai aceiasi ochi blanzi, acelasi zambet cald, inca esti invaluit de fericire si asta e un lucru bun. Cliseic as putea spune si stii foarte bine ca sunt genul de persoana care uraste cliseele, mai ales pe cele emotionale, dar cumva accept situatia asta si ma simt confortabil.
          Daca stau bine sa ma gandesc parca nu i-as ura inca  bun venit lui septembrie pentru ca asta ar denota ca ma complac cu toate schimbarile care apar odata cu instalarea toamnei si asta nu inseamna doar noi procese, inseamna degradare, tristete, pana si natura din jurul nostru ne oglideste ca-si schimba mantaua.
          In final, va trebui sa ne complacem cu tot ce avem in jurul nostru si sa incercam sa depasim " raceala" care ne inconjoara si sa ne "incalzim" cu sentimentele calde pe care le avem de impartasit, sa ne bucuram si de ploile reci, de soarele timid, de asfintitul care inca ne picteaza un zambet, de rasaritul care inca ne face sa ne simtim romantici.
" Wake me up when september ends " !

         

Fantome.

Aș fi vrut, aș fi făcut, aș fi visat...
           Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
          Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
           Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
            Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?

In oglinda - Confesiuni in miez de noapte

As fi vrut de mult sa-ti spun cate ceva, dar de fiecare data cand am vrut sa fac asta cumva m-am temut de
cum vei reactiona, dar azi, pentru un anume motiv, am decis ca o confesiune ti-ar prinde bine.
Te-am vazut azi zambind si pentru prima oara de cand traiesc am vazut ca zambesti sincer si m-am bucurat sa te vad asa.
Stii.. esti genul de persoana care de obicei prefera sa se ascunda intr-o carapace de nepatruns unde nimic nu trece, fie ea fericire, bucurie, tristete... nimic. Am stat si m-am gandit, oare ce raza de soare ti-a mangaiat chipul azi, oare te-ai uitat in ultimul timp sincer in ochii tai sa vezi cat de mult te poate schimba o zi in care esti sincer cu tine si recunosti ca momentele frumoase sunt si ele binevenite?! Mi-as dori sa te vad asa mai des, emanand voie buna si o aura care ar face invidiosi o multime de indivizi. Intotdeauna ti-am admirat personalitatea de neatins si atitudinea de om puternic, vertical, dar rece. Atat de rece incat uneori am impresia ca-ti iubesti singuratatea si locul rece de pe perna ce sta langa tine. Noaptea, uneori, te mai privesc sa-ti urmaresc pulsul si gingasia si as vrea sa-ti zic c-ai inceput sa visezi din nou si asta inseamna ca ceva se intampla in universul ala al tau. As vrea sa felicit persoana care a reusit, cu siguranta a meritat.
N-as vrea sa te sperii sau sa-ti zic ca e neaparat ceva permanent, stii cum e vorba aia, dragostea e un joc periculos, mai ales daca e jucat de cine nu trebuie, dar as vrea sa-ti incurajez schimbarea si sa-ti zic sa nu uiti sa fii om- nu ca n-ai fi- dar partea sensibila a ta n-as trebui sa dispara. Mi-as dori sa te vad plangand de fericire din nou, am si uitat cand te-am vazut ca te-ai bucurat ultima data de o raza de soare, de chipul tau frumos, de prieteni, de distractie, de altceva inafara de bula aia mica in care esti mereu.
Stii ca nu ma insel niciodata si sper ca si de data asta sa ma iubesti la fel de mult ca pe jumatatea cealalta, la urma urmei suntem suflete pereche, iar dragostea mea fata de tine va ramane la fel.
Nu ma uita si de data asta.

                                  

Conținuturi cu substrat

I look myself in the mirror and I see something changed on my face, my skin, my everything.
I have a strange feeling when I see myself, something is definitely different. I might say that everything is because of you, even though I will never admit that you you, I think you might get scared.
There are moments when I cannot believe that I am finally smiling a big part of the day and actually mean it, and it's the kind of moment I want to keep for the longest I can get.
When you first looked at me I felt that something is going to change, I did not know if it's going to be good or not, but it was a moment that I was expecting for quite some time. I must sound so childish right now, but is late at night, I look at the moon and I find it so amazing, and you know I'm not into romance, but I am starting to love these kind of moment when no matter what I do I imagine you smiling and encouraging me that life is not so bad if you enjoy the nice moments once in a while. When you look at me ( and not just physically) I really feel that you want to understand me and make me feel better, stronger and happier.
Sometimes I hate that I cannot know or figure out what the future wants to give me, but I know that no matter how this is going to end, you'll be there as a friend that I will always cherish and have no matter what. And I have to tell you, I feel confident and for once in my life I am seeing myself beautiful, but in your eyes, and that matters more than anything.
I know that I am not that beautiful or near to be perfect, but when I look in your eyes I see myself happy, and happiness, my dear, is something that i craved for since I first opened my eyes. I know you probably don't see it in my eyes, but when you kiss me and smile and when you make me laugh, I want to keep you so close to my heart just to feel shivers. It is a feeling not worth describing with simple words, but with something that matters. Most likely you will never know and I don't even know if you care, but the happiness that I have now because of you will remain in my heart.
Most likely you'll laugh and find this like a teenage crush, but it doesn't even matter that much right now in my head, 'cause I can see myself going for my dreams and my hopes, for once I am finding myself capable of doing something with me- 'something' that makes me go beyond my powers, in a good way, of course, and you already know confidence is what I lack most of times.
And I am feeling confident around you, it's the kind of feeling that makes me just want to kiss you in front of everyone, and not to brag or anything like that, but to show everyone that I know to be happy too. 
The way you touch my skin, hold my hands, and even the way you speak sometimes takes me to a place in my heart that I have locked and lost- or thought I lost- I thought I'll never try to love again, or to allow my heart to open up like I did in the past so easily. Even when I'm telling you I had a bad day it doesn't feel so bad anymore when you're saying " You know everything is going to be just fine as long as we have each other".
I want all in and I want you.

Jurnal de buzunar

       Un tumult de sentimente, o durere in suflet si-un zambet nevinovat. Asta simt in ultimul timp. Simt ca ma topesc pe picioare uneori, dar nu indraznesc niciodata sa cad sau sa renunt, nu-mi pot dezamagi familia, dar vine un moment in care mi-as dori sa ma inchid intr-o camera mica doar ca sa pot suferi in liniste. Si chestia asta, e mai mult o chestie care ma macina in interior. Nu pot sa sufar si nu vreau sa sufar atunci cand toti ma privesc, ma vor crede slaba, fara aparare si imi vor plange de mila. Si nu sunt perfecta, nu am o viata perfecta, dar imi doresc o familie. Atat as vrea, as vrea un umar pe care sa plang, un umar pe care sa-mi astern bucuriile, fericirea, si in acelasi timp un suflet care sa vada in fiul meu, exact ce vad si eu: o lumina si o inocenta care efectiv te face sa tremuri, o privire care inmoaie pe oricine, numai pe cine trebuie nu. Si-asta e un urlet surd, pentru ca n-as avea curaj.. nu am curaj sa... nici nu mai conteaza, nici nu as vrea sa ma mai gandesc la zilele innorate, as vrea sa le vad doar pe alea senine si fericite, as vrea sa am timp sa fiu o mama mai buna, mi-as dori sa nu mai dorm si sa-mi petrec timpul cu fiul meu, mi-as dori sa fie mai usor, si mi-as dori sa nu ii mai vad durerea in privire, caci doar eu o pot vedea. Si astazi o luam de la inceput, cu bucurie si lacrimi, cu determinare si curaj. Am jucat o piesa care nu avea nicio replica, si am cantat o melodie ca pentru surzi, dar ce nu stiu ei, e ca atunci cand zambesti si mergi inainte cu demnitate, nu te poate opri nimeni
     Si pe calea asta, as vrea sa le multumesc oamenilor care cred in mine, si totodata as vrea sa imi cer scuze fata de toti prietenii pe care ii neglijez, nu o fac din placere, ci pentru ca nu pot fi prezenta peste tot si in acelasi timp as vrea sa le multumesc si oamenilor care dupa 14 luni de cand sunt mama inca au dubii ca voi fi vreodata o mama buna. Si as vrea sa va spun ca nu am pretins niciodata c-as fi sau ca sunt sau ca incerc sa fiu perfecta, dar stiu un singur lucru: iubirea pe care o impartasim nu poate fi depasita de nimic, nici de rautati, nici de barfe sau orice altceva, pentru ca voi, sunteti atat de imaturi si fara suflet incat nu va puteti inchipui ce inseamna sa ai pe cineva atat de pur si nevinovat langa tine, el este singurul motiv pentru care lupt sa fiu un om mai bun, pentru el ma lupt cu voi si insultele voastre, iar lupta, e una mentala, pe care, apropo, am castigat-o dinainte de-a o-ncepe. 


Cu sinceritate...

O lacrima si-un adio?








Draga singuratate, draga straine,

             As putea spune ca nu mi-a fost dor de tine, as putea spune ca ma tin cu dintii de tine atat de tare incat am impresia ca vom ramane impreuna pana la sfarsit. Si undeva ego-ul meu tampit nu ma lasa sa te alung, undeva in surdina as vrea sa urlu si sa spun ca as vrea sa fie diferit. Stii, tu straine, eu cred ca tu poti vedea sufletul meu. O voce far' de sunet si fara cuvinte care ar putea sa-mi faca inima sa fie impacata. "Am pacatuit" am tacut atat de mult incat suferinta pare doar o alinare, nu mai pot sa ma bucur de nimic, desi lupt atat de tare cu demonii din capul meu. Si-as vrea sa iti spun ca ma doare cand nu vezi lumina din ochii mei, as vrea sa stii ca sufletul mi-e gol si as vrea sa stii, tu, ca as vrea sa-mi vezi lumina din spatele fumului astuia gros. Sunt straina in toate universurile voastre si caut rasaritul si cumva, il gasesc, dar vezi tu, imi rapesti fiecare raza, pentru de fiecare data ma gaseste "ea"pe mine, dar cumva imi alungi visele. Si-am crezut ca luptam impreuna, am crezut ca esti aici, am crezut ca tu, straine ma auzi cumva mai bine. As vrea sa strig in gura mare ca am nevoie de o amarata de imbratisare care sa insemne ceva, as vrea sa imi zambesti mai des pentru ca o simti, nu pentru ca toata lumea  o face, as vrea sa ma vezi dincolo de ambalaj, as vrea sa simti o clipa ce simt eu, una singura si-apoi te poti intoarce in lumea ta. In lumea in care poti trai fara sa ai nicio grija. Dar nu ai vrea, asa-i? Vezi tu poate ca nici nu gandesc ce-ti scriu, caci de mult nu ti-am mai scris, si stii, lumea chiar crede ca sunt bine. Si sunt bine, dar ma simt atat de goala pe dinauntru incat nu mai stiu ce simt. Zi de zi vad in jurul meu... si vad multe pe care le-as schimba, dar nu o sa o fac.. si stii de ce? Pentru ca misiunea mea e sa iubesc tot ce-i zamislit cu dragoste, si vezi tu, e doar o singura fiinta care imi alina o parte din suferinta, pentru ca doar atat stie... n-o sa plece, nu o sa ma tradeze, dar nu ma poate intregi intru totul, desi cred ca as putea sa-mi pacalesc mintea, as putea sa-i zic sa-mi inchida infinitul. Pare imposibil, nu-i asa?
              As vrea sa stii ca as vrea sa ma duc si sa-i urlu in fata ca o dispretuiesc, ca nu sunt deloc cum isi imagineaza, as vrea sa-i spun ca nu vede decat ura, cand nici nu ar trebui s-o simta, dar vezi tu, am sa-mi pastrez crampeiul de fericire pentru mine. Si stii de ce? Pentru ca desi am o aripa franta, inchei scrisoarea asta zicandu-ti ca mi-am sters lacrima, mi-am salvat ultima rasuflare, am zambit, cantecul trist s-a terminat, caci vezi tu, nimic nu ma poate dobori, nici macar tu. Acum imi pot inchide ochii linistita, si nu in modul sinistru si trist, in modul visator si frumos, pentru ca nici macar tu nu-mi potifura fericirea... nici macar tu.. nici macar voi...

                                                                             
                                                                       Cu drag va dau uitarii pana data viitoare.

Pierduti in praf de stele - part III

Scena III- reluare și continuare

"Mă uit în ochii tăi și încerc să îmi imaginez că vrei să-ți răspund cu același sentiment, aceeași privire calda.. n-o pot face și nu vreau sa-ți mint sufletul amăgindu-l cu sentimente și trăiri amare... asta sunt și asta voi fi"
"Nici nu știi cât de mult te-nșeli. Teama e doar o mică piedică... fiecare ființa care are un suflet viu se teme să iubească  Iubirea atrage durere, iubirea alină durere. Trebuie să alegi tabăra  Eu, un umil individ îndrăgostit  aleg să mă sacrific. Știu că o să sufăr  dar sunt un om atât de puternic, încât nu mă interesează  Dragostea și căldura unei făpturi cum ești tu, mă face să tresar și să-mi doresc să sufăr. E grotesc și nedrept, dar lasă-mă să te iubesc. Lasă-mă să te ridic atât de sus încât atunci când o să cazi, sau să cădem amândoi, o să radem stupid la cât de idioți am fost. Lasă-mă să te iubesc."
Cade cortina. Începuturile sunt întotdeauna un eșec  dar nu genul ăla de eșec care te face să renunți, ci genul ăla de eșec care te face să lupți pentru tot ceea ce-ți dorești. Ei, aparent o pereche total nepotrivită, a ales să lupte... de ce? Pentru că niciodată nu e loc de "nu". Întotdeauna e loc de "hai sa încercăm împreuna". Chiar dacă nu o să meargă vei știi și veți știi că măcar ați încercat. Amarul greșelii voastre puerile nici nu va mai conta. Iubirea? Se construiește  se simte, se demonstrează  Atunci când vrei sa te contopești cu un suflet care îți luminează ființa pana în adâncuri, nimic nu mai contează... pentru că atunci, lumea înseamna doar "voi".
"Lasă-mă să te iubesc"
                                                                                       
"Ești deja în universul iubirii mele... te-am lăsat în inima mea."

Pierduti in praf de stele- part II

Ea, se întoarce a doua zi, parcă simțindu-se vinovata de escapada de ieri. Trage aer în piept și-și face curaj. Curaj să-i vorbească  curaj să-l privească în ochi fără să se piardă o secundă. Plănuiește să-l năucească sexual, poate așa va scăpa de obsesia stupidă că e îndrăgostit  De fapt, (el) nici nu știe ce-i dragostea. Bate la ușă timid, îi deschide, intră. Niciun cuvânt, doar un zâmbet. Totul de la început.
Scena I:
"Sper ca ți ai mai revenit, cred ca nu te-ai simțit bine ieri. Sunt sigură că te simți mai bine. Am venit să vad ce faci"
"Știi bine ca nu ești aici de asta. Nici nu te obosi să te dezbraci. Nu vreau iar asta, ți-am zis ce simt și ce vreau, ți-e frica deja ca ma iubești?"
"Nu fi prostuț, hai să nu mai glumim și să trecem la treabă"
"Privește-ma în ochi și spune-mi că nu simți nimic. Și o să tac. O să te las în pace, promit. Nu o să mă mai vezi."
"Chiar vrei sa renunti la aventura noastră doar pentru o prostie ca asta? Fii serios și te rog hai sa ne revenim în fire"
"Ți-am zis să mă privești în ochi. Asta aștept."
Scena II:
Cade în genunchi și începe să plângă  fără a mai avea suflul de a da vreo replica. Amar, îi spune că nu vrea să iubească  iubirea e cruda cu cei puternici. El, o privește în ochi cu o căldura care explodează în toată camera. Câtă chimie! "Vreau să te privesc, să-ți spun că ești frumoasa așa când plângi, când te enervezi și te superi, când te strâmbi și-ți vad gropita, când zâmbești cu adevarat, când ești tu dincolo de toate fardurile, de tine m-am îndrăgostit  și nu trebuie să iți fie teama. Lasă-mă să văd cum luna iți mângăie chipul, lasă-mă să am grijă de tine... privește-mă în ochi...
Scena III:
Ce urmează?
                                             

Pierduti in praf de stele

O cămașă pătată de un ruj roșu intens, o sticlă de vin și niște lumânări deja folosite în exces. Doi oameni, el și ea, stau întinși pe un pat îmbibat deja în prea multa dragoste. E prea multa liniște, deși atmosfera e una plăcută și îmbietoare, parcă potrivită pentru niște cuvinte frumoase. El, simțindu-se mai curajos, se ridică si ii spune ei: " Pot sa-ti spun ceva?" "Zi-mi, te rog, dragule" "Cred ca te iubesc și cred ca ar trebui sa știi asta" "Nu vorbi prostii. Nu știi ce vrei, nu știi ce vorbești" "Nu sunt prostii, chiar știu ce simt. Nu crezi ca am dreptate pentru ca poate, în interior și tu la rândul tău simți același lucru. Recunoaște că așa e." "Nu strica momentul, nu e cazul, nu mă vrei de fapt... nu merge mai departe cu asta" ea, se ridica și pleacă. Nu înțelege sau doar mintea ei o oprește sa recunoască de fapt? El, dezamăgit încearcă să-și revină în fire. Oare "ea" are dreptate? simte asta din cauza relațiilor fizice de pana acum? Nu. E mai mult decât atât. Sângele i se îneacă de bucurie de fiecare dată când zâmbește, de fiecare data când lumina îi mângăie pielea atât de fina, îi iubește râsul de copil și parul care ii da un aer atât de feminin. În ochii ei vede dragostea și o simte din nou. N-a uitat el să simtă, ea nu vrea să simtă. Îi e frica. Sigur îi e frica, vede asta în toate șoaptele discrete, în toate gesturile draguțe. " Nu pleca. Știi... tu ești piesa care lipsește. Tu ești... " îi spune șoptind cu teamă, dar prea târziu. Deja a plecat. Dar și mâine îi va spune la fel, și de data asta va fi : "Te iubesc".