Draga singuratate, draga straine,
As putea spune ca nu mi-a fost dor de tine, as putea spune ca ma tin cu dintii de tine atat de tare incat am impresia ca vom ramane impreuna pana la sfarsit. Si undeva ego-ul meu tampit nu ma lasa sa te alung, undeva in surdina as vrea sa urlu si sa spun ca as vrea sa fie diferit. Stii, tu straine, eu cred ca tu poti vedea sufletul meu. O voce far' de sunet si fara cuvinte care ar putea sa-mi faca inima sa fie impacata. "Am pacatuit" am tacut atat de mult incat suferinta pare doar o alinare, nu mai pot sa ma bucur de nimic, desi lupt atat de tare cu demonii din capul meu. Si-as vrea sa iti spun ca ma doare cand nu vezi lumina din ochii mei, as vrea sa stii ca sufletul mi-e gol si as vrea sa stii, tu, ca as vrea sa-mi vezi lumina din spatele fumului astuia gros. Sunt straina in toate universurile voastre si caut rasaritul si cumva, il gasesc, dar vezi tu, imi rapesti fiecare raza, pentru de fiecare data ma gaseste "ea"pe mine, dar cumva imi alungi visele. Si-am crezut ca luptam impreuna, am crezut ca esti aici, am crezut ca tu, straine ma auzi cumva mai bine. As vrea sa strig in gura mare ca am nevoie de o amarata de imbratisare care sa insemne ceva, as vrea sa imi zambesti mai des pentru ca o simti, nu pentru ca toata lumea o face, as vrea sa ma vezi dincolo de ambalaj, as vrea sa simti o clipa ce simt eu, una singura si-apoi te poti intoarce in lumea ta. In lumea in care poti trai fara sa ai nicio grija. Dar nu ai vrea, asa-i? Vezi tu poate ca nici nu gandesc ce-ti scriu, caci de mult nu ti-am mai scris, si stii, lumea chiar crede ca sunt bine. Si sunt bine, dar ma simt atat de goala pe dinauntru incat nu mai stiu ce simt. Zi de zi vad in jurul meu... si vad multe pe care le-as schimba, dar nu o sa o fac.. si stii de ce? Pentru ca misiunea mea e sa iubesc tot ce-i zamislit cu dragoste, si vezi tu, e doar o singura fiinta care imi alina o parte din suferinta, pentru ca doar atat stie... n-o sa plece, nu o sa ma tradeze, dar nu ma poate intregi intru totul, desi cred ca as putea sa-mi pacalesc mintea, as putea sa-i zic sa-mi inchida infinitul. Pare imposibil, nu-i asa?
As vrea sa stii ca as vrea sa ma duc si sa-i urlu in fata ca o dispretuiesc, ca nu sunt deloc cum isi imagineaza, as vrea sa-i spun ca nu vede decat ura, cand nici nu ar trebui s-o simta, dar vezi tu, am sa-mi pastrez crampeiul de fericire pentru mine. Si stii de ce? Pentru ca desi am o aripa franta, inchei scrisoarea asta zicandu-ti ca mi-am sters lacrima, mi-am salvat ultima rasuflare, am zambit, cantecul trist s-a terminat, caci vezi tu, nimic nu ma poate dobori, nici macar tu. Acum imi pot inchide ochii linistita, si nu in modul sinistru si trist, in modul visator si frumos, pentru ca nici macar tu nu-mi potifura fericirea... nici macar tu.. nici macar voi...
Cu drag va dau uitarii pana data viitoare.
Quite touching
RăspundețiȘtergere