Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.
