Incerc sa imi impun anumite lucruri si uneori imi dau seama ca nu pot trece peste ..trecut de exemplu.Uneori inca ma bantuie chipul tatalui meu.. si nu inteleg de ce,nu il mai vreau inapoi,desi inainte il vroiam chiar daca sustineam tare si raspicat ca il urasc.Dar mi-am dat seama ca de fapt"iubirea"pentru el era un fel de obsesie.Obsesia de a avea doi parinti.Inca ma deranjeaza asta.Inca imi doresc sa tai 11 ani din viata mea si sa-i vad chipul iar,sa imi imaginez de data asta o familie fericita,o familie unita..nu doar suferinta.M-am saturat de suferinta si de mila pe care mi-o impartasesc cei care imi cunosc trecutul.Am crescut,sunt destul de matura sa imi dau seama ca trecutul imi otravea gandirea si am trecut peste,trebuia sa depasesc momentul.Cosmarurile pe care le-am avut de-a lungul timpului au trecut,nu mai sunt atat de convinsa ca il vreau inapoi.Nu vreau un tata care sa ma cumpere..vreau un tata care sa imi fie alaturi si sa-mi spuna ca e mandru de mine..ca e mandru de noi,de mine si de Lorena.Nu mai vreau abslut nimic,nu mai am absolut nimic sa-ti cer,tata,nici macar asta nu o pot spune.Esti un strain care nu a stiut niciodata ce inseamna sa fi parinte cu adevarat,un strain pe care l-au interesat doar barurile,bautura si banii,niciodata familia..niciodata.Si mi-e teama..mi-e teama ca sa cresc si o sa am o familie si o sa imi fie frica ca voi ajunge ca mama.Nu vreau asta...de aceea obsesia mea pentru tine se incheie aici.Adio,straine!Adio.
