Cliseu

       
  S-a mai dus o parte din noi o data cu sfarsitul verii. S-a dus mirosul proaspat al soarelui care ne magaia crestetul, umerii goi si zambetele perfect pictate pe chipul nostru. Asfintitul pare mai rece si mai distant, parca s-a creat o noua lume in jurul nostru, una care pare nesigura pe moment.
Imi lipsesc diminetile de vara cand ne trezeam impreuna atinsi maiastru de caldura gingasa a soarelui, imi lipsesc ploile scurte de vara cand alergam fericiti ca doi copii care s-au afundat in universul copiilor.
          Totodata toamna asternuta pe poteca noastra pare ca aduce un nou inceput care sa ne marcheze un alt capitol in povestea noastra. Padurea isi schima incet incet mantaua si se pregateste si ea sa fie colorata intens de toamna ce bate la usa.
          Mi-as dori ca inceputul asta sa ne ofere la fel de multa fericire ca toate momentele pe care le-am petrecut impreuna urmarind rasaritul si marea linistita care ne completa povestea.
Privesc ploaia si parca contureaza o melodie trista care-si ia ramas bun de la vara care s-a dus mult prea repede anul asta, si totodata ludic ii ureaza bun venit lui "septembrie" care urmeaza sa ne ghideze spre o alta sfera a fericirii.
           Totusi, tu pari neschimbat, ai aceiasi ochi blanzi, acelasi zambet cald, inca esti invaluit de fericire si asta e un lucru bun. Cliseic as putea spune si stii foarte bine ca sunt genul de persoana care uraste cliseele, mai ales pe cele emotionale, dar cumva accept situatia asta si ma simt confortabil.
          Daca stau bine sa ma gandesc parca nu i-as ura inca  bun venit lui septembrie pentru ca asta ar denota ca ma complac cu toate schimbarile care apar odata cu instalarea toamnei si asta nu inseamna doar noi procese, inseamna degradare, tristete, pana si natura din jurul nostru ne oglideste ca-si schimba mantaua.
          In final, va trebui sa ne complacem cu tot ce avem in jurul nostru si sa incercam sa depasim " raceala" care ne inconjoara si sa ne "incalzim" cu sentimentele calde pe care le avem de impartasit, sa ne bucuram si de ploile reci, de soarele timid, de asfintitul care inca ne picteaza un zambet, de rasaritul care inca ne face sa ne simtim romantici.
" Wake me up when september ends " !

         

Fantome.

Aș fi vrut, aș fi făcut, aș fi visat...
           Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
          Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
           Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
            Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?

In oglinda - Confesiuni in miez de noapte

As fi vrut de mult sa-ti spun cate ceva, dar de fiecare data cand am vrut sa fac asta cumva m-am temut de
cum vei reactiona, dar azi, pentru un anume motiv, am decis ca o confesiune ti-ar prinde bine.
Te-am vazut azi zambind si pentru prima oara de cand traiesc am vazut ca zambesti sincer si m-am bucurat sa te vad asa.
Stii.. esti genul de persoana care de obicei prefera sa se ascunda intr-o carapace de nepatruns unde nimic nu trece, fie ea fericire, bucurie, tristete... nimic. Am stat si m-am gandit, oare ce raza de soare ti-a mangaiat chipul azi, oare te-ai uitat in ultimul timp sincer in ochii tai sa vezi cat de mult te poate schimba o zi in care esti sincer cu tine si recunosti ca momentele frumoase sunt si ele binevenite?! Mi-as dori sa te vad asa mai des, emanand voie buna si o aura care ar face invidiosi o multime de indivizi. Intotdeauna ti-am admirat personalitatea de neatins si atitudinea de om puternic, vertical, dar rece. Atat de rece incat uneori am impresia ca-ti iubesti singuratatea si locul rece de pe perna ce sta langa tine. Noaptea, uneori, te mai privesc sa-ti urmaresc pulsul si gingasia si as vrea sa-ti zic c-ai inceput sa visezi din nou si asta inseamna ca ceva se intampla in universul ala al tau. As vrea sa felicit persoana care a reusit, cu siguranta a meritat.
N-as vrea sa te sperii sau sa-ti zic ca e neaparat ceva permanent, stii cum e vorba aia, dragostea e un joc periculos, mai ales daca e jucat de cine nu trebuie, dar as vrea sa-ti incurajez schimbarea si sa-ti zic sa nu uiti sa fii om- nu ca n-ai fi- dar partea sensibila a ta n-as trebui sa dispara. Mi-as dori sa te vad plangand de fericire din nou, am si uitat cand te-am vazut ca te-ai bucurat ultima data de o raza de soare, de chipul tau frumos, de prieteni, de distractie, de altceva inafara de bula aia mica in care esti mereu.
Stii ca nu ma insel niciodata si sper ca si de data asta sa ma iubesti la fel de mult ca pe jumatatea cealalta, la urma urmei suntem suflete pereche, iar dragostea mea fata de tine va ramane la fel.
Nu ma uita si de data asta.

                                  

Conținuturi cu substrat

I look myself in the mirror and I see something changed on my face, my skin, my everything.
I have a strange feeling when I see myself, something is definitely different. I might say that everything is because of you, even though I will never admit that you you, I think you might get scared.
There are moments when I cannot believe that I am finally smiling a big part of the day and actually mean it, and it's the kind of moment I want to keep for the longest I can get.
When you first looked at me I felt that something is going to change, I did not know if it's going to be good or not, but it was a moment that I was expecting for quite some time. I must sound so childish right now, but is late at night, I look at the moon and I find it so amazing, and you know I'm not into romance, but I am starting to love these kind of moment when no matter what I do I imagine you smiling and encouraging me that life is not so bad if you enjoy the nice moments once in a while. When you look at me ( and not just physically) I really feel that you want to understand me and make me feel better, stronger and happier.
Sometimes I hate that I cannot know or figure out what the future wants to give me, but I know that no matter how this is going to end, you'll be there as a friend that I will always cherish and have no matter what. And I have to tell you, I feel confident and for once in my life I am seeing myself beautiful, but in your eyes, and that matters more than anything.
I know that I am not that beautiful or near to be perfect, but when I look in your eyes I see myself happy, and happiness, my dear, is something that i craved for since I first opened my eyes. I know you probably don't see it in my eyes, but when you kiss me and smile and when you make me laugh, I want to keep you so close to my heart just to feel shivers. It is a feeling not worth describing with simple words, but with something that matters. Most likely you will never know and I don't even know if you care, but the happiness that I have now because of you will remain in my heart.
Most likely you'll laugh and find this like a teenage crush, but it doesn't even matter that much right now in my head, 'cause I can see myself going for my dreams and my hopes, for once I am finding myself capable of doing something with me- 'something' that makes me go beyond my powers, in a good way, of course, and you already know confidence is what I lack most of times.
And I am feeling confident around you, it's the kind of feeling that makes me just want to kiss you in front of everyone, and not to brag or anything like that, but to show everyone that I know to be happy too. 
The way you touch my skin, hold my hands, and even the way you speak sometimes takes me to a place in my heart that I have locked and lost- or thought I lost- I thought I'll never try to love again, or to allow my heart to open up like I did in the past so easily. Even when I'm telling you I had a bad day it doesn't feel so bad anymore when you're saying " You know everything is going to be just fine as long as we have each other".
I want all in and I want you.

Jurnal de buzunar

       Un tumult de sentimente, o durere in suflet si-un zambet nevinovat. Asta simt in ultimul timp. Simt ca ma topesc pe picioare uneori, dar nu indraznesc niciodata sa cad sau sa renunt, nu-mi pot dezamagi familia, dar vine un moment in care mi-as dori sa ma inchid intr-o camera mica doar ca sa pot suferi in liniste. Si chestia asta, e mai mult o chestie care ma macina in interior. Nu pot sa sufar si nu vreau sa sufar atunci cand toti ma privesc, ma vor crede slaba, fara aparare si imi vor plange de mila. Si nu sunt perfecta, nu am o viata perfecta, dar imi doresc o familie. Atat as vrea, as vrea un umar pe care sa plang, un umar pe care sa-mi astern bucuriile, fericirea, si in acelasi timp un suflet care sa vada in fiul meu, exact ce vad si eu: o lumina si o inocenta care efectiv te face sa tremuri, o privire care inmoaie pe oricine, numai pe cine trebuie nu. Si-asta e un urlet surd, pentru ca n-as avea curaj.. nu am curaj sa... nici nu mai conteaza, nici nu as vrea sa ma mai gandesc la zilele innorate, as vrea sa le vad doar pe alea senine si fericite, as vrea sa am timp sa fiu o mama mai buna, mi-as dori sa nu mai dorm si sa-mi petrec timpul cu fiul meu, mi-as dori sa fie mai usor, si mi-as dori sa nu ii mai vad durerea in privire, caci doar eu o pot vedea. Si astazi o luam de la inceput, cu bucurie si lacrimi, cu determinare si curaj. Am jucat o piesa care nu avea nicio replica, si am cantat o melodie ca pentru surzi, dar ce nu stiu ei, e ca atunci cand zambesti si mergi inainte cu demnitate, nu te poate opri nimeni
     Si pe calea asta, as vrea sa le multumesc oamenilor care cred in mine, si totodata as vrea sa imi cer scuze fata de toti prietenii pe care ii neglijez, nu o fac din placere, ci pentru ca nu pot fi prezenta peste tot si in acelasi timp as vrea sa le multumesc si oamenilor care dupa 14 luni de cand sunt mama inca au dubii ca voi fi vreodata o mama buna. Si as vrea sa va spun ca nu am pretins niciodata c-as fi sau ca sunt sau ca incerc sa fiu perfecta, dar stiu un singur lucru: iubirea pe care o impartasim nu poate fi depasita de nimic, nici de rautati, nici de barfe sau orice altceva, pentru ca voi, sunteti atat de imaturi si fara suflet incat nu va puteti inchipui ce inseamna sa ai pe cineva atat de pur si nevinovat langa tine, el este singurul motiv pentru care lupt sa fiu un om mai bun, pentru el ma lupt cu voi si insultele voastre, iar lupta, e una mentala, pe care, apropo, am castigat-o dinainte de-a o-ncepe. 


Cu sinceritate...

O lacrima si-un adio?

Draga singuratate, draga straine,

             As putea spune ca nu mi-a fost dor de tine, as putea spune ca ma tin cu dintii de tine atat de tare incat am impresia ca vom ramane impreuna pana la sfarsit. Si undeva ego-ul meu tampit nu ma lasa sa te alung, undeva in surdina as vrea sa urlu si sa spun ca as vrea sa fie diferit. Stii, tu straine, eu cred ca tu poti vedea sufletul meu. O voce far' de sunet si fara cuvinte care ar putea sa-mi faca inima sa fie impacata. "Am pacatuit" am tacut atat de mult incat suferinta pare doar o alinare, nu mai pot sa ma bucur de nimic, desi lupt atat de tare cu demonii din capul meu. Si-as vrea sa iti spun ca ma doare cand nu vezi lumina din ochii mei, as vrea sa stii ca sufletul mi-e gol si as vrea sa stii, tu, ca as vrea sa-mi vezi lumina din spatele fumului astuia gros. Sunt straina in toate universurile voastre si caut rasaritul si cumva, il gasesc, dar vezi tu, imi rapesti fiecare raza, pentru de fiecare data ma gaseste "ea"pe mine, dar cumva imi alungi visele. Si-am crezut ca luptam impreuna, am crezut ca esti aici, am crezut ca tu, straine ma auzi cumva mai bine. As vrea sa strig in gura mare ca am nevoie de o amarata de imbratisare care sa insemne ceva, as vrea sa imi zambesti mai des pentru ca o simti, nu pentru ca toata lumea  o face, as vrea sa ma vezi dincolo de ambalaj, as vrea sa simti o clipa ce simt eu, una singura si-apoi te poti intoarce in lumea ta. In lumea in care poti trai fara sa ai nicio grija. Dar nu ai vrea, asa-i? Vezi tu poate ca nici nu gandesc ce-ti scriu, caci de mult nu ti-am mai scris, si stii, lumea chiar crede ca sunt bine. Si sunt bine, dar ma simt atat de goala pe dinauntru incat nu mai stiu ce simt. Zi de zi vad in jurul meu... si vad multe pe care le-as schimba, dar nu o sa o fac.. si stii de ce? Pentru ca misiunea mea e sa iubesc tot ce-i zamislit cu dragoste, si vezi tu, e doar o singura fiinta care imi alina o parte din suferinta, pentru ca doar atat stie... n-o sa plece, nu o sa ma tradeze, dar nu ma poate intregi intru totul, desi cred ca as putea sa-mi pacalesc mintea, as putea sa-i zic sa-mi inchida infinitul. Pare imposibil, nu-i asa?
              As vrea sa stii ca as vrea sa ma duc si sa-i urlu in fata ca o dispretuiesc, ca nu sunt deloc cum isi imagineaza, as vrea sa-i spun ca nu vede decat ura, cand nici nu ar trebui s-o simta, dar vezi tu, am sa-mi pastrez crampeiul de fericire pentru mine. Si stii de ce? Pentru ca desi am o aripa franta, inchei scrisoarea asta zicandu-ti ca mi-am sters lacrima, mi-am salvat ultima rasuflare, am zambit, cantecul trist s-a terminat, caci vezi tu, nimic nu ma poate dobori, nici macar tu. Acum imi pot inchide ochii linistita, si nu in modul sinistru si trist, in modul visator si frumos, pentru ca nici macar tu nu-mi potifura fericirea... nici macar tu.. nici macar voi...

                                                                             
                                                                       Cu drag va dau uitarii pana data viitoare.

Pierduti in praf de stele - part III

Scena III- reluare și continuare

"Mă uit în ochii tăi și încerc să îmi imaginez că vrei să-ți răspund cu același sentiment, aceeași privire calda.. n-o pot face și nu vreau sa-ți mint sufletul amăgindu-l cu sentimente și trăiri amare... asta sunt și asta voi fi"
"Nici nu știi cât de mult te-nșeli. Teama e doar o mică piedică... fiecare ființa care are un suflet viu se teme să iubească  Iubirea atrage durere, iubirea alină durere. Trebuie să alegi tabăra  Eu, un umil individ îndrăgostit  aleg să mă sacrific. Știu că o să sufăr  dar sunt un om atât de puternic, încât nu mă interesează  Dragostea și căldura unei făpturi cum ești tu, mă face să tresar și să-mi doresc să sufăr. E grotesc și nedrept, dar lasă-mă să te iubesc. Lasă-mă să te ridic atât de sus încât atunci când o să cazi, sau să cădem amândoi, o să radem stupid la cât de idioți am fost. Lasă-mă să te iubesc."
Cade cortina. Începuturile sunt întotdeauna un eșec  dar nu genul ăla de eșec care te face să renunți, ci genul ăla de eșec care te face să lupți pentru tot ceea ce-ți dorești. Ei, aparent o pereche total nepotrivită, a ales să lupte... de ce? Pentru că niciodată nu e loc de "nu". Întotdeauna e loc de "hai sa încercăm împreuna". Chiar dacă nu o să meargă vei știi și veți știi că măcar ați încercat. Amarul greșelii voastre puerile nici nu va mai conta. Iubirea? Se construiește  se simte, se demonstrează  Atunci când vrei sa te contopești cu un suflet care îți luminează ființa pana în adâncuri, nimic nu mai contează... pentru că atunci, lumea înseamna doar "voi".
"Lasă-mă să te iubesc"

                                                                                       

"Ești deja în universul iubirii mele... te-am lăsat în inima mea."

Pierduti in praf de stele- part II

Ea, se întoarce a doua zi, parcă simțindu-se vinovata de escapada de ieri. Trage aer în piept și-și face curaj. Curaj să-i vorbească  curaj să-l privească în ochi fără să se piardă o secundă. Plănuiește să-l năucească sexual, poate așa va scăpa de obsesia stupidă că e îndrăgostit  De fapt, (el) nici nu știe ce-i dragostea. Bate la ușă timid, îi deschide, intră. Niciun cuvânt, doar un zâmbet. Totul de la început.
Scena I:
"Sper ca ți ai mai revenit, cred ca nu te-ai simțit bine ieri. Sunt sigură că te simți mai bine. Am venit să vad ce faci"
"Știi bine ca nu ești aici de asta. Nici nu te obosi să te dezbraci. Nu vreau iar asta, ți-am zis ce simt și ce vreau, ți-e frica deja ca ma iubești?"
"Nu fi prostuț, hai să nu mai glumim și să trecem la treabă"
"Privește-ma în ochi și spune-mi că nu simți nimic. Și o să tac. O să te las în pace, promit. Nu o să mă mai vezi."
"Chiar vrei sa renunti la aventura noastră doar pentru o prostie ca asta? Fii serios și te rog hai sa ne revenim în fire"
"Ți-am zis să mă privești în ochi. Asta aștept."
Scena II:
Cade în genunchi și începe să plângă  fără a mai avea suflul de a da vreo replica. Amar, îi spune că nu vrea să iubească  iubirea e cruda cu cei puternici. El, o privește în ochi cu o căldura care explodează în toată camera. Câtă chimie! "Vreau să te privesc, să-ți spun că ești frumoasa așa când plângi, când te enervezi și te superi, când te strâmbi și-ți vad gropita, când zâmbești cu adevarat, când ești tu dincolo de toate fardurile, de tine m-am îndrăgostit  și nu trebuie să iți fie teama. Lasă-mă să văd cum luna iți mângăie chipul, lasă-mă să am grijă de tine... privește-mă în ochi...
Scena III:
Ce urmează?
                                             

Pierduti in praf de stele

O cămașă pătată de un ruj roșu intens, o sticlă de vin și niște lumânări deja folosite în exces. Doi oameni, el și ea, stau întinși pe un pat îmbibat deja în prea multa dragoste. E prea multa liniște, deși atmosfera e una plăcută și îmbietoare, parcă potrivită pentru niște cuvinte frumoase. El, simțindu-se mai curajos, se ridică si ii spune ei: " Pot sa-ti spun ceva?" "Zi-mi, te rog, dragule" "Cred ca te iubesc și cred ca ar trebui sa știi asta" "Nu vorbi prostii. Nu știi ce vrei, nu știi ce vorbești" "Nu sunt prostii, chiar știu ce simt. Nu crezi ca am dreptate pentru ca poate, în interior și tu la rândul tău simți același lucru. Recunoaște că așa e." "Nu strica momentul, nu e cazul, nu mă vrei de fapt... nu merge mai departe cu asta" ea, se ridica și pleacă. Nu înțelege sau doar mintea ei o oprește sa recunoască de fapt? El, dezamăgit încearcă să-și revină în fire. Oare "ea" are dreptate? simte asta din cauza relațiilor fizice de pana acum? Nu. E mai mult decât atât. Sângele i se îneacă de bucurie de fiecare dată când zâmbește, de fiecare data când lumina îi mângăie pielea atât de fina, îi iubește râsul de copil și parul care ii da un aer atât de feminin. În ochii ei vede dragostea și o simte din nou. N-a uitat el să simtă, ea nu vrea să simtă. Îi e frica. Sigur îi e frica, vede asta în toate șoaptele discrete, în toate gesturile draguțe. " Nu pleca. Știi... tu ești piesa care lipsește. Tu ești... " îi spune șoptind cu teamă, dar prea târziu. Deja a plecat. Dar și mâine îi va spune la fel, și de data asta va fi : "Te iubesc".