De cateva zile incoace nu mai scot niciun cuvant.E o etapa peste care sincer,nu trec usor,desi prin tacerea mea poti vedea si o schita de fericire.Fericire,pentru ca ma refac incet incet si uit de toate problemele de sanatate,ca deh,astea vin si trec.Si simt ca urlu in disperare si nimeni nu ma aude,nimeni nu imi aude glasul..nimeni nu se bucura de rasul meu.Deja sunt 4 zile de tacere imbibate in durere,norocul meu e ca durerea asta e trecatoare.Si norocul meu e ca el imi alina din durere fiind alaturi de mine.O sa vina si vremea mea.O sa zambesc iar,o sa fie ca inainte.Nu ca acum e diferit.Dar ma simt limitata.Nu pot face nimic.Sunt captiva in tacere iar trupul meu ma implora sa scot macar un cuvant.Si nu pot.Si banuiesc ca voi,cei care mai sunteti pe acolo si ma urmariti..mi-ati simtit lipsa,caci nu am mai avut timp de nimic.Si din nou trebuie sa astept...Sa astept sa comentez,sa rad ca bezmetica atunci cand nu trebuie,sa fac remarci nesimtite si sa zambesc frumos ca sa primesc o tigara.Sau sa spun multumesc dupa ce am zis.."da-mi".E chiar nasol sa traiesti in tacere.Acum inteleg.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu