Did I ever existed?

Citisem cu cateva minute in urma un comentariu pe care mi l-a dat o fata pe blog si mi-am dat seama ca are extrem de multa dreptate..."Spend your life with who makes you happy , not with who you have to impress".
Si ma gandesc..oare nu asa e?Incercam intotdeauna sa impresionam si sa atragem atentia,sa ne batem joc mai apoi de persoane chiar daca nu asa suntem doi,dar doar pentru ca ne hranim orgoliul cu suferinta altora.Mi-am dat seama ca singuratatea e un tunel surd in care nu te poti misca decat in 2 directii: sa mergi mai departe sau sa te simti mizerabil si sa te indrepti incet incet spre o depresie.Si va intreb..oare merita sa ne schimbam si sa impresionam pe toata lumea?Am incercat intotdeauna sa neg ca nu sunt o persoana perfecta si am tras de mine sa incerc sa fac lucrurile cat mai bine.Pentru ce?Probabail ca nici nu mai conteaza.Avem tendinta de a calca in picioare zambetele si momentele frumoase din viata noastra si sa ne prefacem ca nu ne pasa.Ei bine...mie imi pasa.Si mi-am dat seama ca fericirea poate ca nu ma vrea in gradina ei si atunci prefer sa fiu ok si sa nu fiu fericita decat sa ma simt mizerabil pentru o lume in care tot timpul voi cadea si va veni un moment in care nu o sa ma mai pot ridica pentru ca lumea e prea cruda.De ce ne hranim cu suferinta altora?Pentru ca conteaza mai mult sa tipi dupa atentie decat sa admiti ca poate nu e totul cum crezi.Nu suntem oameni suntem doar niste roboti care se programeaza in timp.In care moment existam cu adevarat?

I love myself just the way I am

In fiecare zi ma gandesc la moduri diferite in care as putea sa ma schimb..si de fiecare data imi dau seama ca gresesc.De ce?Pentru ca daca eu nu ma accept asa cum sunt, cum ar putea sa o faca ceilalti?Mi-am dat seama ca de fapt nu sunt o persoana chiar atat de "rea" precum mi-as imagina..si asta pentru ca sunt persoane care imi cunosc sufletul cu adevarat si nu se uita niciodata dupa exterior sau aparente.Sunt constienta ca sunt rece si nu am foarte multi prieteni, dar stiu ca sunt oameni care sunt alaturi de mine indiferent de situatie si ma accepta in continuare chiar si pentru greselile pe care le fac.Am constientizat ca maturizarea mea vine odata cu timpul si ca nu ar trebui sa o grabesc, pentru ca nu ma va ajuta cu nimic.Cum am mai spus si in nenumarate posturi lacrimogene de genul.. nu sunt o persoana perfecta si nu incerc sa fiu un exemplu pentru nimeni.Incerc doar sa va fac pe voi,cei care ma citiri constant, sa invatati si sa vedeti anumite lucruri pe care si eu le experimentez sau nu le vad la timp.Nu va spun decat sa fiti voi insiva si nu lasati pe nimeni si nimic sa va doboare.Fiti exact cum vreti sa fiti si nu uitati niciodata sa fiti fericiti si sa le zambiti cu dragoste prietenilor si familiei.Problemele nu ar rebui sa va doboare niciodata, ci sa va faca extrem de puternici pentru urmatoarea lovitura.Nu incercati sa pareti niciodata ceva ce nu sunteti pentru ca cei din jur va vor iubi de un infinit de ori mai mult pentru personalitatea voastra pura.Nu incerc decat sa cresc usor usor si sa invat din ce in ce mai multe din greselile pe care le fac.Maturizarea nu inseamna cateva luni sau cateva patanii, ci inseamna evenimente importante care duc la lacrimi de fericire sau de bucurie.Viata are modul ei ciudat de a ne pregati pentru "adulthood" si o face in asa de multe moduri atat de frumoase, dar din pacate nu vedem decat partile negative care la sfarsitul zilei raman doar o ploaie de vara.

Privesc spre maine si ma gandesc ca vreau sa fiu mai fericita in anii ce urmeaza, vreau sa fiu puternica si iubita si vreau sa reusesc in tot ce mi-am propus.Vreau sa ma ridic de fiecare data cu capul sus si sa le demonstrez celorlalti ca sunt niste fraieri daca ma judeca drept o persoana slaba sau ma judeca dupa aparente.Zileleinsorite sunt de partea mea si ma fac sa sper ca maine sa fiu mai fericita si mai aproape de cei pe care ii iubesc fata de cum am fost ieri.

Nu uitati niciodata sa fiti mandrii de voi!

Life and other drugs

De multe ori viata nu ne ofera tot ceea ce ne dorim..adevarul e ca prea putin incercam sa fim fericiti si multumiti de noi insine.Ne lovim de acelasi obstacol de un milion de ori si niciodata nu suntem in stare sa-l ocolim. Poate ca suntem egoisti si nu ne pasa deloc de cei din jur. De multe ori am avut si am impresia ca locul meu nu e pe undeva pe aici...sunt momente in care ma smt exact ca un outsider si poate pentru ca e vina mea, poate ca nu.

Viata ne ofera cele mai frumoase lucruri in calatoria noastra catre fericire, dar putini sunt cei care culeg "roadele din pom". Suntem oameni si gresim de cele mai multe ori involuntar si fara sa vrem sa ranim in general, dar sunt momente stupide care nici nu ne sar in ochi care deranjeaza mult mai mult dect ne-am imagina. Nu sunt o persoana deschisa si poate ca nici n-am sa fiu vreodata dar sunt constienta de valorile mele si-mi doresc o viata noua.Un nou inceput, incat sa o iau de la capat si sa pot fi exact asa cum imi doresc.Sa nu-mi mai fie frica sa-mi exprim parerile si punctul de vedere pentru ca ceilati sunt doar pseudooameni. Sunt diferita si imi doresc in continuare sa fiu diferita.Foarte putine persoane ma cunosc si ma inteleg cu adevarat.Voi imi stiti doar fata pe care vreti voi sa o am. In realitate nu sunt deloc cum va imaginati.

Viata e absolut spectaculoasa daca o petreci cu "tovarasii tai " de suflet (a.k.a friends/prieteni) si cu persoanele pe care le iubesti cel mai mult.Deci..iubiti!iubiti dragii mei cititori si nu va opriti niciodata sa spuneti ce ganditi.Nu va mulati pe lumea asta falsa, creati-va propria voastra viata si nu deveniti "pupincuristi".

Si ca tot a fost 1 iunie, nu uitati sa va pastrati sufletul de copil si nu uitati sa traiti mereu ca un copil, pentru ca doar ei stiu cu adevarat ce inseamna fericire, timiditate si libertate.

Cuvântul frustrare nu e banat.

Lumea ipocrită în care trăim deja nu mă mai mira.Frustrarea deja depaşeste orice limită de bun simţ.Şi în tot blogul ăsta nu am fost o cretină imbecilă care să jignească sau care să aibă posturi cu atac la anumite persoane.Şi mi-am dat seama de un lucru extraordinar de hilar şi ciudat în acelaşi timp.Bărbatii au in general dreptate (i am a chick, da cand tre sa recunosc ceva,recunosc) cu anumite chestii...femeile chiar sunt proaste (nu toate, da putine-s normale) si nu ca as lua apararea "masculilor". Dar exista anumite momente penibile in care pur si simplu ramai fara absolut niciun cuvant.Si n-am zis niciodata c-as fi perfecta, poate ca mama natura nu m-a inzestrat asa de mult precum altii/altele dar macar sunt ipocrita si sincera.Nu ma intereseaza absolut deloc parerile celorlati pentru ca eu ma accept asa cum sunt indiferent de situatie.Si doar pentru ca nu-s nesimtita si nu jignesc toate specimenele extraterestre care ma calca pe coada asta nu inseamna ca-s mielusel.Am dreptul la o parere indiferent de persoana sau situatie si daca anumite tipologii imi deranjeaza retina prefer sa-mi pastrez frustrarile pentru mine, nu de alta dar consider ca nu sunt atat de fraiera incat sa nu stiu sa-mi tin si gura. Lumea de obicei subestimeaza.Nu sunt o tipa extraordinar de feroce dar lupt pentru idealurile mele si pentru ceea ce gandesc.Pacat ca nu multi au creier sa inteleaga ce inseamna o viata buna si o persoana cu personalitate.Sunt o frustrata, stiu!

What goes around,comes around

Life is hard,we all know it.Sunt momente cand simt ca ma innec intrun pahar care e defapt gol.Si simt ca strig in lumea asta surda fara sa primesc vreun raspuns pozitiv.Uneori mi-e mai greu decat pare si desi ma chinui sa urlu doar in capul meu, niciodata nu reusesc.Si la sfarsitul zilei imi dau seama ca tu esti mereu langa mine, orice-ar fi.Lumea va fi intotdeauna rautacioasa si neintelegatoare but who am I to judge?Imi inchid ochii si imi imaginez ca traiesc intrun univers armonios unde toata lumea ma accepta asa cum sunt, fara a ma judeca fara habar.Imi inchid ochii si te vad numai pe tine, cel ce-mi esti alaturi chiar si atunci cand nu esti langa mine.Love is all I got left.Datorita tie mai am puterea sa zambesc si sa lupt impotriva tuturor si vreau sa-ti multumesc ca-mi esti alaturi desi majoritatea timpului nu o merit.Sunt o fire de neimblanzit si urasc ca nu pot fi intotdeauna cum iti doresti.Mi-as dori sa nu ma trezesc niciodata din visul cu noi doi si sa-mi fi alaturi pentru o vesnicie.Un simplu "Te iubesc" deja nu mai e de ajuns.Iar pentru toate lucrurile negative din viata mea, va veni clipa cand toate se vor intoarce inapoi. "What goes around, comes around!"

Am doar 18 ani!

12 aprilie 2011,ziua in care scap de copilarie si ganduri de copil si trec metaforic spre o alta lume infinita,cea de "adult".Intrebari numeroase din partea tuturor referitor la felul cum sa simt..Raspunsul meu?Nu ma simt extraordinar de diferit,dar cu siguranta imi doresc sa fiu de 1000 de ori mai fericita si mai sanatoasa in anii ce urmeaza.18 ani.Cea mai frumoasa varsta pe care o poate avea un adolescent in viata sa.Cu bune,cu rele trecem spre un alt taram al necunoscutului,sperand sa descoperim din nou lumea.Am renascut,sunt o alta persoana.Las in urma tot ce a fost nefericit si trist si pasesc spre "adulthood" cu zambetul pe buze si capul sus.Imi doresc sa am o viata frumoasa in continuare,sa ma bucur cat mai pot de liceu,apoi sa-mi iau ramas bun de la Brasov incet incet,pasind spre facultate.Sunt fericita ca am persoane dragi care ma sustin si ma iubesc indiferent de varsta pe care o am si le multumesc tuturor ca de acum incolo ma vor privi ca un adult.Iata ca pot fi si eu fericita in lumea mea!

Imi ascund furia dinauntrul sufletului meu

Cum as putea sa-ti spun ca te urasc?Cu ce folos?Cu ce folos sa-ti spuni ca-mi ranesti de fiecare data sufletul tamp cu toate copilariile tale?Ce rost are sa-ti spun toate astea cand constiinta ta nici macar nu e incarcata.Incerc sa te cunosc si sa-mi deschid sufletul in fata ta si ma tratezi ca pe un gunoi.Si esti atat de aproape de mine,atat de strans de mine,si nu pentru ca vreau eu,pentru ca te urasc din adancul inimii si as urla in fata tuturor ca sa zic asta.Nu stii sa apreciezi absolut nimic...nu ai stiut niciodata sa ma asculti sau sa imi alini durerea atunci cand am avut nevoie de tine..Niciodata!!!Si cel mai mult te urasc pentru ca sunt momente cand ma faci sa zambesc si sa rad si incep sa te iubesc din nou..Dar esti ca o fiara care rapeste suflete pure,niciodata nu m-ai lasat sa fiu fericita,niciodata nu te-ai bucurat pentru mine..ai stiut doar sa profiti de bunatatea mea si ti-ai batut joc de mine.Si da,sunt slaba in momentul asta si ma urasc mai mult pe mine ca nu te poti opri din stupidiatea ta.Esti doar un copil frustrat care va ajunge singur si asta numai din cauza prostiilor pe care le faci.Nimeni nu poate iubi un "suflet" ca tine.Uita ca exist,ca m-ai cunoscut,ca m-ai vazut,ca mi-ai zambit,ca te-am strans in brate,ca te-am iubit.Uita ca facem parte din aceiasi familie si sterge cu buretele toate amintirile pe care le-avem impreuna.Mi-e sila sa te numesc parte din sangele meu,pentru ca nici macar nu-ti pasa.Sunt altii carora le pasa.Mie de ce mi-ar pasa de tine?De ce as iubi un monstru care ma face sa sufar mereu?De ce?Prefer singuratatea si "moartea" in agonie decat acrimi varsate pentru o fiinta care nu poate trece de pragul infantilitatii.Vei tanji dupa mine atunci cand te voi parasi..si ia aminte..am incercat sa te fac sa ma iubesti..si tot am ramas un suflet stingher..

The story of my life.

Acest articol contine expresii care pot parea sau pot duce la situatii lacrimogene.Aceasta nu este intentia mea.Aviz celor care se emotioneaza mai rapid.

Simt nevoia sa fac anumite afirmatii si sa clarific anumite situatii(subliniez faptul ca nu imi plang de mila si nici nu cer compasiune!)pe care nu multi dintre voi le stiti.Nu tin neaparat sa imi fac publica viata mea sau parte din ea,dar scriind aici e singura modalitate prin care ma pot exterioriza fara sa imi fie frica de reactii..sau de comentarii rautacioase.

O sa incep prin a spune ca am crescut de la 6 ani doar cu mama si cu sora mea din motive mai mult sau mai putin importante,de aeea motivul am sa-l tin doar pentru mine.Asadar am crescut intro familie doar de fete si am avut o copilarie care m-a pregatit pentru viata de adolescent si pentru cea de adult.Am invatat sa ignor toate comentariile rautacioase din partea celor care ma tachinau si am invatat ca cel mai bine e sa iti porti singur de grija.Familia m-a invatat sa nu aspir la ceva ce nu pot avea niciodata,iar astfel am fost crescuta modest, dar nu mi-a lipsit niciodata nimic.Am avut parte de caldura din familie si lucrurile necesare "supravietuirii".Am avut vise si aspiratii ca orice copil dar am avut intotdeauna in cap doar ceea ce conta.

Am fost in generala un copil bun,mi-am implinit o parte din vise si mi-am castigat respectul fata de colegi si profesori.Nu am fost niciodata favorizata din cauza situatiei mele materiale si cu atat mai putin din cauza celei familiale;am vrut mereu sa fiu tratata ca un copil normal ca si ceilalti colegi ai mei.Nu am avut parte de o copilarie ca ceilalti..inconjurata de jucarii si zambete, ci mai degraba am avut parte de o copilarie care m-a pregatit sa-mi dezvolt anumite indeletniciri si simturi..Am avut grija de mine si de sora mea mai mica timp de multi ani cat timp mama muncea si nimeni nu a avut vreodata habar de asa ceva...Am fost fericita ca am reusit sa invat bine si sa aspir la un liceu bun.Timida si fara incredere in mine nu am avut aspiratii foarte mari desi la "nivelul" meu de atunci nu trebuia sa imi fac griji.Am ajuns in final la liceu, la liceul de informatica unde mi-am dorit sa ajung inca din clasa a cincea.Pe vremea aia aveam doua burse,pentru care muncisem din greu pe parcursul anilor..si nimeni nu a stiut.Am invatat sa-mi intretin familia si sa zambesc si sa fiu cu capul sus mereu ...am fost mandra ca am crescut intrun mediu care nu mi-a facut niciodata rau,ci dimpotriva m-a invatat sa fiu mai responsabila si mai matura.

M-am maturizat la o varsta frageda si am facut anumite lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac mai tarziu,dar nu am regretat niciodata faptul ca am crescut fara un parinte.Multi dintre apropiatii mei sau ai familiei mele tot timpul ne admira..si mai mereu se mira..de faptul ca am supravietuit...mi se pare cinic.Am ajuns pana aici pentru ca inauntrul meu sunt o luptatoare si nu am aratat niciodata ca imi lipseste ceva sau ca eu cheltui 10 lei intro saptamana si nu 100 de lei ca majoritatea.Nu am avut niciodata pretentia de a-mi dori sau a cere ceva ce nu mi se cuvine.M-am obisnuit "modesta" si fara prea multe complicatii.Si totusi sunt o fiinta care iubeste la fel de mult ca oricare persoana normala..pentru ca ma consider normala si la fel ca ceilalti si nu vreau sa fiu compatimita sau sa-mi arate cei din jur mila doar pentru ca situatia mea e mai "nefericita" din punctul lor de vedere.

Spun toate lucrurile astea nu pentru a impresiona, ci pentru a lamuri o data pentru totdeauna anumite lucruri.Nu vreau sa schimb nimic la mine.Vreau sa raman aceiasi fetita cresuta de mama,puternica si luptatoare si vreau sa mi se acorde aceiasi atentie ca si pana acum(adica normala nu exagerata).Sunt o luptatoare si o sa reusesc mai devreme sau mai tarziu sa-mi ating toate scopurile.

P.S:Cu lacrimi in ochi spun mandra ca nu regret nimic din tot ce mi-a oferit viata pana acum.

New beginnings

In curand I'll be 18.Cica sweet 18.Sincer nu ma prezint foarte entuziasmata si nici fericita nici nerabdatoare.E doar o alta zi de nastere fara nimic special,culmea un asa numit "majorat".Intamplarea face ca entuziasmul meu sa fie diminuat si de faptul ca imi place sa ma bucur de zile dinastea de una singura sau cu foarte putine persoane dragi(prin putine ma refer la una doua nu douazeci)si desigur fara urma de cadou sau flori sau mai stiu eu ce minunatii.O zi in care sa nu fie neaparat vorba despre mine sau despre cat pot sa dau eu de baut ca deh asa e "traditia".Inceputurile nu se refera doar la chestii dinastea ci mai mult la o schimbare psihica si la dorinta arzatoare de a deveni un micut adult.Adultul ala la care ai visat de cand erai copil...Imi pun in cap o multime de promisiuni si cateva dorinte pe care sper sa le indeplinesc pana cand fac fabuloasa zi de 18.Anyway promit eu solemn ca o sa fie o zi linistita in care probabil nu o sa ma distrez exagerat asa cum s-ar astepta majoritatea,ci o sa-mi iau "La revedere" de la copilarie si visele din trecut cu zambetul pe buze si capul sus.Maturitatea de dupa 18 desigur nu se va vedea chiar din ziua respectiva dar aspir la un viitor mirobolant de a deveni un exemplu ca adult.Nu un exemplu exagerat ci unul care are suflet de copil dar priveste lumea cu o maturitate inocenta.Inca 29 de zile.

Ecou

O tacere morbida imi acopera zambetul tamp.Toate culorile devin brusc un tablou infricosator imbracat doar in alb si negru.Sperante si vise spulberate de o furtuna timpurie.Am pierdut cu mine insumi batalia vietii mele.Mi-am acoperit inima cu un scut de nepatruns si-am aruncat lacrimile in zare.Fericirea e trecatoare.Iubirea e trecatoare.Viata e trecatoare.Am plecat fara niciun drum,am tras aer in piept adanc si am inchis ochii inlacrimati.Urletul dinauntrul meu va ramane incarcerat ca o fiara neimblanzita.Am luat-o de la inceput.M-am invartit in cerc si am ajuns la acelasi zambet fals si bucurie inexistenta.Ai plecat!Am plecat![ecou]