New begginings;welcome 2012!

2011, in curand la final.Ai fost un an minunat cu bune si cu rele care acum e pe sfarsite.

Las in urma un an greu,cu multe intamplari fericite si frumoase dar si cu multe necazuri.Las in urma "o Anca" mai slaba care a intampinat un an aglomerat, uneori prea greoi, un an in care am iubit, am iertat, am gresit, am cazut, m-am ridicat, am plans si apoi am zambit.Acum,la sfarsit imi doresc sa las in urma tot ce-a fost urat in anul asta si sa sper la un an mai bun si mai cald, un an care sa aduca bucurii si fericire, un an care sa-mi implineasca zeci de vise la care tanjesc si sper de atata timp. Imbratisez un an nou cu persoane la care tin si ma sustin si ma fac sa zambesc si sa sper ca pot fi o persoana mai buna.As vrea sa le multumesc tuturor celor care mi-au calauzit pasii in anul 2011, tuturor celor care m-au ubit si m-au apreciat si inca o fac sau..nu.

Voua, tuturor va urez in primul rand sa alungati gandurile negative si sa va bucurati de noi inceputuri mai bune, mai frumoase, va doresc sa fiti puternici si sanatori, sa iubiti si sa fiti fericiti de mii de ori mai mult decat in anul ce se va scurge in doar cateva ore, sa nu uitati sa fiti voi si sa apreciati absolut tot ce aveti si sa luptati pentru idealurile voastre si mai determinati in anul ce vine.Va doresc un suflet pur si vesnic tanar care sa va ajute sa depasiti toate momentele grele din anul asta si sa va concentrati sa fiti de un milion de ori mai tari la anu'. Va doresc sa va distrati si sa fiti fericiti asa cum nu ati mai facut-o pana acum si sa nu uitati sa va puneti in cap ca anul ce va urma va fi unul si mai bun ca asta!

Va doresc un an plin de bucurii si fericire, sa beti si sa mancati( cu masura) ca sa va simtiti extraordinar, sa fiti sanatosi si cu sufletul impacat.

Eu,la sfarsit de an sunt fericita.Va doresc din toata inima toate cele bune!

LA MULTI ANI!

In aer, parfum de sarbatori

Iata ca a mai trecut inca un an greu, incarcat si a venit Craciunul, sarbatoarea in care sufletele noastre se incalzesc si suntem macar pentru o zi oameni mai buni, mai zambitori.

Va urez un Craciun nemaipomenit de frumos alaturi de toti pe care ii indragiti si ii iubiti, va doresc sa fiti copii macar pentru cateva ore si sa va bucurati de magia care pluteste in aerul asta de sarbatoare.Va transmit numai ganduri bune care sa va umple sufletele de lumina si bunatate pe care sa o impartiti si voi la randul vostru!

Mirosul de coji de portocale, al cozonacilor, al dulciurilor sa va inspire un Craciun special si unic si sa va bucurati de fiecare moment al acestei zile.Nu in ultimul rand va urez sanatate si putere pentru a depasi toate momentele grele ce vor urma in anul ce vine.Sa nu uitati sa cautati lumina in inimile voastre si sa oferiti cat mai multe celor pe care ii iubiti!

Un Craciun minunat si nemaipomenit alaturi de familie si cei dragi va urez din toata inima !

Mereu copil - repost

Ma ratacesc in visul acela al nostru

Si nu mai stiu sa ma intorc

E real oare?Sau e doar fictiune?

Stii candva mi-am dorit sa fiu un fluture

Sa traiesc doar o zi pe pamant

Si sa nu regret niciun moment

Ca am putut trai fiecare clipa intens.

Imi doresc sa fim din noi copii

Sa zambim mereu si sa uitam de regrete

Sa uitam ca ne maturizam devreme

Sa uitam ca visesle pier cand cresti

Si sa ne amintim ca ne iubim!

Sa ne amintim ca orice-ar fi

Vom fi impreuna..aici sau acolo

Mereu.Inchide ochii si-mi vei zari chipul

Inchid ochii si-ti voi vedea zambetul

Vom ramane mereu copii

Indiferent de ce-ar urma....

Fericire intr-o cupa de amurg

Zilele trec anevoioase si nu-mi dau seama cand am capatat optimismul asta cu care ma trezesc zilnic.Zambesc de o mie de ori mai mult si ma bucur pentru fiecare adiere usoara, pentru fiecare raza calda ce imi lumineaza chipul, pentru
fiecare zambet pe care il intalnesc in calea mea.Si..trebuie sa recunosc...fericirea e o stare atat de mirifica incat uneori am impresia ca am renascut in ultimele zile.Se apropie cu pasi repezi si Craciunul, de care ma voi bucura impreuna cu familia si prietenii apropiati, voi astepta dornica darurile "mosului" si mirosul de sarbatoare din jur.De aceea ar trebui sa incercam sa fim mai buni, mai veseli si mai fericiti macar acum.Sa ne bucuram si de momentele nefericite in asa fel incat sa para un pahar de roua fericita.sa nu uitam sa fim mai buni si mai intelepti ca sa ajungem la bucuria infinita imprastiata de magia sarbatorilor.

P.S :Va doresc multe multe cadouri, ganduri bune si fie ca Mos Nicolae sa va indulceasca cat mai mult!

Fila de jurnal:Adio, eu!

Buna dimineata.

Ma trezesc cu greu si astazi, dar parca cu o pofta mai mare de viata decat de obicei.Soarele timid imi mangaie chipul si ma invioreaza incet. Zambesc. Azi va fi o zi buna si productiva...sau cel putin asa sper.Am inceput sa fiu mai optimista?Nu, doar ca mintea mea e mult mai lucida si incepe sa castige in fata inimii mele ranite. E mai bine asa...cel putin pentru moment e cel mai bine pentru mine.

Ma indrept spre oglinda mare din baie. Privesc un chip palid, in refacere, un chip chinuit de vreme mai mult decat ar trebui. In relitatea voastra sunt doar o adolescenta rebela care pare mereu fericita si fara nici o grija. Dar eu imi privesc sufletul schingiut de demonii sentimentelor. E trist si uita mereu ca inca traieste. Uneori am impresia caar vrea sa piara si sa ma lase sa-mi duc veacul doar condusa de ratiune. Il inteleg. Sufera mult mai mult decat trebuie, iar asta e numai vina mea..

Zambesc.Azi, imi pun in cap sa fiu "eu"... adevarata 'eu', vechea mea fiinta pe care trebuie sa o dezgrop din mizeria asta de univers complicat. Dar stiti ce? O sa reusesc. De ce? Pentru ca ca intotdeauna obtin ce vreau.De ce sa fiu in continuare un suflet stingher care e ranit si urla dupa afectiune cand pot fi din nou o persoana puternica, stabila, verticala si rece. De ce rece? Pentru ca e cel mai bine pentru mine in momentul asta. Voi fi bine, pentru ca viata m-a invatat sa nu uit niciodata sa lupt. Si lupt pentru mine, pentru pacea mea interioara. Lupt ca sa nu ma autodistrug. As pleca departe de lumea asta numai ca sa imi gasesc un loc unde sa-mi ling ranile si sa-mi indrept greselile. Lumea e nedreapta, iar aparentele castiga din pacate mereu. De data asta aleg sa particip intens in batalia cu mine si imi doresc sa-mi recastig identitatea.

Sentimentele mele raman la fel, dar aleg sa le arunc intr-un cufar vechi cu amintiri pe care sa-l redeschid doar atunci cand inima si mintea mea vor ajunge sa dicteze la fel. Nu-mi doresc decat sa primesc aceleasi zambete si incurajari de la persoanele care ma tin departe de coma suferintei.Imi doresc sa fiu urata si batjocorita in continuare de cei care ma dispretuiesc doar pentru a ma face si mai puternica.

Sunt actorul ce-si va gasi replicile si poetul care va desena versuri multicolore pe foaia alba a infinitului. Voi reusi pentru ca desi ziua asta aparent a inceput stangace, vor veni zile ce ma vor intari treptat .

Se apropie Craciunul.Melancolica, vars o lacrima si ma pun din nou sa dorm.Capitol incheiat.

Dezbraca-ma de tine

Visez in fiecare noapte de ceva vreme..si visez acelasi lucru:te visez pe "tine".Nu visam mai deloc inainte, dar de cateva zile ma bantui pana si in universul meu minunat.Si nu e corect, sa stii. Incerc sa te uit si sa te sterg din memoria mea, incerc sa uit tot ce tine de tine dar ma urmaresti constant. De fiecare data te apropii de mine din ce in ce mai mult...imi privesti chipul asa doar cum tu stii si imi mangai sufletul cu soapte dulci si margaritare de fericire.Nu am mai simtit atata lumina si caldura de cand m-ai alungat din sufletul tau.Imi zambesti, parca esti mai fericit ca niciodata si nu reusesc sa inteleg daca eu iti pricinuiesc fericirea sau daca doar amintirea mea te alina.Ma cuprinzi cu bratele tale puternice hotarat sa nu imi mai dai drumul.Ma invalui in vraja ta neinteleasa si ma saruti cu atata caldura incat sangele meu clocoteste iar trupul meu devine sclavul mangaierilor si sarutarilor tale.Nu am crezut niciodata in povesti dar visul meu alaturi de tine depaseste orice infinit al iubirii eterne si pure.Stiu ca esti doar o iluzie cu care imi hranesc inima asta rece si putreda de atatea rautati si in tot intunericul din capul meu apari mereu ca o lumina care ma invaluie atat de frumos si armonios incat as prefera sa mor si sa visez asa pentru eternitate.Nu imi daruiesc doar trupul ci si inima mea, caci nimeni nu o poate mangaia asa cum faci tu.Nu imi doresc sa ma trezesc dar realitatea mea bolnava ma cheama inapoi.Te-am pierdut din nou dar parfumul tau mi-a ramas intiparit pe trup si pe perna pe care am udat-o cu lacrimi de fericire.Sunt o fiinta transparenta in lumea in care ma inconjoara si realizez ca amintirea ta imi invie simtul pentru viata.Nu pot sa beau din amintirea ta, nu ma pot hrani cu sarutarile tale..!Ma amagesti!Dezbraca-ma de tine!

Bang, bang you're dead

Ma trezesc amortita parca dintr-un vis infinit.Imi deschid incet ochii cu o greutate enorma,parca refuzand sa pasesc in spatiul finit al realitatii.Imi dau seama ca noaptea adanca ma invaluie din toate partile si ma tine captiva in jocul sau murdar.Ma ridic din pat si pasesc usor spre geam. Luna mi-e din nou sfetnic mut. O privesc uimita urland in disperare sa ma auda cineva, dar parca tipatul meu nu are rezonanta decat in capul meu...Imi zambeste trist si ma urmareste atent. E singura pe care o mai am aproape, e singura care imi face inima de piatra sa mai tresara uneori. Un cantec neinteles, cu versuri parca extraterestre imi mangaie portativul inimii, iar noaptea continua sa ma tina captiva in tristetea si monotonia sa. Realizez ca am devenit un robot care a uitat sa simta, sa iubeasca, sa zambeasca,sa traiasca... Nici macar lacrimile propriului meu chip nu mai exista; m-au renegat pana si ele...Nu imi mai gasesc nicio slipire in ochi, nu-mi mai simt sangele cald inundandu-mi trupul infim. Sunt ca un schelet uitat de lume intr-un cosciug mizer si ieftin. Din toata atmosfera sufocanta imi descopar ultimul zambet, ultimul sentiment de speranta si optimism...se schimba atat de multe lucruri in interiorul meu incat am impresia ca sunt doar un suflet stingher martor la propria-mi moarte. Gasesc totusi speranta si in acelasi timp simt cum lumina palida a lunii imi mangaie obrajii monocromatici si umerii reci. Ma gandesc la viitor si nu pot vedea nimic pe moment. Imi simt din nou inima zbatandu-se si urland de disperare in zgomotul asta mut al lumii in care ma aflu. Vrea sa fiu fericita!? Ma uit in oglinda si zaresc un chip luminos, parca fara nicio grija, fara nicio pata de tristete. Ce stupide sunt aparentele in universul asta! Interiorul mi-e umplut de insecte dobitoace care nu vor sa ma lase sa traiesc dar exteriorul e curat ca lacrima...Si nu pot sa pierd acum!Nu!Ratiunea si inima sunt in momentul de fata dusmani de moarte. Ar trebui sa fiu slaba si sa te mai astept? Sau sa ma resemnez ca viata mea e asa cum e si sa pasesc mai departe? Pasesc mai departe caci sunt un suflet rece care a uitat de sentimente colorate. In versuri albe si versuri negre iti soptesc grotesc ca te-am omorat odata pentru totdeauna!

"In ziua ce vine, poate ma vei asculta.

Am ales si rau si bine.

O parte din mine las in grija ta.

Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,

Imi trezesc din amintire sufletul ascuns."

Dezumanizare

În apus de soare,

ca-ntr-o dimineaţă rece,

stau singură şi ascult tăcerea morbidă

şi parcă tot ce mă-nconjoară a murit.

Amintirea ta îmi bântuie visele

încât nu-mi mai pot mişca inima.

Aud ecoul tăcerii tale incolore

pe perna mea.

Corpul mi-e străin de propria-mi minte

şi nu vrea nicicum să simtă.

Doar fiorul vocii tale surde

mă mai face să tresar uneori.

Încă-mi şopteşte inima ta în vis,

şi-ţi simt ura rece lângă umăr,

nici măcar să te sărut nu pot,

căci mi-ai încătuşat buzele cu întuneric.

Viata, asa cum este ea

Îmi deschid ochii trezindu-mă parcă dintr-un vis veşnic şi ma gândesc la cât de crudă este lumea în care trăim...crudă, nedreaptă şi scurtă.Mă gândesc şi acum la cât de neaşteptată e soarta noastră şi mă gândesc în acelaşi timp la Vladuţ (Vlad Stephen Pruteanu) care a plecat de lângă noi zilele trecute şi pur şi simplu nu-mi pot reveni nicicum şi nu pot să înteleg de ce mor persoanele la care ţinem enorm şi de ce se duc cei care nu merită...Şi am realizat de când a murit că nu ştim să ne apreciem viaţa şi nu am învăţat incă să ne bucurăm de fiecare clipă alături de familie şi prieteni.Ne ocupam timpul urându-ne unii pe ceilalţi şi ne batjocorim de fiecare dată când avem ocazia...Şi iată că vine şi pedeapsa..pierdem oameni cărora am mai vrea să le spunem un cuvânt de îmbărbătare, am mai vrea să îi imbraţişăm pentru ultima oar şi să le spunem că ne pare rău pentru greşelile noastre...şi nu mai reusim pentru că suntem prea ipocriţi şi lacolmi şi nu ne putem înlătura orgoliul nicicum.Oare e drept?

Citeam azi o postare pe care Vladuţ a postat-o pe blogul lui cu ceva timp înainte de a muri şi nu-mi pot reveni nici acum.Şi am învăţat chiar de la el, indirect, că nu ar mai trebui să pierd nici macar o clipa din viaţa mea şi că ar trebui să invăţ să mă apreciez în primul rând pe mine iar apoi să îi apreciez mai mult pe cei din jurul meu căci viaţa ne rezervă căi ciudate şi din păcate de cele mai multe ori tragice...Aşa că dragii mei cititori...nu mai pierdeţi niciun minut din viaţa voastră!Bucuraţi-vă de orice moment ca şi când ar fi ultimul!

P.S: Odihneşte-te în pace, Vlad şi nu uita că sunt sute de oameni care îşi vor aminti de tine în fiecare zi şi vor zâmbi mereu ştiind că sufletul tău e alături de al lor!

Did I ever existed?

Citisem cu cateva minute in urma un comentariu pe care mi l-a dat o fata pe blog si mi-am dat seama ca are extrem de multa dreptate..."Spend your life with who makes you happy , not with who you have to impress".
Si ma gandesc..oare nu asa e?Incercam intotdeauna sa impresionam si sa atragem atentia,sa ne batem joc mai apoi de persoane chiar daca nu asa suntem doi,dar doar pentru ca ne hranim orgoliul cu suferinta altora.Mi-am dat seama ca singuratatea e un tunel surd in care nu te poti misca decat in 2 directii: sa mergi mai departe sau sa te simti mizerabil si sa te indrepti incet incet spre o depresie.Si va intreb..oare merita sa ne schimbam si sa impresionam pe toata lumea?Am incercat intotdeauna sa neg ca nu sunt o persoana perfecta si am tras de mine sa incerc sa fac lucrurile cat mai bine.Pentru ce?Probabail ca nici nu mai conteaza.Avem tendinta de a calca in picioare zambetele si momentele frumoase din viata noastra si sa ne prefacem ca nu ne pasa.Ei bine...mie imi pasa.Si mi-am dat seama ca fericirea poate ca nu ma vrea in gradina ei si atunci prefer sa fiu ok si sa nu fiu fericita decat sa ma simt mizerabil pentru o lume in care tot timpul voi cadea si va veni un moment in care nu o sa ma mai pot ridica pentru ca lumea e prea cruda.De ce ne hranim cu suferinta altora?Pentru ca conteaza mai mult sa tipi dupa atentie decat sa admiti ca poate nu e totul cum crezi.Nu suntem oameni suntem doar niste roboti care se programeaza in timp.In care moment existam cu adevarat?

I love myself just the way I am

In fiecare zi ma gandesc la moduri diferite in care as putea sa ma schimb..si de fiecare data imi dau seama ca gresesc.De ce?Pentru ca daca eu nu ma accept asa cum sunt, cum ar putea sa o faca ceilalti?Mi-am dat seama ca de fapt nu sunt o persoana chiar atat de "rea" precum mi-as imagina..si asta pentru ca sunt persoane care imi cunosc sufletul cu adevarat si nu se uita niciodata dupa exterior sau aparente.Sunt constienta ca sunt rece si nu am foarte multi prieteni, dar stiu ca sunt oameni care sunt alaturi de mine indiferent de situatie si ma accepta in continuare chiar si pentru greselile pe care le fac.Am constientizat ca maturizarea mea vine odata cu timpul si ca nu ar trebui sa o grabesc, pentru ca nu ma va ajuta cu nimic.Cum am mai spus si in nenumarate posturi lacrimogene de genul.. nu sunt o persoana perfecta si nu incerc sa fiu un exemplu pentru nimeni.Incerc doar sa va fac pe voi,cei care ma citiri constant, sa invatati si sa vedeti anumite lucruri pe care si eu le experimentez sau nu le vad la timp.Nu va spun decat sa fiti voi insiva si nu lasati pe nimeni si nimic sa va doboare.Fiti exact cum vreti sa fiti si nu uitati niciodata sa fiti fericiti si sa le zambiti cu dragoste prietenilor si familiei.Problemele nu ar rebui sa va doboare niciodata, ci sa va faca extrem de puternici pentru urmatoarea lovitura.Nu incercati sa pareti niciodata ceva ce nu sunteti pentru ca cei din jur va vor iubi de un infinit de ori mai mult pentru personalitatea voastra pura.Nu incerc decat sa cresc usor usor si sa invat din ce in ce mai multe din greselile pe care le fac.Maturizarea nu inseamna cateva luni sau cateva patanii, ci inseamna evenimente importante care duc la lacrimi de fericire sau de bucurie.Viata are modul ei ciudat de a ne pregati pentru "adulthood" si o face in asa de multe moduri atat de frumoase, dar din pacate nu vedem decat partile negative care la sfarsitul zilei raman doar o ploaie de vara.

Privesc spre maine si ma gandesc ca vreau sa fiu mai fericita in anii ce urmeaza, vreau sa fiu puternica si iubita si vreau sa reusesc in tot ce mi-am propus.Vreau sa ma ridic de fiecare data cu capul sus si sa le demonstrez celorlalti ca sunt niste fraieri daca ma judeca drept o persoana slaba sau ma judeca dupa aparente.Zileleinsorite sunt de partea mea si ma fac sa sper ca maine sa fiu mai fericita si mai aproape de cei pe care ii iubesc fata de cum am fost ieri.

Nu uitati niciodata sa fiti mandrii de voi!

Life and other drugs

De multe ori viata nu ne ofera tot ceea ce ne dorim..adevarul e ca prea putin incercam sa fim fericiti si multumiti de noi insine.Ne lovim de acelasi obstacol de un milion de ori si niciodata nu suntem in stare sa-l ocolim. Poate ca suntem egoisti si nu ne pasa deloc de cei din jur. De multe ori am avut si am impresia ca locul meu nu e pe undeva pe aici...sunt momente in care ma smt exact ca un outsider si poate pentru ca e vina mea, poate ca nu.

Viata ne ofera cele mai frumoase lucruri in calatoria noastra catre fericire, dar putini sunt cei care culeg "roadele din pom". Suntem oameni si gresim de cele mai multe ori involuntar si fara sa vrem sa ranim in general, dar sunt momente stupide care nici nu ne sar in ochi care deranjeaza mult mai mult dect ne-am imagina. Nu sunt o persoana deschisa si poate ca nici n-am sa fiu vreodata dar sunt constienta de valorile mele si-mi doresc o viata noua.Un nou inceput, incat sa o iau de la capat si sa pot fi exact asa cum imi doresc.Sa nu-mi mai fie frica sa-mi exprim parerile si punctul de vedere pentru ca ceilati sunt doar pseudooameni. Sunt diferita si imi doresc in continuare sa fiu diferita.Foarte putine persoane ma cunosc si ma inteleg cu adevarat.Voi imi stiti doar fata pe care vreti voi sa o am. In realitate nu sunt deloc cum va imaginati.

Viata e absolut spectaculoasa daca o petreci cu "tovarasii tai " de suflet (a.k.a friends/prieteni) si cu persoanele pe care le iubesti cel mai mult.Deci..iubiti!iubiti dragii mei cititori si nu va opriti niciodata sa spuneti ce ganditi.Nu va mulati pe lumea asta falsa, creati-va propria voastra viata si nu deveniti "pupincuristi".

Si ca tot a fost 1 iunie, nu uitati sa va pastrati sufletul de copil si nu uitati sa traiti mereu ca un copil, pentru ca doar ei stiu cu adevarat ce inseamna fericire, timiditate si libertate.

Cuvântul frustrare nu e banat.

Lumea ipocrită în care trăim deja nu mă mai mira.Frustrarea deja depaşeste orice limită de bun simţ.Şi în tot blogul ăsta nu am fost o cretină imbecilă care să jignească sau care să aibă posturi cu atac la anumite persoane.Şi mi-am dat seama de un lucru extraordinar de hilar şi ciudat în acelaşi timp.Bărbatii au in general dreptate (i am a chick, da cand tre sa recunosc ceva,recunosc) cu anumite chestii...femeile chiar sunt proaste (nu toate, da putine-s normale) si nu ca as lua apararea "masculilor". Dar exista anumite momente penibile in care pur si simplu ramai fara absolut niciun cuvant.Si n-am zis niciodata c-as fi perfecta, poate ca mama natura nu m-a inzestrat asa de mult precum altii/altele dar macar sunt ipocrita si sincera.Nu ma intereseaza absolut deloc parerile celorlati pentru ca eu ma accept asa cum sunt indiferent de situatie.Si doar pentru ca nu-s nesimtita si nu jignesc toate specimenele extraterestre care ma calca pe coada asta nu inseamna ca-s mielusel.Am dreptul la o parere indiferent de persoana sau situatie si daca anumite tipologii imi deranjeaza retina prefer sa-mi pastrez frustrarile pentru mine, nu de alta dar consider ca nu sunt atat de fraiera incat sa nu stiu sa-mi tin si gura. Lumea de obicei subestimeaza.Nu sunt o tipa extraordinar de feroce dar lupt pentru idealurile mele si pentru ceea ce gandesc.Pacat ca nu multi au creier sa inteleaga ce inseamna o viata buna si o persoana cu personalitate.Sunt o frustrata, stiu!

What goes around,comes around

Life is hard,we all know it.Sunt momente cand simt ca ma innec intrun pahar care e defapt gol.Si simt ca strig in lumea asta surda fara sa primesc vreun raspuns pozitiv.Uneori mi-e mai greu decat pare si desi ma chinui sa urlu doar in capul meu, niciodata nu reusesc.Si la sfarsitul zilei imi dau seama ca tu esti mereu langa mine, orice-ar fi.Lumea va fi intotdeauna rautacioasa si neintelegatoare but who am I to judge?Imi inchid ochii si imi imaginez ca traiesc intrun univers armonios unde toata lumea ma accepta asa cum sunt, fara a ma judeca fara habar.Imi inchid ochii si te vad numai pe tine, cel ce-mi esti alaturi chiar si atunci cand nu esti langa mine.Love is all I got left.Datorita tie mai am puterea sa zambesc si sa lupt impotriva tuturor si vreau sa-ti multumesc ca-mi esti alaturi desi majoritatea timpului nu o merit.Sunt o fire de neimblanzit si urasc ca nu pot fi intotdeauna cum iti doresti.Mi-as dori sa nu ma trezesc niciodata din visul cu noi doi si sa-mi fi alaturi pentru o vesnicie.Un simplu "Te iubesc" deja nu mai e de ajuns.Iar pentru toate lucrurile negative din viata mea, va veni clipa cand toate se vor intoarce inapoi. "What goes around, comes around!"

Am doar 18 ani!

12 aprilie 2011,ziua in care scap de copilarie si ganduri de copil si trec metaforic spre o alta lume infinita,cea de "adult".Intrebari numeroase din partea tuturor referitor la felul cum sa simt..Raspunsul meu?Nu ma simt extraordinar de diferit,dar cu siguranta imi doresc sa fiu de 1000 de ori mai fericita si mai sanatoasa in anii ce urmeaza.18 ani.Cea mai frumoasa varsta pe care o poate avea un adolescent in viata sa.Cu bune,cu rele trecem spre un alt taram al necunoscutului,sperand sa descoperim din nou lumea.Am renascut,sunt o alta persoana.Las in urma tot ce a fost nefericit si trist si pasesc spre "adulthood" cu zambetul pe buze si capul sus.Imi doresc sa am o viata frumoasa in continuare,sa ma bucur cat mai pot de liceu,apoi sa-mi iau ramas bun de la Brasov incet incet,pasind spre facultate.Sunt fericita ca am persoane dragi care ma sustin si ma iubesc indiferent de varsta pe care o am si le multumesc tuturor ca de acum incolo ma vor privi ca un adult.Iata ca pot fi si eu fericita in lumea mea!

Imi ascund furia dinauntrul sufletului meu

Cum as putea sa-ti spun ca te urasc?Cu ce folos?Cu ce folos sa-ti spuni ca-mi ranesti de fiecare data sufletul tamp cu toate copilariile tale?Ce rost are sa-ti spun toate astea cand constiinta ta nici macar nu e incarcata.Incerc sa te cunosc si sa-mi deschid sufletul in fata ta si ma tratezi ca pe un gunoi.Si esti atat de aproape de mine,atat de strans de mine,si nu pentru ca vreau eu,pentru ca te urasc din adancul inimii si as urla in fata tuturor ca sa zic asta.Nu stii sa apreciezi absolut nimic...nu ai stiut niciodata sa ma asculti sau sa imi alini durerea atunci cand am avut nevoie de tine..Niciodata!!!Si cel mai mult te urasc pentru ca sunt momente cand ma faci sa zambesc si sa rad si incep sa te iubesc din nou..Dar esti ca o fiara care rapeste suflete pure,niciodata nu m-ai lasat sa fiu fericita,niciodata nu te-ai bucurat pentru mine..ai stiut doar sa profiti de bunatatea mea si ti-ai batut joc de mine.Si da,sunt slaba in momentul asta si ma urasc mai mult pe mine ca nu te poti opri din stupidiatea ta.Esti doar un copil frustrat care va ajunge singur si asta numai din cauza prostiilor pe care le faci.Nimeni nu poate iubi un "suflet" ca tine.Uita ca exist,ca m-ai cunoscut,ca m-ai vazut,ca mi-ai zambit,ca te-am strans in brate,ca te-am iubit.Uita ca facem parte din aceiasi familie si sterge cu buretele toate amintirile pe care le-avem impreuna.Mi-e sila sa te numesc parte din sangele meu,pentru ca nici macar nu-ti pasa.Sunt altii carora le pasa.Mie de ce mi-ar pasa de tine?De ce as iubi un monstru care ma face sa sufar mereu?De ce?Prefer singuratatea si "moartea" in agonie decat acrimi varsate pentru o fiinta care nu poate trece de pragul infantilitatii.Vei tanji dupa mine atunci cand te voi parasi..si ia aminte..am incercat sa te fac sa ma iubesti..si tot am ramas un suflet stingher..

The story of my life.

Acest articol contine expresii care pot parea sau pot duce la situatii lacrimogene.Aceasta nu este intentia mea.Aviz celor care se emotioneaza mai rapid.

Simt nevoia sa fac anumite afirmatii si sa clarific anumite situatii(subliniez faptul ca nu imi plang de mila si nici nu cer compasiune!)pe care nu multi dintre voi le stiti.Nu tin neaparat sa imi fac publica viata mea sau parte din ea,dar scriind aici e singura modalitate prin care ma pot exterioriza fara sa imi fie frica de reactii..sau de comentarii rautacioase.

O sa incep prin a spune ca am crescut de la 6 ani doar cu mama si cu sora mea din motive mai mult sau mai putin importante,de aeea motivul am sa-l tin doar pentru mine.Asadar am crescut intro familie doar de fete si am avut o copilarie care m-a pregatit pentru viata de adolescent si pentru cea de adult.Am invatat sa ignor toate comentariile rautacioase din partea celor care ma tachinau si am invatat ca cel mai bine e sa iti porti singur de grija.Familia m-a invatat sa nu aspir la ceva ce nu pot avea niciodata,iar astfel am fost crescuta modest, dar nu mi-a lipsit niciodata nimic.Am avut parte de caldura din familie si lucrurile necesare "supravietuirii".Am avut vise si aspiratii ca orice copil dar am avut intotdeauna in cap doar ceea ce conta.

Am fost in generala un copil bun,mi-am implinit o parte din vise si mi-am castigat respectul fata de colegi si profesori.Nu am fost niciodata favorizata din cauza situatiei mele materiale si cu atat mai putin din cauza celei familiale;am vrut mereu sa fiu tratata ca un copil normal ca si ceilalti colegi ai mei.Nu am avut parte de o copilarie ca ceilalti..inconjurata de jucarii si zambete, ci mai degraba am avut parte de o copilarie care m-a pregatit sa-mi dezvolt anumite indeletniciri si simturi..Am avut grija de mine si de sora mea mai mica timp de multi ani cat timp mama muncea si nimeni nu a avut vreodata habar de asa ceva...Am fost fericita ca am reusit sa invat bine si sa aspir la un liceu bun.Timida si fara incredere in mine nu am avut aspiratii foarte mari desi la "nivelul" meu de atunci nu trebuia sa imi fac griji.Am ajuns in final la liceu, la liceul de informatica unde mi-am dorit sa ajung inca din clasa a cincea.Pe vremea aia aveam doua burse,pentru care muncisem din greu pe parcursul anilor..si nimeni nu a stiut.Am invatat sa-mi intretin familia si sa zambesc si sa fiu cu capul sus mereu ...am fost mandra ca am crescut intrun mediu care nu mi-a facut niciodata rau,ci dimpotriva m-a invatat sa fiu mai responsabila si mai matura.

M-am maturizat la o varsta frageda si am facut anumite lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac mai tarziu,dar nu am regretat niciodata faptul ca am crescut fara un parinte.Multi dintre apropiatii mei sau ai familiei mele tot timpul ne admira..si mai mereu se mira..de faptul ca am supravietuit...mi se pare cinic.Am ajuns pana aici pentru ca inauntrul meu sunt o luptatoare si nu am aratat niciodata ca imi lipseste ceva sau ca eu cheltui 10 lei intro saptamana si nu 100 de lei ca majoritatea.Nu am avut niciodata pretentia de a-mi dori sau a cere ceva ce nu mi se cuvine.M-am obisnuit "modesta" si fara prea multe complicatii.Si totusi sunt o fiinta care iubeste la fel de mult ca oricare persoana normala..pentru ca ma consider normala si la fel ca ceilalti si nu vreau sa fiu compatimita sau sa-mi arate cei din jur mila doar pentru ca situatia mea e mai "nefericita" din punctul lor de vedere.

Spun toate lucrurile astea nu pentru a impresiona, ci pentru a lamuri o data pentru totdeauna anumite lucruri.Nu vreau sa schimb nimic la mine.Vreau sa raman aceiasi fetita cresuta de mama,puternica si luptatoare si vreau sa mi se acorde aceiasi atentie ca si pana acum(adica normala nu exagerata).Sunt o luptatoare si o sa reusesc mai devreme sau mai tarziu sa-mi ating toate scopurile.

P.S:Cu lacrimi in ochi spun mandra ca nu regret nimic din tot ce mi-a oferit viata pana acum.

New beginnings

In curand I'll be 18.Cica sweet 18.Sincer nu ma prezint foarte entuziasmata si nici fericita nici nerabdatoare.E doar o alta zi de nastere fara nimic special,culmea un asa numit "majorat".Intamplarea face ca entuziasmul meu sa fie diminuat si de faptul ca imi place sa ma bucur de zile dinastea de una singura sau cu foarte putine persoane dragi(prin putine ma refer la una doua nu douazeci)si desigur fara urma de cadou sau flori sau mai stiu eu ce minunatii.O zi in care sa nu fie neaparat vorba despre mine sau despre cat pot sa dau eu de baut ca deh asa e "traditia".Inceputurile nu se refera doar la chestii dinastea ci mai mult la o schimbare psihica si la dorinta arzatoare de a deveni un micut adult.Adultul ala la care ai visat de cand erai copil...Imi pun in cap o multime de promisiuni si cateva dorinte pe care sper sa le indeplinesc pana cand fac fabuloasa zi de 18.Anyway promit eu solemn ca o sa fie o zi linistita in care probabil nu o sa ma distrez exagerat asa cum s-ar astepta majoritatea,ci o sa-mi iau "La revedere" de la copilarie si visele din trecut cu zambetul pe buze si capul sus.Maturitatea de dupa 18 desigur nu se va vedea chiar din ziua respectiva dar aspir la un viitor mirobolant de a deveni un exemplu ca adult.Nu un exemplu exagerat ci unul care are suflet de copil dar priveste lumea cu o maturitate inocenta.Inca 29 de zile.

Ecou

O tacere morbida imi acopera zambetul tamp.Toate culorile devin brusc un tablou infricosator imbracat doar in alb si negru.Sperante si vise spulberate de o furtuna timpurie.Am pierdut cu mine insumi batalia vietii mele.Mi-am acoperit inima cu un scut de nepatruns si-am aruncat lacrimile in zare.Fericirea e trecatoare.Iubirea e trecatoare.Viata e trecatoare.Am plecat fara niciun drum,am tras aer in piept adanc si am inchis ochii inlacrimati.Urletul dinauntrul meu va ramane incarcerat ca o fiara neimblanzita.Am luat-o de la inceput.M-am invartit in cerc si am ajuns la acelasi zambet fals si bucurie inexistenta.Ai plecat!Am plecat![ecou]

"River flows in you"

Sunt momente de nostalgie de genul asta...si mai sunt momente in viata cand ai in cap o multime de intrebari care te macina zi de zi..ce ai fi spus diferit?ce ai fi facut diferit?Ce ai fi fost dispus sa faci?Ce nu ai facut?Ce ai spus gresit?

Melancolie imbratisata cu lacrimi,si fiecare picatura intruchipeaza o amintire si un zambet,fiecare lacrima amara imi aduce aminte de momente pe care nu as vrea sa mi le amintesc..Si totusi chiar atat de indiferenta si inumana sunt?Chiar nu simt nimic?Chiar merit tot ce mi se intampla?Cat la suta este vina mea din toate intamplarile?De cate ori ar fi trebuit sa zambesc in plus?De cate ori ar fi trebuit sa spun ca sunt fericita?De cate ori ar fi trebuit sa-mi fie dor?De cate ori m-am ascuns..si de cate ori am fost ceea ce ai vrut?De cate ori m-ai iubit cu adevarat si de cate ori ai vrut sa nu ma mai vezi?De cate ori am inchis ochii si mi-am imaginat fericirea alaturi de tine?De o multime de ori.

Sunt anumite lucruri pe care le-as fi facut diferit si le-as fi spus diferit..sunt cateva intamplari e care as vrea sa le sterg cu buretele in speranta ca ce e intre noi va atinge perfectiunea si va sfida limitele fericirii.

Nu am stiut niciodata sa castig o batalie cu mine insami si niciodata nu mi-am ascultat in totalitate inima.De cele mai multe ori am fost ghidata de mintea mea robotica,dar de fiecare data am fost eu,fie ca eram fericita sau plangeam.Si desi nu sunt destul de puternica pentru toate astea incat sa fiu stapana pe situatie,inca ma ghidez dupa sentimente si nu dupa ratiune.

De cate ori te-ai gandit ca ma vrei pentru totdeauna?De cate ori am pus in aplicare asta?De cate ori am fost "noi" in totalitate?

Sorrow and hopes.

Sometimes I just need to be alone.Ganduri neintelese si reactii exagerate.Fete puerile si zambete seci,pareri de rau aruncate in vant si promisiuni desarte.O viata palpitanta in care trebuie sa-mi inchid sufletul cu un lacat ca sa pot sa sufar si in liniste.O familie oglindita perfect in societate,ganduri bune si minciuni de fatada.

Nevoia de zambete si incurajari,dorul de ideea perfecta de a iubi si setea de afectiune.Gandurile astea morbide care nu formeaza niciun inteles pentru nimeni inafara de mine.Pentru ca altfel nu-mi pot pune in sertare gandurile si nici nu pot scoate din buzunar o schita de zambet.Sometimes I just need a good word,a good family and an almost perfect life.