Memoriez

Zilele astea au fost tare ciudate..Nu m-am simtit deloc bine..in sensul ca pentru prima oara in 3 ani ma simt din nou singura..Nu ma astept sa ma inteleaga careva..nu am pretentia asta..Doar ca mintea mea a fost rapusa de-o amintire dureroasa..mi-am amintit de tata..

Stii ca nu-mi place sa vorbesc despre asta..si poate ca nu fac bine..pana si mama m-a sfatuit sa vorbesc cu ea..dar nu pot..sunt prea slaba sa fac asta..Si ma doare..ma doare pentru ca ma simt iar ca la 3 ani..Stii o copila idioata care se presupune ca isi traieste primii ani ai vietii..Nu-mi amintesc sa fi fost asa copilaria mea..Sincer?imi amintesc doar lucrurile neplacute din ultimii 12 ani.Au trecut aproape 10 ani de cand tata nu mai e..si totusi mi-e dor de el.Am crezut ca-l urasc..Dar o parte din mine il uraste..si pe buna dreptate..imi amintesc..cum interveneam intre parintii mei sa nu se certe..imi amintesc faptul ca trebuia sa am grija de sora mea..s-o protejez..chiar daca am 3 ani jumate.nu conta.ea era cea mai importanta..Ea si mama.Daca stau bine sa ma gandesc toate astea par sf..si sincer ma doare..ma doare pentru ca oricum nimanui nu-i pasa..o sa zici..si ce?toti avem probleme..Sincer..nu-ti doresc sa treci prin ce am trecut eu..sa vezi moartea cu ochii de la 3 ani..sa devii brusc adult pentru ca asa trebuie...sa fii nevoita sa ai grija de proprii parinti..nu conteaza ca esti un tanc..Dar le stii pe toate...Stii ca va veni iar beat,iar o sa se certe amandoi si mama o sa inceapa sa planga...din nou o sa trebuiasca sa incerci sa-i desparti..ca sa n-o raneasca..Si dupa 6 ani de viata cu ambii parinti..am ramas doar cu scenele pe care le facea...noptile nedormite in care mi-era teama sa nu ne faca ceva..zilele in care trebuia sa-i strang rahaturile.....noptile in care o ascultam pe mama cum plange.Si acum plange..pentru ca am devenit indiferenta.Datorita lor am devenit o persoana rece si singuratica.Si acum imi amintesc momentul in care i-a spus mamei mele ca vreau sa mor,ca sa-i fie mai bine.Imi amintesc privirea ei..si-a dorit o viata decenta pentru noi..dar indiferenta mea doare mai mult decat orice..nu am vrut nimic niciodata,nu am avut pretentia sa ma iubeasca ..am avut doar pretentia sa fie multumita de mine,dar nu s-a intamplat asta.

De la 7 ani pana pe la 12-13 am tinut totul in mine.Am fost un copil exemplar..cuminte si silitoare.O eleva de nota 10.Dar niciodata nu mi-a zis ca e multumita de mine.Din acel moment,vechea Anca a murit.I-a luat locul o persoana de mii de ori mai sensibila..dar incapatanata..Urasc sa ma plang in halul asta..si urasc oamenii care ma judeca..trebuie sa recunosc faptul ca cel mai tare ma doare atunci cand cuiva i se face mila de ce mi s-a intamplat..Nu vreau mila nimanui.Oricum e de suprafata.Nu o sa fiu inteleasa niciodata..Am pierdut multe in cei 16 ani pe care ii am..si unii spun ca mintea mea e amestecata...Psihologul obisnuia sa-mi spuna ca-mi traiesc acum copilaria..si ca incerc sa-mi construiesc viata pe care n-am avut-o..am involuat..Nu mai stiu cine sunt,ce fac..de ce fac anumite lucruri.Uneeori ma gandesc ca am innebunit.Dar nu stiu.Si inchei.M-am descarcat.Poate ca nu e interesant.te cred.nu e.Dar asta sunt cu adevarat..si nu o sa-mi fie niciodata rusine s-o recunosc...