New begginings;welcome 2012!

2011, in curand la final.Ai fost un an minunat cu bune si cu rele care acum e pe sfarsite.

Las in urma un an greu,cu multe intamplari fericite si frumoase dar si cu multe necazuri.Las in urma "o Anca" mai slaba care a intampinat un an aglomerat, uneori prea greoi, un an in care am iubit, am iertat, am gresit, am cazut, m-am ridicat, am plans si apoi am zambit.Acum,la sfarsit imi doresc sa las in urma tot ce-a fost urat in anul asta si sa sper la un an mai bun si mai cald, un an care sa aduca bucurii si fericire, un an care sa-mi implineasca zeci de vise la care tanjesc si sper de atata timp. Imbratisez un an nou cu persoane la care tin si ma sustin si ma fac sa zambesc si sa sper ca pot fi o persoana mai buna.As vrea sa le multumesc tuturor celor care mi-au calauzit pasii in anul 2011, tuturor celor care m-au ubit si m-au apreciat si inca o fac sau..nu.

Voua, tuturor va urez in primul rand sa alungati gandurile negative si sa va bucurati de noi inceputuri mai bune, mai frumoase, va doresc sa fiti puternici si sanatori, sa iubiti si sa fiti fericiti de mii de ori mai mult decat in anul ce se va scurge in doar cateva ore, sa nu uitati sa fiti voi si sa apreciati absolut tot ce aveti si sa luptati pentru idealurile voastre si mai determinati in anul ce vine.Va doresc un suflet pur si vesnic tanar care sa va ajute sa depasiti toate momentele grele din anul asta si sa va concentrati sa fiti de un milion de ori mai tari la anu'. Va doresc sa va distrati si sa fiti fericiti asa cum nu ati mai facut-o pana acum si sa nu uitati sa va puneti in cap ca anul ce va urma va fi unul si mai bun ca asta!

Va doresc un an plin de bucurii si fericire, sa beti si sa mancati( cu masura) ca sa va simtiti extraordinar, sa fiti sanatosi si cu sufletul impacat.

Eu,la sfarsit de an sunt fericita.Va doresc din toata inima toate cele bune!

LA MULTI ANI!

In aer, parfum de sarbatori

Iata ca a mai trecut inca un an greu, incarcat si a venit Craciunul, sarbatoarea in care sufletele noastre se incalzesc si suntem macar pentru o zi oameni mai buni, mai zambitori.

Va urez un Craciun nemaipomenit de frumos alaturi de toti pe care ii indragiti si ii iubiti, va doresc sa fiti copii macar pentru cateva ore si sa va bucurati de magia care pluteste in aerul asta de sarbatoare.Va transmit numai ganduri bune care sa va umple sufletele de lumina si bunatate pe care sa o impartiti si voi la randul vostru!

Mirosul de coji de portocale, al cozonacilor, al dulciurilor sa va inspire un Craciun special si unic si sa va bucurati de fiecare moment al acestei zile.Nu in ultimul rand va urez sanatate si putere pentru a depasi toate momentele grele ce vor urma in anul ce vine.Sa nu uitati sa cautati lumina in inimile voastre si sa oferiti cat mai multe celor pe care ii iubiti!

Un Craciun minunat si nemaipomenit alaturi de familie si cei dragi va urez din toata inima !

Mereu copil - repost

Ma ratacesc in visul acela al nostru

Si nu mai stiu sa ma intorc

E real oare?Sau e doar fictiune?

Stii candva mi-am dorit sa fiu un fluture

Sa traiesc doar o zi pe pamant

Si sa nu regret niciun moment

Ca am putut trai fiecare clipa intens.

Imi doresc sa fim din noi copii

Sa zambim mereu si sa uitam de regrete

Sa uitam ca ne maturizam devreme

Sa uitam ca visesle pier cand cresti

Si sa ne amintim ca ne iubim!

Sa ne amintim ca orice-ar fi

Vom fi impreuna..aici sau acolo

Mereu.Inchide ochii si-mi vei zari chipul

Inchid ochii si-ti voi vedea zambetul

Vom ramane mereu copii

Indiferent de ce-ar urma....

Fericire intr-o cupa de amurg

Zilele trec anevoioase si nu-mi dau seama cand am capatat optimismul asta cu care ma trezesc zilnic.Zambesc de o mie de ori mai mult si ma bucur pentru fiecare adiere usoara, pentru fiecare raza calda ce imi lumineaza chipul, pentru
fiecare zambet pe care il intalnesc in calea mea.Si..trebuie sa recunosc...fericirea e o stare atat de mirifica incat uneori am impresia ca am renascut in ultimele zile.Se apropie cu pasi repezi si Craciunul, de care ma voi bucura impreuna cu familia si prietenii apropiati, voi astepta dornica darurile "mosului" si mirosul de sarbatoare din jur.De aceea ar trebui sa incercam sa fim mai buni, mai veseli si mai fericiti macar acum.Sa ne bucuram si de momentele nefericite in asa fel incat sa para un pahar de roua fericita.sa nu uitam sa fim mai buni si mai intelepti ca sa ajungem la bucuria infinita imprastiata de magia sarbatorilor.

P.S :Va doresc multe multe cadouri, ganduri bune si fie ca Mos Nicolae sa va indulceasca cat mai mult!

Fila de jurnal:Adio, eu!

Buna dimineata.

Ma trezesc cu greu si astazi, dar parca cu o pofta mai mare de viata decat de obicei.Soarele timid imi mangaie chipul si ma invioreaza incet. Zambesc. Azi va fi o zi buna si productiva...sau cel putin asa sper.Am inceput sa fiu mai optimista?Nu, doar ca mintea mea e mult mai lucida si incepe sa castige in fata inimii mele ranite. E mai bine asa...cel putin pentru moment e cel mai bine pentru mine.

Ma indrept spre oglinda mare din baie. Privesc un chip palid, in refacere, un chip chinuit de vreme mai mult decat ar trebui. In relitatea voastra sunt doar o adolescenta rebela care pare mereu fericita si fara nici o grija. Dar eu imi privesc sufletul schingiut de demonii sentimentelor. E trist si uita mereu ca inca traieste. Uneori am impresia caar vrea sa piara si sa ma lase sa-mi duc veacul doar condusa de ratiune. Il inteleg. Sufera mult mai mult decat trebuie, iar asta e numai vina mea..

Zambesc.Azi, imi pun in cap sa fiu "eu"... adevarata 'eu', vechea mea fiinta pe care trebuie sa o dezgrop din mizeria asta de univers complicat. Dar stiti ce? O sa reusesc. De ce? Pentru ca ca intotdeauna obtin ce vreau.De ce sa fiu in continuare un suflet stingher care e ranit si urla dupa afectiune cand pot fi din nou o persoana puternica, stabila, verticala si rece. De ce rece? Pentru ca e cel mai bine pentru mine in momentul asta. Voi fi bine, pentru ca viata m-a invatat sa nu uit niciodata sa lupt. Si lupt pentru mine, pentru pacea mea interioara. Lupt ca sa nu ma autodistrug. As pleca departe de lumea asta numai ca sa imi gasesc un loc unde sa-mi ling ranile si sa-mi indrept greselile. Lumea e nedreapta, iar aparentele castiga din pacate mereu. De data asta aleg sa particip intens in batalia cu mine si imi doresc sa-mi recastig identitatea.

Sentimentele mele raman la fel, dar aleg sa le arunc intr-un cufar vechi cu amintiri pe care sa-l redeschid doar atunci cand inima si mintea mea vor ajunge sa dicteze la fel. Nu-mi doresc decat sa primesc aceleasi zambete si incurajari de la persoanele care ma tin departe de coma suferintei.Imi doresc sa fiu urata si batjocorita in continuare de cei care ma dispretuiesc doar pentru a ma face si mai puternica.

Sunt actorul ce-si va gasi replicile si poetul care va desena versuri multicolore pe foaia alba a infinitului. Voi reusi pentru ca desi ziua asta aparent a inceput stangace, vor veni zile ce ma vor intari treptat .

Se apropie Craciunul.Melancolica, vars o lacrima si ma pun din nou sa dorm.Capitol incheiat.

Dezbraca-ma de tine

Visez in fiecare noapte de ceva vreme..si visez acelasi lucru:te visez pe "tine".Nu visam mai deloc inainte, dar de cateva zile ma bantui pana si in universul meu minunat.Si nu e corect, sa stii. Incerc sa te uit si sa te sterg din memoria mea, incerc sa uit tot ce tine de tine dar ma urmaresti constant. De fiecare data te apropii de mine din ce in ce mai mult...imi privesti chipul asa doar cum tu stii si imi mangai sufletul cu soapte dulci si margaritare de fericire.Nu am mai simtit atata lumina si caldura de cand m-ai alungat din sufletul tau.Imi zambesti, parca esti mai fericit ca niciodata si nu reusesc sa inteleg daca eu iti pricinuiesc fericirea sau daca doar amintirea mea te alina.Ma cuprinzi cu bratele tale puternice hotarat sa nu imi mai dai drumul.Ma invalui in vraja ta neinteleasa si ma saruti cu atata caldura incat sangele meu clocoteste iar trupul meu devine sclavul mangaierilor si sarutarilor tale.Nu am crezut niciodata in povesti dar visul meu alaturi de tine depaseste orice infinit al iubirii eterne si pure.Stiu ca esti doar o iluzie cu care imi hranesc inima asta rece si putreda de atatea rautati si in tot intunericul din capul meu apari mereu ca o lumina care ma invaluie atat de frumos si armonios incat as prefera sa mor si sa visez asa pentru eternitate.Nu imi daruiesc doar trupul ci si inima mea, caci nimeni nu o poate mangaia asa cum faci tu.Nu imi doresc sa ma trezesc dar realitatea mea bolnava ma cheama inapoi.Te-am pierdut din nou dar parfumul tau mi-a ramas intiparit pe trup si pe perna pe care am udat-o cu lacrimi de fericire.Sunt o fiinta transparenta in lumea in care ma inconjoara si realizez ca amintirea ta imi invie simtul pentru viata.Nu pot sa beau din amintirea ta, nu ma pot hrani cu sarutarile tale..!Ma amagesti!Dezbraca-ma de tine!

Bang, bang you're dead

Ma trezesc amortita parca dintr-un vis infinit.Imi deschid incet ochii cu o greutate enorma,parca refuzand sa pasesc in spatiul finit al realitatii.Imi dau seama ca noaptea adanca ma invaluie din toate partile si ma tine captiva in jocul sau murdar.Ma ridic din pat si pasesc usor spre geam. Luna mi-e din nou sfetnic mut. O privesc uimita urland in disperare sa ma auda cineva, dar parca tipatul meu nu are rezonanta decat in capul meu...Imi zambeste trist si ma urmareste atent. E singura pe care o mai am aproape, e singura care imi face inima de piatra sa mai tresara uneori. Un cantec neinteles, cu versuri parca extraterestre imi mangaie portativul inimii, iar noaptea continua sa ma tina captiva in tristetea si monotonia sa. Realizez ca am devenit un robot care a uitat sa simta, sa iubeasca, sa zambeasca,sa traiasca... Nici macar lacrimile propriului meu chip nu mai exista; m-au renegat pana si ele...Nu imi mai gasesc nicio slipire in ochi, nu-mi mai simt sangele cald inundandu-mi trupul infim. Sunt ca un schelet uitat de lume intr-un cosciug mizer si ieftin. Din toata atmosfera sufocanta imi descopar ultimul zambet, ultimul sentiment de speranta si optimism...se schimba atat de multe lucruri in interiorul meu incat am impresia ca sunt doar un suflet stingher martor la propria-mi moarte. Gasesc totusi speranta si in acelasi timp simt cum lumina palida a lunii imi mangaie obrajii monocromatici si umerii reci. Ma gandesc la viitor si nu pot vedea nimic pe moment. Imi simt din nou inima zbatandu-se si urland de disperare in zgomotul asta mut al lumii in care ma aflu. Vrea sa fiu fericita!? Ma uit in oglinda si zaresc un chip luminos, parca fara nicio grija, fara nicio pata de tristete. Ce stupide sunt aparentele in universul asta! Interiorul mi-e umplut de insecte dobitoace care nu vor sa ma lase sa traiesc dar exteriorul e curat ca lacrima...Si nu pot sa pierd acum!Nu!Ratiunea si inima sunt in momentul de fata dusmani de moarte. Ar trebui sa fiu slaba si sa te mai astept? Sau sa ma resemnez ca viata mea e asa cum e si sa pasesc mai departe? Pasesc mai departe caci sunt un suflet rece care a uitat de sentimente colorate. In versuri albe si versuri negre iti soptesc grotesc ca te-am omorat odata pentru totdeauna!

"In ziua ce vine, poate ma vei asculta.

Am ales si rau si bine.

O parte din mine las in grija ta.

Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,

Imi trezesc din amintire sufletul ascuns."

Dezumanizare

În apus de soare,

ca-ntr-o dimineaţă rece,

stau singură şi ascult tăcerea morbidă

şi parcă tot ce mă-nconjoară a murit.

Amintirea ta îmi bântuie visele

încât nu-mi mai pot mişca inima.

Aud ecoul tăcerii tale incolore

pe perna mea.

Corpul mi-e străin de propria-mi minte

şi nu vrea nicicum să simtă.

Doar fiorul vocii tale surde

mă mai face să tresar uneori.

Încă-mi şopteşte inima ta în vis,

şi-ţi simt ura rece lângă umăr,

nici măcar să te sărut nu pot,

căci mi-ai încătuşat buzele cu întuneric.

Viata, asa cum este ea

Îmi deschid ochii trezindu-mă parcă dintr-un vis veşnic şi ma gândesc la cât de crudă este lumea în care trăim...crudă, nedreaptă şi scurtă.Mă gândesc şi acum la cât de neaşteptată e soarta noastră şi mă gândesc în acelaşi timp la Vladuţ (Vlad Stephen Pruteanu) care a plecat de lângă noi zilele trecute şi pur şi simplu nu-mi pot reveni nicicum şi nu pot să înteleg de ce mor persoanele la care ţinem enorm şi de ce se duc cei care nu merită...Şi am realizat de când a murit că nu ştim să ne apreciem viaţa şi nu am învăţat incă să ne bucurăm de fiecare clipă alături de familie şi prieteni.Ne ocupam timpul urându-ne unii pe ceilalţi şi ne batjocorim de fiecare dată când avem ocazia...Şi iată că vine şi pedeapsa..pierdem oameni cărora am mai vrea să le spunem un cuvânt de îmbărbătare, am mai vrea să îi imbraţişăm pentru ultima oar şi să le spunem că ne pare rău pentru greşelile noastre...şi nu mai reusim pentru că suntem prea ipocriţi şi lacolmi şi nu ne putem înlătura orgoliul nicicum.Oare e drept?

Citeam azi o postare pe care Vladuţ a postat-o pe blogul lui cu ceva timp înainte de a muri şi nu-mi pot reveni nici acum.Şi am învăţat chiar de la el, indirect, că nu ar mai trebui să pierd nici macar o clipa din viaţa mea şi că ar trebui să invăţ să mă apreciez în primul rând pe mine iar apoi să îi apreciez mai mult pe cei din jurul meu căci viaţa ne rezervă căi ciudate şi din păcate de cele mai multe ori tragice...Aşa că dragii mei cititori...nu mai pierdeţi niciun minut din viaţa voastră!Bucuraţi-vă de orice moment ca şi când ar fi ultimul!

P.S: Odihneşte-te în pace, Vlad şi nu uita că sunt sute de oameni care îşi vor aminti de tine în fiecare zi şi vor zâmbi mereu ştiind că sufletul tău e alături de al lor!

Did I ever existed?

Citisem cu cateva minute in urma un comentariu pe care mi l-a dat o fata pe blog si mi-am dat seama ca are extrem de multa dreptate..."Spend your life with who makes you happy , not with who you have to impress".
Si ma gandesc..oare nu asa e?Incercam intotdeauna sa impresionam si sa atragem atentia,sa ne batem joc mai apoi de persoane chiar daca nu asa suntem doi,dar doar pentru ca ne hranim orgoliul cu suferinta altora.Mi-am dat seama ca singuratatea e un tunel surd in care nu te poti misca decat in 2 directii: sa mergi mai departe sau sa te simti mizerabil si sa te indrepti incet incet spre o depresie.Si va intreb..oare merita sa ne schimbam si sa impresionam pe toata lumea?Am incercat intotdeauna sa neg ca nu sunt o persoana perfecta si am tras de mine sa incerc sa fac lucrurile cat mai bine.Pentru ce?Probabail ca nici nu mai conteaza.Avem tendinta de a calca in picioare zambetele si momentele frumoase din viata noastra si sa ne prefacem ca nu ne pasa.Ei bine...mie imi pasa.Si mi-am dat seama ca fericirea poate ca nu ma vrea in gradina ei si atunci prefer sa fiu ok si sa nu fiu fericita decat sa ma simt mizerabil pentru o lume in care tot timpul voi cadea si va veni un moment in care nu o sa ma mai pot ridica pentru ca lumea e prea cruda.De ce ne hranim cu suferinta altora?Pentru ca conteaza mai mult sa tipi dupa atentie decat sa admiti ca poate nu e totul cum crezi.Nu suntem oameni suntem doar niste roboti care se programeaza in timp.In care moment existam cu adevarat?