Fila de jurnal:Adio, eu!

Buna dimineata.

Ma trezesc cu greu si astazi, dar parca cu o pofta mai mare de viata decat de obicei.Soarele timid imi mangaie chipul si ma invioreaza incet. Zambesc. Azi va fi o zi buna si productiva...sau cel putin asa sper.Am inceput sa fiu mai optimista?Nu, doar ca mintea mea e mult mai lucida si incepe sa castige in fata inimii mele ranite. E mai bine asa...cel putin pentru moment e cel mai bine pentru mine.

Ma indrept spre oglinda mare din baie. Privesc un chip palid, in refacere, un chip chinuit de vreme mai mult decat ar trebui. In relitatea voastra sunt doar o adolescenta rebela care pare mereu fericita si fara nici o grija. Dar eu imi privesc sufletul schingiut de demonii sentimentelor. E trist si uita mereu ca inca traieste. Uneori am impresia caar vrea sa piara si sa ma lase sa-mi duc veacul doar condusa de ratiune. Il inteleg. Sufera mult mai mult decat trebuie, iar asta e numai vina mea..

Zambesc.Azi, imi pun in cap sa fiu "eu"... adevarata 'eu', vechea mea fiinta pe care trebuie sa o dezgrop din mizeria asta de univers complicat. Dar stiti ce? O sa reusesc. De ce? Pentru ca ca intotdeauna obtin ce vreau.De ce sa fiu in continuare un suflet stingher care e ranit si urla dupa afectiune cand pot fi din nou o persoana puternica, stabila, verticala si rece. De ce rece? Pentru ca e cel mai bine pentru mine in momentul asta. Voi fi bine, pentru ca viata m-a invatat sa nu uit niciodata sa lupt. Si lupt pentru mine, pentru pacea mea interioara. Lupt ca sa nu ma autodistrug. As pleca departe de lumea asta numai ca sa imi gasesc un loc unde sa-mi ling ranile si sa-mi indrept greselile. Lumea e nedreapta, iar aparentele castiga din pacate mereu. De data asta aleg sa particip intens in batalia cu mine si imi doresc sa-mi recastig identitatea.

Sentimentele mele raman la fel, dar aleg sa le arunc intr-un cufar vechi cu amintiri pe care sa-l redeschid doar atunci cand inima si mintea mea vor ajunge sa dicteze la fel. Nu-mi doresc decat sa primesc aceleasi zambete si incurajari de la persoanele care ma tin departe de coma suferintei.Imi doresc sa fiu urata si batjocorita in continuare de cei care ma dispretuiesc doar pentru a ma face si mai puternica.

Sunt actorul ce-si va gasi replicile si poetul care va desena versuri multicolore pe foaia alba a infinitului. Voi reusi pentru ca desi ziua asta aparent a inceput stangace, vor veni zile ce ma vor intari treptat .

Se apropie Craciunul.Melancolica, vars o lacrima si ma pun din nou sa dorm.Capitol incheiat.

Dezbraca-ma de tine

Visez in fiecare noapte de ceva vreme..si visez acelasi lucru:te visez pe "tine".Nu visam mai deloc inainte, dar de cateva zile ma bantui pana si in universul meu minunat.Si nu e corect, sa stii. Incerc sa te uit si sa te sterg din memoria mea, incerc sa uit tot ce tine de tine dar ma urmaresti constant. De fiecare data te apropii de mine din ce in ce mai mult...imi privesti chipul asa doar cum tu stii si imi mangai sufletul cu soapte dulci si margaritare de fericire.Nu am mai simtit atata lumina si caldura de cand m-ai alungat din sufletul tau.Imi zambesti, parca esti mai fericit ca niciodata si nu reusesc sa inteleg daca eu iti pricinuiesc fericirea sau daca doar amintirea mea te alina.Ma cuprinzi cu bratele tale puternice hotarat sa nu imi mai dai drumul.Ma invalui in vraja ta neinteleasa si ma saruti cu atata caldura incat sangele meu clocoteste iar trupul meu devine sclavul mangaierilor si sarutarilor tale.Nu am crezut niciodata in povesti dar visul meu alaturi de tine depaseste orice infinit al iubirii eterne si pure.Stiu ca esti doar o iluzie cu care imi hranesc inima asta rece si putreda de atatea rautati si in tot intunericul din capul meu apari mereu ca o lumina care ma invaluie atat de frumos si armonios incat as prefera sa mor si sa visez asa pentru eternitate.Nu imi daruiesc doar trupul ci si inima mea, caci nimeni nu o poate mangaia asa cum faci tu.Nu imi doresc sa ma trezesc dar realitatea mea bolnava ma cheama inapoi.Te-am pierdut din nou dar parfumul tau mi-a ramas intiparit pe trup si pe perna pe care am udat-o cu lacrimi de fericire.Sunt o fiinta transparenta in lumea in care ma inconjoara si realizez ca amintirea ta imi invie simtul pentru viata.Nu pot sa beau din amintirea ta, nu ma pot hrani cu sarutarile tale..!Ma amagesti!Dezbraca-ma de tine!

Bang, bang you're dead

Ma trezesc amortita parca dintr-un vis infinit.Imi deschid incet ochii cu o greutate enorma,parca refuzand sa pasesc in spatiul finit al realitatii.Imi dau seama ca noaptea adanca ma invaluie din toate partile si ma tine captiva in jocul sau murdar.Ma ridic din pat si pasesc usor spre geam. Luna mi-e din nou sfetnic mut. O privesc uimita urland in disperare sa ma auda cineva, dar parca tipatul meu nu are rezonanta decat in capul meu...Imi zambeste trist si ma urmareste atent. E singura pe care o mai am aproape, e singura care imi face inima de piatra sa mai tresara uneori. Un cantec neinteles, cu versuri parca extraterestre imi mangaie portativul inimii, iar noaptea continua sa ma tina captiva in tristetea si monotonia sa. Realizez ca am devenit un robot care a uitat sa simta, sa iubeasca, sa zambeasca,sa traiasca... Nici macar lacrimile propriului meu chip nu mai exista; m-au renegat pana si ele...Nu imi mai gasesc nicio slipire in ochi, nu-mi mai simt sangele cald inundandu-mi trupul infim. Sunt ca un schelet uitat de lume intr-un cosciug mizer si ieftin. Din toata atmosfera sufocanta imi descopar ultimul zambet, ultimul sentiment de speranta si optimism...se schimba atat de multe lucruri in interiorul meu incat am impresia ca sunt doar un suflet stingher martor la propria-mi moarte. Gasesc totusi speranta si in acelasi timp simt cum lumina palida a lunii imi mangaie obrajii monocromatici si umerii reci. Ma gandesc la viitor si nu pot vedea nimic pe moment. Imi simt din nou inima zbatandu-se si urland de disperare in zgomotul asta mut al lumii in care ma aflu. Vrea sa fiu fericita!? Ma uit in oglinda si zaresc un chip luminos, parca fara nicio grija, fara nicio pata de tristete. Ce stupide sunt aparentele in universul asta! Interiorul mi-e umplut de insecte dobitoace care nu vor sa ma lase sa traiesc dar exteriorul e curat ca lacrima...Si nu pot sa pierd acum!Nu!Ratiunea si inima sunt in momentul de fata dusmani de moarte. Ar trebui sa fiu slaba si sa te mai astept? Sau sa ma resemnez ca viata mea e asa cum e si sa pasesc mai departe? Pasesc mai departe caci sunt un suflet rece care a uitat de sentimente colorate. In versuri albe si versuri negre iti soptesc grotesc ca te-am omorat odata pentru totdeauna!

"In ziua ce vine, poate ma vei asculta.

Am ales si rau si bine.

O parte din mine las in grija ta.

Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,

Imi trezesc din amintire sufletul ascuns."