În ultima vreme mi-am adresat o mie de întrebări... o mie de de întrebări la care încă sper sa descopăr un răspuns, fie el corect sau nu. Și ma întreb uneori: „Cine sunt eu? Ce caut aici? Care este menirea mea în viață?” , iar cumva, după soiul asta de nelămuriri și neliniști, îmi trece prin cap oarecum faptul ca mintea îmi joaca feste. Cumva parca știu ca subconștientul meu, satul de monotonia din jur, își dorește să-mi tulbure rațiunea. Nici la asta nu găsesc răspuns, și e cumva o neliniște lăuntrică antagonistă cu atitudinea și înfățișarea mea cotidiana, dar mintea ma forțează sa caut sensul și logica propriei minți. Oare ce se afla în spatele ideilor ce-mi trec prin cap și de ce ma gândesc la ele? Sau poate... visez? Visez cu ochii deschiși ca ar trebui să mă cunosc dincolo de fiinta? Dincolo de rațional și banal? Dacă da, atunci de ce sunt încă aici și de ce nu-mi pot închide ochii noapte de noapte pentru ca nu pot medita la altceva? Mă opresc din gând și aspir la fericire, liniște, înțelegere, iubire și toate tâmpeniile la care reacționez diferit și simt ca sufletul și spiritul meu sunt chemate spre un alt imaginar, unul ce nu poate fi deslușit, dar se simte atât de frumos încât e morbidă imaginea-i oglindita în mintea mea.
Sunt conștientă ca poate fi lipsa de
somn ma atrage într-un stupid imaginar și nu de multe ori confund
senzația cu o mica nebunie sau poate s-a schimbat lumea într-un
timp absurd de scurt? N-aș crede, mai degrabă o latura ascunsă din
subconștientul meu îmi dictează acțiunile. Încă caut fericire,
sau ea m-a descoperit pe mine după nesfârșite chemări și
ritualuri absurde, am reușit sa s-o conving să-mi otrăvească eul.
E atât de târziu, iar ochii mei ma urăsc, dar tot ce-mi trece prin
minte nu-mi dă pace. E ca și cum am murit, dar de fapt trăiesc la
un alt nivel. Cum e posibil așa ceva?
" Oare am fost altcineva acum câteva secunde? Voi fi altcineva peste câteva minute? "
