Rise from the ashes

        Suntem oameni, suntem buni si suntem rai si cateodata nu realizam cat de mult cantaresc actiunile noastre. Luptam in fiecare zi cu demonii din adancul sufletului si exista situatii cand nu ne dam seama cand ranim pe cineva chiar si cu cateva cuvinte aruncate in aer.
       Suntem robotii fortati de societate sa-si inhibe sentimentele si actiunile benefice bunastarii vietii pe care am vrea s-o avem, ne e teama sa fim sinceri cu noi insine cateodata, ne e teama sa iubim, sa fim fericiti, pentru ca fugim de nefericire si dezamagiri. Luptam in fiecare zi cu lupii din jurul nostru si sunt si batalii pe care le pierdem inevitabil cu viata, ca deh asa trebuie uneori, dar ce e important e sa stim sa constientizam ca e doar o batalie, nu e razboiul cu insasi viata.
       De multe ori m-am aflat in situatia de a simti ca totul se prabuseste in jurul meu, si nu de multe ori am avut impresia ca tot ce mi se intampla e rau desi poate circumstantee indicau altceva, dar pe parcursu vietii, incet, incet am ajuns a concluzia ca si in lucrurile negative intalnite in viata de zi cu zi exista si parti bune, sau parti din care poti invata sa te ridici, sa tii capul sus si sa zambesti asteptand o noua provocare. In felul asta pot spune ca am ajuns sa fiu un om puternic, sau cel putin creierul meu a constientizat ca nu e poti avea pe toate, dar asta nu inseamna ca nu poti spera la ceva mai bun in ziua urmatoare. Roboti sau nu, trebuie sa ajungem sa ne bucuram si de zilele senine, de prieteni, de familie, iubiti si tot ce e bun pe lumea asta. Da, aripie ingerilor pot fi frante dupa numeroase batalii, da suntem oameni si gresim, dar trebuie sa stim sa ne cerem si iertare noua insine in primul rand ca sa putem trece peste toate hopurile. Nimeni nu spune ca e usor sau ca a fost vreodata usor, la urma urmei parca a ramas cumva intiparit in mintea nostra ca asa ar trebui sa fie.
         Dar oare nu avem si noi ceva de spus in privinta asta? Ba eu cred ca da si putem schimba multe daca ne uitam si a cei din jurul nostru si daca luptam pentru tot ce inseamna entitatea noastra. Lumea e crea, cruda, nemiloasa si e in stare sa te calce in picioare atunci cand ai cazut, dar nimeni nu-ti poate ua demnitatea si tot ce crezi pana in punctul maxim.
         Asa ca, voi, toti oamenii frumosi, plini de calitati si puternici din lumea asta, nu disperati, in orice moment aveti pe cineva mereu anga voi, daca nu fizic, spiritua cu siguranta. Sunt aici, sunteti acolo si asta e tot ce conteaza.


Crede in tine.

Ce e iubirea sau de ce iubim!?

          " Ce este iubirea? " o intrebare care intotdeauna e in mintea fiecaruia dintre noi, o intrebare la care uneori nu stim sa raspundem sau mai degraba nu ii putem gasi un raspuns care sa reflecte in totalitate sensul pe care il are cu adevarat. Asta va fi o postare in genul ce cred eu ca este cu adevarat si e pur din opinie personala.
Si dupa cum urmeaza, iubirea sau dragostea poate fi de mai multe feluri: iubirea fata de familie sau prieteni, iubirea fata de iubit/a, sot/sotie samd sau iubirea fata de proprii copii. Ideea de baza e ca ne nastem ca sa atingem apogeul iubirii si de creem un scop din a reusi sa simtim un sentiment acre sa ne copleseasca existenta. De ce iubim? Pentru ca vrem sa ne simtim intregi ca fiinte in lumea asta care parca in ultima vreme a uitat sa zambeasca si sa fie fericita.
          Iubirea este sentimentul suprem pe care am ajuns sa il ating in viata asta sau cel putin asa mi-a soptit inima ca am facut-o.
         Iubirea este un tel pe care ni-l intiparim in inima si minte inca de cand vedem pentru prima data timizi lumina zilei atunci cand ne nastem si incet incet, pe masura ce inaintam in viata ajungem sa simtim din ce in ce mai mult felurite sentimente, printre care... si iubirea. Prima data ne indragostim de glasul duios al mamei, de privirea ei blanda si de vocea heruvimica atunci cand ne sopteste ca suntem cea mai de pret comoara, si da, prima data i-am spus mamei " Te iubesc " si copil fiind am simtit ca e cel mai frumos lucru pe care ti-l poate oferi existenta- sa ajungi sa simti cu toata fiinta ca-ti iubesti parintii, apoi, desigur fratii si surorile.
          Depasesti cumva stagiul copilariei si ajungi sa-ti faci prieteni - putini, dar pe care ii vei avea o viata intreaga. Un alt fel de iubire, un alt fel de simt, o iubire care nu se poate masura in cuvinte fara valoare si sincer nu ma simt in stare sa descriu in cateva randul sentimentul de afectiune (putin spus) pe care il am fata de prietenii cei mai valorosi. si-am trecut prin foc, bucurii, lacrimi ( de tristete sau bucurii), ne-am batut in cuvinte grele iar mai apoi am realizat ca numai impreuna suntem un intreg, si impreuna putem depasi orice frica si orice obstacol care ne-ar face nefericiti. Prietena mea, prima mea iubire si cea care are in inima mea un loc pentru eteritate, pentru ca oricum am fi si oriunde ne-am afla tot suntem in mintea celeilalte, chiar daca timpul nu reuseste niciodata sa ne tina partea.
           Ajungi sa te maturizezi, incet, dar sigur si in viata fiecaruia dintre noi, mai devreme sau mai tarziu apare "el"sau apare "ea ". Si in momentul ala realizezi ca tot corpul tau, tot ce esti pana in momentul ala trece la un alt nivel. si-ncepi sa simti- nu stii exact ce- dar pe zi ce trece ajungi sa zambesti mai mult, ajungi sa crezi ca-ti poti depasi conditia umana si ca poti sa-ti implinesti primul vis: sa iubesti.
         Si iubesti... si iubesti atunci cand te trezesti dimineata la prima ora, si nu conteaza ca ai dormit putin sau mult, dar primul gand va fi intotdeauna pentru persoana ce ti-a "umblat" la ticaitul inimii. Si privesti pe fereastra si soarele nu ti se pare ceva sec si simplu, ti se pare ca parca si el danseaza cu toate ganduri-le tale incurajandu-te sa traiesti ziua respectiva ca si cum ar fi ultima- si ultima intr-un sens pozitiv. Si simti ca toate celulele din corpul tau iti zic ca esti un om diferit de ziua de ieri, pasesti spre o alta incapere si simti cum fluturii din stomac iti inunda tot sufletul cu bucurie. si realizezi ca viata a fost atat de darnica cu tine.. si traiesti clipa...
         Iubesti atunci cand in ochii celuilalt iti vezi jumatatea buna, pentru ca cealalta jumatate, parte negativa din tine, e infima in ochii lui (ei ), si simti ca ai inceput un nou capitol din viata ta, unul care ai vrea sa dureze pana vei incepe o alta viata pe un alt taram. Iubesti atunci cand zambesti in fiecare zi cu pofta si iubesti atunci cand plangi de fericire ca ai auzit prima oara " Te iubesc"si simti cum fiecare particula din corpul tau se bucura cu tine- un moment pe care il pastrezi in suflet, il inchizi in cufarul de sentimente si astepti a doua oara, mai emotionat ca niciodata sa auzi din nou, si din nou, si iti doresti sa auzi in fiecare secunda si in fiecare moment doar ca sa te poti agata de sentimentul ala cat mai mult.
          Iubirea iti poate deschide poarta spre perfectiune, o perfectiune umana dintre doua fiinte care ajung sa depaseasca tot ce e in jurul lor prin simplul fapt ca si-au contopit sentimentele intr-o singura entitate.
          Iubirea poate insemna si suferinta atunci cand mintea iti otraveste gandurile, si ca un om nebun, fara-de-minte, ajungi sa pierzi- atunci realizezi ca tot ce ai acumulat pana atunci ramane in cufarul tau si astepti sa mai fie deschis inca o data. Iubirea e cruda si amara, e dulce si glorioasa si trebuie sa alegi exact cum vrei sa fie. Pentru ca stii, poate fi exact asa cum iti doresti daca asta e ce vrei cu adevarat.
          Robotizandu-ne in ultima perioada, ajungem sa uitam sa fim oameni buni, deschisi, iubitori, ajungem sa uram tot ce e in jurul nostru uneori fara nici un motiv, de cele mai multe ori ne gasim scuze... unele care conteaza altele.. care nu si uneori, doar de dragul situatiei si doar de dragul normalului ajungem sa confundam sentimentul asta de dragoste.. si spunem "Te iubesc"ca o caseta stricata care a uitat sa mai rosteasca si altceva.
         Mi-am dorit multa vreme sa nu mai iubesc... sa fiu un om rece, vertical, de neatins sentimental pentru a nu putea fi doborata de oamenii rai din jurul meu, dar cumva, universul "mi-a scuturat" pe gene un miracol, o minune care sa lupte cu toti demonii din interiorul meu si sa ma faca sa simt din nou- asa am ajuns intreaga. Apogeul sentimentului de iubire a aparut atunci cand am devenit mama. Nu mi-ar ajunge toate expresiile de pe lumea asta si-nc-o lume sa va descriu ce simt in fiecare zi. Nu am iubit niciodata mai mult decat o fac acum si simt si va marturisesc ca nu sunt un om intreg, dar dragostea pe care o primesc de la fiul meu umple toate golurile din inima mea incat uneori am impresia ca nu am nevoie de altceva pe lumea asta, simt ca as putea muri in orice moment ( metaforic vorbind ) si as putea sa fiu cel mai fericit individ de pe planeta asta.
        Si totusi... tu de ce iubesti?
       

Cliseu

       
  S-a mai dus o parte din noi o data cu sfarsitul verii. S-a dus mirosul proaspat al soarelui care ne magaia crestetul, umerii goi si zambetele perfect pictate pe chipul nostru. Asfintitul pare mai rece si mai distant, parca s-a creat o noua lume in jurul nostru, una care pare nesigura pe moment.
Imi lipsesc diminetile de vara cand ne trezeam impreuna atinsi maiastru de caldura gingasa a soarelui, imi lipsesc ploile scurte de vara cand alergam fericiti ca doi copii care s-au afundat in universul copiilor.
          Totodata toamna asternuta pe poteca noastra pare ca aduce un nou inceput care sa ne marcheze un alt capitol in povestea noastra. Padurea isi schima incet incet mantaua si se pregateste si ea sa fie colorata intens de toamna ce bate la usa.
          Mi-as dori ca inceputul asta sa ne ofere la fel de multa fericire ca toate momentele pe care le-am petrecut impreuna urmarind rasaritul si marea linistita care ne completa povestea.
Privesc ploaia si parca contureaza o melodie trista care-si ia ramas bun de la vara care s-a dus mult prea repede anul asta, si totodata ludic ii ureaza bun venit lui "septembrie" care urmeaza sa ne ghideze spre o alta sfera a fericirii.
           Totusi, tu pari neschimbat, ai aceiasi ochi blanzi, acelasi zambet cald, inca esti invaluit de fericire si asta e un lucru bun. Cliseic as putea spune si stii foarte bine ca sunt genul de persoana care uraste cliseele, mai ales pe cele emotionale, dar cumva accept situatia asta si ma simt confortabil.
          Daca stau bine sa ma gandesc parca nu i-as ura inca  bun venit lui septembrie pentru ca asta ar denota ca ma complac cu toate schimbarile care apar odata cu instalarea toamnei si asta nu inseamna doar noi procese, inseamna degradare, tristete, pana si natura din jurul nostru ne oglideste ca-si schimba mantaua.
          In final, va trebui sa ne complacem cu tot ce avem in jurul nostru si sa incercam sa depasim " raceala" care ne inconjoara si sa ne "incalzim" cu sentimentele calde pe care le avem de impartasit, sa ne bucuram si de ploile reci, de soarele timid, de asfintitul care inca ne picteaza un zambet, de rasaritul care inca ne face sa ne simtim romantici.
" Wake me up when september ends " !

         

Fantome.

Aș fi vrut, aș fi făcut, aș fi visat...
           Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
          Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
           Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
            Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?