Pierduti in praf de stele - part III

Scena III- reluare și continuare

"Mă uit în ochii tăi și încerc să îmi imaginez că vrei să-ți răspund cu același sentiment, aceeași privire calda.. n-o pot face și nu vreau sa-ți mint sufletul amăgindu-l cu sentimente și trăiri amare... asta sunt și asta voi fi"
"Nici nu știi cât de mult te-nșeli. Teama e doar o mică piedică... fiecare ființa care are un suflet viu se teme să iubească  Iubirea atrage durere, iubirea alină durere. Trebuie să alegi tabăra  Eu, un umil individ îndrăgostit  aleg să mă sacrific. Știu că o să sufăr  dar sunt un om atât de puternic, încât nu mă interesează  Dragostea și căldura unei făpturi cum ești tu, mă face să tresar și să-mi doresc să sufăr. E grotesc și nedrept, dar lasă-mă să te iubesc. Lasă-mă să te ridic atât de sus încât atunci când o să cazi, sau să cădem amândoi, o să radem stupid la cât de idioți am fost. Lasă-mă să te iubesc."
Cade cortina. Începuturile sunt întotdeauna un eșec  dar nu genul ăla de eșec care te face să renunți, ci genul ăla de eșec care te face să lupți pentru tot ceea ce-ți dorești. Ei, aparent o pereche total nepotrivită, a ales să lupte... de ce? Pentru că niciodată nu e loc de "nu". Întotdeauna e loc de "hai sa încercăm împreuna". Chiar dacă nu o să meargă vei știi și veți știi că măcar ați încercat. Amarul greșelii voastre puerile nici nu va mai conta. Iubirea? Se construiește  se simte, se demonstrează  Atunci când vrei sa te contopești cu un suflet care îți luminează ființa pana în adâncuri, nimic nu mai contează... pentru că atunci, lumea înseamna doar "voi".
"Lasă-mă să te iubesc"

                                                                                       

"Ești deja în universul iubirii mele... te-am lăsat în inima mea."

Pierduti in praf de stele- part II

Ea, se întoarce a doua zi, parcă simțindu-se vinovata de escapada de ieri. Trage aer în piept și-și face curaj. Curaj să-i vorbească  curaj să-l privească în ochi fără să se piardă o secundă. Plănuiește să-l năucească sexual, poate așa va scăpa de obsesia stupidă că e îndrăgostit  De fapt, (el) nici nu știe ce-i dragostea. Bate la ușă timid, îi deschide, intră. Niciun cuvânt, doar un zâmbet. Totul de la început.
Scena I:
"Sper ca ți ai mai revenit, cred ca nu te-ai simțit bine ieri. Sunt sigură că te simți mai bine. Am venit să vad ce faci"
"Știi bine ca nu ești aici de asta. Nici nu te obosi să te dezbraci. Nu vreau iar asta, ți-am zis ce simt și ce vreau, ți-e frica deja ca ma iubești?"
"Nu fi prostuț, hai să nu mai glumim și să trecem la treabă"
"Privește-ma în ochi și spune-mi că nu simți nimic. Și o să tac. O să te las în pace, promit. Nu o să mă mai vezi."
"Chiar vrei sa renunti la aventura noastră doar pentru o prostie ca asta? Fii serios și te rog hai sa ne revenim în fire"
"Ți-am zis să mă privești în ochi. Asta aștept."
Scena II:
Cade în genunchi și începe să plângă  fără a mai avea suflul de a da vreo replica. Amar, îi spune că nu vrea să iubească  iubirea e cruda cu cei puternici. El, o privește în ochi cu o căldura care explodează în toată camera. Câtă chimie! "Vreau să te privesc, să-ți spun că ești frumoasa așa când plângi, când te enervezi și te superi, când te strâmbi și-ți vad gropita, când zâmbești cu adevarat, când ești tu dincolo de toate fardurile, de tine m-am îndrăgostit  și nu trebuie să iți fie teama. Lasă-mă să văd cum luna iți mângăie chipul, lasă-mă să am grijă de tine... privește-mă în ochi...
Scena III:
Ce urmează?
                                             

Pierduti in praf de stele

O cămașă pătată de un ruj roșu intens, o sticlă de vin și niște lumânări deja folosite în exces. Doi oameni, el și ea, stau întinși pe un pat îmbibat deja în prea multa dragoste. E prea multa liniște, deși atmosfera e una plăcută și îmbietoare, parcă potrivită pentru niște cuvinte frumoase. El, simțindu-se mai curajos, se ridică si ii spune ei: " Pot sa-ti spun ceva?" "Zi-mi, te rog, dragule" "Cred ca te iubesc și cred ca ar trebui sa știi asta" "Nu vorbi prostii. Nu știi ce vrei, nu știi ce vorbești" "Nu sunt prostii, chiar știu ce simt. Nu crezi ca am dreptate pentru ca poate, în interior și tu la rândul tău simți același lucru. Recunoaște că așa e." "Nu strica momentul, nu e cazul, nu mă vrei de fapt... nu merge mai departe cu asta" ea, se ridica și pleacă. Nu înțelege sau doar mintea ei o oprește sa recunoască de fapt? El, dezamăgit încearcă să-și revină în fire. Oare "ea" are dreptate? simte asta din cauza relațiilor fizice de pana acum? Nu. E mai mult decât atât. Sângele i se îneacă de bucurie de fiecare dată când zâmbește, de fiecare data când lumina îi mângăie pielea atât de fina, îi iubește râsul de copil și parul care ii da un aer atât de feminin. În ochii ei vede dragostea și o simte din nou. N-a uitat el să simtă, ea nu vrea să simtă. Îi e frica. Sigur îi e frica, vede asta în toate șoaptele discrete, în toate gesturile draguțe. " Nu pleca. Știi... tu ești piesa care lipsește. Tu ești... " îi spune șoptind cu teamă, dar prea târziu. Deja a plecat. Dar și mâine îi va spune la fel, și de data asta va fi : "Te iubesc".