Ante scriptum, post scriptum

 În ultima vreme mi-am adresat o mie de întrebări... o mie de de întrebări la care încă sper sa descopăr un răspuns, fie el corect sau nu. Și ma întreb uneori: „Cine sunt eu? Ce caut aici? Care este menirea mea în viață?” , iar cumva, după soiul asta de nelămuriri și neliniști, îmi trece prin cap oarecum faptul ca mintea îmi joaca feste. Cumva parca știu ca subconștientul meu, satul de monotonia din jur, își dorește să-mi tulbure rațiunea. Nici la asta nu găsesc răspuns, și e cumva o neliniște lăuntrică antagonistă cu atitudinea și înfățișarea mea cotidiana, dar mintea ma forțează sa caut sensul și logica propriei minți. Oare ce se afla în spatele ideilor ce-mi trec prin cap și de ce ma gândesc la ele? Sau poate... visez? Visez cu ochii deschiși ca ar trebui să mă cunosc dincolo de fiinta? Dincolo de rațional și banal? Dacă da, atunci de ce sunt încă aici și de ce nu-mi pot închide ochii noapte de noapte pentru ca nu pot medita la altceva? Mă opresc din gând și aspir la fericire, liniște, înțelegere, iubire și toate tâmpeniile la care reacționez diferit și simt ca sufletul și spiritul meu sunt chemate spre un alt imaginar, unul ce nu poate fi deslușit, dar se simte atât de frumos încât e morbidă imaginea-i oglindita în mintea mea.

Sunt conștientă ca poate fi lipsa de somn ma atrage într-un stupid imaginar și nu de multe ori confund senzația cu o mica nebunie sau poate s-a schimbat lumea într-un timp absurd de scurt? N-aș crede, mai degrabă o latura ascunsă din subconștientul meu îmi dictează acțiunile. Încă caut fericire, sau ea m-a descoperit pe mine după nesfârșite chemări și ritualuri absurde, am reușit sa s-o conving să-mi otrăvească eul. E atât de târziu, iar ochii mei ma urăsc, dar tot ce-mi trece prin minte nu-mi dă pace. E ca și cum am murit, dar de fapt trăiesc la un alt nivel. Cum e posibil așa ceva?

" Oare am fost altcineva acum câteva secunde? Voi fi altcineva peste câteva minute? "

Rise from the ashes

        Suntem oameni, suntem buni si suntem rai si cateodata nu realizam cat de mult cantaresc actiunile noastre. Luptam in fiecare zi cu demonii din adancul sufletului si exista situatii cand nu ne dam seama cand ranim pe cineva chiar si cu cateva cuvinte aruncate in aer.
       Suntem robotii fortati de societate sa-si inhibe sentimentele si actiunile benefice bunastarii vietii pe care am vrea s-o avem, ne e teama sa fim sinceri cu noi insine cateodata, ne e teama sa iubim, sa fim fericiti, pentru ca fugim de nefericire si dezamagiri. Luptam in fiecare zi cu lupii din jurul nostru si sunt si batalii pe care le pierdem inevitabil cu viata, ca deh asa trebuie uneori, dar ce e important e sa stim sa constientizam ca e doar o batalie, nu e razboiul cu insasi viata.
       De multe ori m-am aflat in situatia de a simti ca totul se prabuseste in jurul meu, si nu de multe ori am avut impresia ca tot ce mi se intampla e rau desi poate circumstantee indicau altceva, dar pe parcursu vietii, incet, incet am ajuns a concluzia ca si in lucrurile negative intalnite in viata de zi cu zi exista si parti bune, sau parti din care poti invata sa te ridici, sa tii capul sus si sa zambesti asteptand o noua provocare. In felul asta pot spune ca am ajuns sa fiu un om puternic, sau cel putin creierul meu a constientizat ca nu e poti avea pe toate, dar asta nu inseamna ca nu poti spera la ceva mai bun in ziua urmatoare. Roboti sau nu, trebuie sa ajungem sa ne bucuram si de zilele senine, de prieteni, de familie, iubiti si tot ce e bun pe lumea asta. Da, aripie ingerilor pot fi frante dupa numeroase batalii, da suntem oameni si gresim, dar trebuie sa stim sa ne cerem si iertare noua insine in primul rand ca sa putem trece peste toate hopurile. Nimeni nu spune ca e usor sau ca a fost vreodata usor, la urma urmei parca a ramas cumva intiparit in mintea nostra ca asa ar trebui sa fie.
         Dar oare nu avem si noi ceva de spus in privinta asta? Ba eu cred ca da si putem schimba multe daca ne uitam si a cei din jurul nostru si daca luptam pentru tot ce inseamna entitatea noastra. Lumea e crea, cruda, nemiloasa si e in stare sa te calce in picioare atunci cand ai cazut, dar nimeni nu-ti poate ua demnitatea si tot ce crezi pana in punctul maxim.
         Asa ca, voi, toti oamenii frumosi, plini de calitati si puternici din lumea asta, nu disperati, in orice moment aveti pe cineva mereu anga voi, daca nu fizic, spiritua cu siguranta. Sunt aici, sunteti acolo si asta e tot ce conteaza.


Crede in tine.

Fantome.

Aș fi vrut, aș fi făcut, aș fi visat...
           Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
          Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
           Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
            Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?

Jurnal de buzunar

       Un tumult de sentimente, o durere in suflet si-un zambet nevinovat. Asta simt in ultimul timp. Simt ca ma topesc pe picioare uneori, dar nu indraznesc niciodata sa cad sau sa renunt, nu-mi pot dezamagi familia, dar vine un moment in care mi-as dori sa ma inchid intr-o camera mica doar ca sa pot suferi in liniste. Si chestia asta, e mai mult o chestie care ma macina in interior. Nu pot sa sufar si nu vreau sa sufar atunci cand toti ma privesc, ma vor crede slaba, fara aparare si imi vor plange de mila. Si nu sunt perfecta, nu am o viata perfecta, dar imi doresc o familie. Atat as vrea, as vrea un umar pe care sa plang, un umar pe care sa-mi astern bucuriile, fericirea, si in acelasi timp un suflet care sa vada in fiul meu, exact ce vad si eu: o lumina si o inocenta care efectiv te face sa tremuri, o privire care inmoaie pe oricine, numai pe cine trebuie nu. Si-asta e un urlet surd, pentru ca n-as avea curaj.. nu am curaj sa... nici nu mai conteaza, nici nu as vrea sa ma mai gandesc la zilele innorate, as vrea sa le vad doar pe alea senine si fericite, as vrea sa am timp sa fiu o mama mai buna, mi-as dori sa nu mai dorm si sa-mi petrec timpul cu fiul meu, mi-as dori sa fie mai usor, si mi-as dori sa nu ii mai vad durerea in privire, caci doar eu o pot vedea. Si astazi o luam de la inceput, cu bucurie si lacrimi, cu determinare si curaj. Am jucat o piesa care nu avea nicio replica, si am cantat o melodie ca pentru surzi, dar ce nu stiu ei, e ca atunci cand zambesti si mergi inainte cu demnitate, nu te poate opri nimeni
     Si pe calea asta, as vrea sa le multumesc oamenilor care cred in mine, si totodata as vrea sa imi cer scuze fata de toti prietenii pe care ii neglijez, nu o fac din placere, ci pentru ca nu pot fi prezenta peste tot si in acelasi timp as vrea sa le multumesc si oamenilor care dupa 14 luni de cand sunt mama inca au dubii ca voi fi vreodata o mama buna. Si as vrea sa va spun ca nu am pretins niciodata c-as fi sau ca sunt sau ca incerc sa fiu perfecta, dar stiu un singur lucru: iubirea pe care o impartasim nu poate fi depasita de nimic, nici de rautati, nici de barfe sau orice altceva, pentru ca voi, sunteti atat de imaturi si fara suflet incat nu va puteti inchipui ce inseamna sa ai pe cineva atat de pur si nevinovat langa tine, el este singurul motiv pentru care lupt sa fiu un om mai bun, pentru el ma lupt cu voi si insultele voastre, iar lupta, e una mentala, pe care, apropo, am castigat-o dinainte de-a o-ncepe. 


Cu sinceritate...

O lacrima si-un adio?

Draga singuratate, draga straine,

             As putea spune ca nu mi-a fost dor de tine, as putea spune ca ma tin cu dintii de tine atat de tare incat am impresia ca vom ramane impreuna pana la sfarsit. Si undeva ego-ul meu tampit nu ma lasa sa te alung, undeva in surdina as vrea sa urlu si sa spun ca as vrea sa fie diferit. Stii, tu straine, eu cred ca tu poti vedea sufletul meu. O voce far' de sunet si fara cuvinte care ar putea sa-mi faca inima sa fie impacata. "Am pacatuit" am tacut atat de mult incat suferinta pare doar o alinare, nu mai pot sa ma bucur de nimic, desi lupt atat de tare cu demonii din capul meu. Si-as vrea sa iti spun ca ma doare cand nu vezi lumina din ochii mei, as vrea sa stii ca sufletul mi-e gol si as vrea sa stii, tu, ca as vrea sa-mi vezi lumina din spatele fumului astuia gros. Sunt straina in toate universurile voastre si caut rasaritul si cumva, il gasesc, dar vezi tu, imi rapesti fiecare raza, pentru de fiecare data ma gaseste "ea"pe mine, dar cumva imi alungi visele. Si-am crezut ca luptam impreuna, am crezut ca esti aici, am crezut ca tu, straine ma auzi cumva mai bine. As vrea sa strig in gura mare ca am nevoie de o amarata de imbratisare care sa insemne ceva, as vrea sa imi zambesti mai des pentru ca o simti, nu pentru ca toata lumea  o face, as vrea sa ma vezi dincolo de ambalaj, as vrea sa simti o clipa ce simt eu, una singura si-apoi te poti intoarce in lumea ta. In lumea in care poti trai fara sa ai nicio grija. Dar nu ai vrea, asa-i? Vezi tu poate ca nici nu gandesc ce-ti scriu, caci de mult nu ti-am mai scris, si stii, lumea chiar crede ca sunt bine. Si sunt bine, dar ma simt atat de goala pe dinauntru incat nu mai stiu ce simt. Zi de zi vad in jurul meu... si vad multe pe care le-as schimba, dar nu o sa o fac.. si stii de ce? Pentru ca misiunea mea e sa iubesc tot ce-i zamislit cu dragoste, si vezi tu, e doar o singura fiinta care imi alina o parte din suferinta, pentru ca doar atat stie... n-o sa plece, nu o sa ma tradeze, dar nu ma poate intregi intru totul, desi cred ca as putea sa-mi pacalesc mintea, as putea sa-i zic sa-mi inchida infinitul. Pare imposibil, nu-i asa?
              As vrea sa stii ca as vrea sa ma duc si sa-i urlu in fata ca o dispretuiesc, ca nu sunt deloc cum isi imagineaza, as vrea sa-i spun ca nu vede decat ura, cand nici nu ar trebui s-o simta, dar vezi tu, am sa-mi pastrez crampeiul de fericire pentru mine. Si stii de ce? Pentru ca desi am o aripa franta, inchei scrisoarea asta zicandu-ti ca mi-am sters lacrima, mi-am salvat ultima rasuflare, am zambit, cantecul trist s-a terminat, caci vezi tu, nimic nu ma poate dobori, nici macar tu. Acum imi pot inchide ochii linistita, si nu in modul sinistru si trist, in modul visator si frumos, pentru ca nici macar tu nu-mi potifura fericirea... nici macar tu.. nici macar voi...

                                                                             
                                                                       Cu drag va dau uitarii pana data viitoare.

Dulcele amar al amintirilor noastre...

Inca o noapte, inca o zi, inca o saptamana. Trece timpul atat de repede incat nu mai stiu de mine. In ultimul timp am uitat de ce inseamna sa fiu eu insami si am privit 'outside the box'. Mi-am daruit viata si tot ce inseamna fiinta mea pana la maduva copilului meu, un inger care mi-a mangaiat ranile si m-a adus cu picioarele pe pamant. In fiecare zi ma iubeste, ma mangaie, imi strege lacrimile de durere si neputinta si nu renunta. E atat de mic si totusi simte cand ma doare. El e confidentul inimii mele, caci dinainte sa apara in lumea de ' afara' imi cunoaste durerile. Inca sper ca o sa avem o viata minunata impreuna... si oricat de greu ar trece unele zile stiu ca prin el, totul e bun si armonios. E atat de multa lume rautacioasa.... atat de multe priviri veninoase, atat de multe critici si barfe... si asta doar pentru ca am indraznit sa am curajul sa-mi daruiesc un suflet pur care sa-mi lumineze zilele...'si ma doare atat de tare, puiule, ca ei nu pot sa vada cat de special esti tu...imi pare rau ca lumea nu vede prin ochii mei bunatatea de care dai dovada si ma doare ca desi esti mic si n-ar trebui sa suferi, o faci odata cu mine doar ca sa-mi usurezi suferinta'. Nu m-am privit niciodata ca fiind deosebita sau speciala, dar inca sper ca lumea va fi mai buna. Am fost un om rau, dar Tudor mi-a redescoperit latura luminoasa.'Si-mi pare rau ca nu-ti pot darui decat dragostea mea. Iarta-ma."

Vreau o viata noua!

Am trait in intuneric si frig atata timp si in sfarsit a trebuit sa ies la lumina.Timid, imi deschid ochii si incerc sa realizez ce inseamna realitatea.Respir un aer nou.Aud voci care ma primesc cu caldura in lumea asta.Am speranta si optimism.Imi doresc sa am o viata linistita ca cea dinainte sa apar in lumea voastra.Cu lacrimi in ochi caut iubirea si vocea care m-a determinat sa-mi doresc sa lupt.

Timp apasator ce imi ingreunezi pleoapele, curma-mi suferinta si lasa-ma sa sper!Lasa-ma sa descopar fericire si caldura si ajuta-ma sa ingrop ura.

Sunt un suflet mic si nevinovat care nu vrea decat sa traiasca.. unde e fericirea pe care mi-o promiteau toti in ceruri?Unde sunt oamenii puri si sinceri la care pretinzi ca m-ai trimis?

Imi inchid ochii pentru o secunda.As vrea sa fie altfel.Cu un gust amar constat ca nimic nu e cum mi-am imaginat.Oamenii din jurul meu poarta masti ingrozitoare si traiesc cu impresia ca imi pot pacali inima.De ce oamenii refuza fericirea?

Am strans o cupa de lacrimi de suferinta dupa numai cateva secunde de viata noua. Ce anume te face pe tine, omuletule sa tresari? Ce te face fericit? Ce anume iti incalzeste sufletul?

Iubeste-ma neconditionat si nu uita ca sunt deja in sufletul tau.

Blestem

Negru albastrui,

Iubire si ura,

Amurg inghetat,

Iti simt rasuflarea.

Tacere de mormant,

Flori ofilite,

Ochi intredeschisi

Larimi sarate.

Te sarut, te sufoc

Te ucid, te iubesc,

Fantoma a trecutului

Ce-mi usuca sufletul.

Umbre meschine intr-un infinit inchis.

Am luat-o de la inceput.Un nou an, o noua sansa, un nou drum.

Mi-am dat seama de un lucru pe care as vrea sa il impartasesc cu voi, cei care ma cititi.Am incercat si incerc zi de zi sa fiu "perfecta" pentru toti din jurul meu..pentru prieteni, pentru familie, pentru vecini, pentru rude..pentru toti.Si doare ca ma straduiesc atat de tare sa imi deschid sufletul si sa imbratisez un inceput nou,in care ma regasesc mai matura si mai constienta...si realizez ca tot ceea ce mi-am propus nu a rezolvat nimic.Oamenii din jurul meu stiu doar sa raneasca si atat.Chiar si oamenii care se presupun ca te iubesc conditionat sau "sunt programati genetic" sa fie buni cu tine si sa fie sinceri.Tocmai aceia iti vor raul si mi se pare absolut inuman.M-am saturat sa ma lupt cu ce simt si cred cu adevarat doar pentru ca mi-e teama de reactia celor din jur.Inconstient, imi fac rau mie doar pentru ca mereu am pus pe primul loc gandurile oamenilor si nu ceea ce simt.Mi-am inchis sufletul si inima si incet incet am ajuns atat de rece incat nu mai simt nimic.Nici suferinta, nici bucurie, nici macar caldura celor care m-au iubit neconditionat in absolut orice circumstanta.Indiferent de cum as fi si cum m-as purta si ce-as simti...oricat de multe sacrificii as face tot va exista cineva care sa doreasca sa imi faca rau..nu neaparat prin fapte ci prin vorbe.Nu mai stiu sa lupt si nu mai stiu sa ma bucur de fericire.Si ma trezesc in fiecare dimineata cu zambetul pe buze apoi ma uit in gol si ma gandesc ca va trebui sa ma port iara ca un robot perfect pentru cei care ma vad.Pana si acasa mi-e greu sa fiu eu insami de frica sa nu dezamagesc pe cineva.Si-am incercat sa pun capat luptei asteia continue cu "binele ideal".Si vreau sa urlu in "gura mare" prin intermediul postarii asteia ca m-am saturat sa fac parte din tiparul asta idiot.O sa fiu exact asa cum sunt:o sa spun ce vreau, o sa simt ce vreau, o sa zambesc si o sa plang si o sa ma lupt sa fiu fericita pentru mine, nu pentru voi.Fericirea mea consta in optimismul zamislit din ura pe care am acumulat-o prin rautatile oamenilor.Sunt un om fericit pentru ca imi doresc sa fiu asa.In sfarsit mi-am gasit sufletul pe care l-am cautat dupa umbrele de langa mine.Traiesc zambind.

Bang, bang you're dead

Ma trezesc amortita parca dintr-un vis infinit.Imi deschid incet ochii cu o greutate enorma,parca refuzand sa pasesc in spatiul finit al realitatii.Imi dau seama ca noaptea adanca ma invaluie din toate partile si ma tine captiva in jocul sau murdar.Ma ridic din pat si pasesc usor spre geam. Luna mi-e din nou sfetnic mut. O privesc uimita urland in disperare sa ma auda cineva, dar parca tipatul meu nu are rezonanta decat in capul meu...Imi zambeste trist si ma urmareste atent. E singura pe care o mai am aproape, e singura care imi face inima de piatra sa mai tresara uneori. Un cantec neinteles, cu versuri parca extraterestre imi mangaie portativul inimii, iar noaptea continua sa ma tina captiva in tristetea si monotonia sa. Realizez ca am devenit un robot care a uitat sa simta, sa iubeasca, sa zambeasca,sa traiasca... Nici macar lacrimile propriului meu chip nu mai exista; m-au renegat pana si ele...Nu imi mai gasesc nicio slipire in ochi, nu-mi mai simt sangele cald inundandu-mi trupul infim. Sunt ca un schelet uitat de lume intr-un cosciug mizer si ieftin. Din toata atmosfera sufocanta imi descopar ultimul zambet, ultimul sentiment de speranta si optimism...se schimba atat de multe lucruri in interiorul meu incat am impresia ca sunt doar un suflet stingher martor la propria-mi moarte. Gasesc totusi speranta si in acelasi timp simt cum lumina palida a lunii imi mangaie obrajii monocromatici si umerii reci. Ma gandesc la viitor si nu pot vedea nimic pe moment. Imi simt din nou inima zbatandu-se si urland de disperare in zgomotul asta mut al lumii in care ma aflu. Vrea sa fiu fericita!? Ma uit in oglinda si zaresc un chip luminos, parca fara nicio grija, fara nicio pata de tristete. Ce stupide sunt aparentele in universul asta! Interiorul mi-e umplut de insecte dobitoace care nu vor sa ma lase sa traiesc dar exteriorul e curat ca lacrima...Si nu pot sa pierd acum!Nu!Ratiunea si inima sunt in momentul de fata dusmani de moarte. Ar trebui sa fiu slaba si sa te mai astept? Sau sa ma resemnez ca viata mea e asa cum e si sa pasesc mai departe? Pasesc mai departe caci sunt un suflet rece care a uitat de sentimente colorate. In versuri albe si versuri negre iti soptesc grotesc ca te-am omorat odata pentru totdeauna!

"In ziua ce vine, poate ma vei asculta.

Am ales si rau si bine.

O parte din mine las in grija ta.

Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,

Imi trezesc din amintire sufletul ascuns."

Viata, asa cum este ea

Îmi deschid ochii trezindu-mă parcă dintr-un vis veşnic şi ma gândesc la cât de crudă este lumea în care trăim...crudă, nedreaptă şi scurtă.Mă gândesc şi acum la cât de neaşteptată e soarta noastră şi mă gândesc în acelaşi timp la Vladuţ (Vlad Stephen Pruteanu) care a plecat de lângă noi zilele trecute şi pur şi simplu nu-mi pot reveni nicicum şi nu pot să înteleg de ce mor persoanele la care ţinem enorm şi de ce se duc cei care nu merită...Şi am realizat de când a murit că nu ştim să ne apreciem viaţa şi nu am învăţat incă să ne bucurăm de fiecare clipă alături de familie şi prieteni.Ne ocupam timpul urându-ne unii pe ceilalţi şi ne batjocorim de fiecare dată când avem ocazia...Şi iată că vine şi pedeapsa..pierdem oameni cărora am mai vrea să le spunem un cuvânt de îmbărbătare, am mai vrea să îi imbraţişăm pentru ultima oar şi să le spunem că ne pare rău pentru greşelile noastre...şi nu mai reusim pentru că suntem prea ipocriţi şi lacolmi şi nu ne putem înlătura orgoliul nicicum.Oare e drept?

Citeam azi o postare pe care Vladuţ a postat-o pe blogul lui cu ceva timp înainte de a muri şi nu-mi pot reveni nici acum.Şi am învăţat chiar de la el, indirect, că nu ar mai trebui să pierd nici macar o clipa din viaţa mea şi că ar trebui să invăţ să mă apreciez în primul rând pe mine iar apoi să îi apreciez mai mult pe cei din jurul meu căci viaţa ne rezervă căi ciudate şi din păcate de cele mai multe ori tragice...Aşa că dragii mei cititori...nu mai pierdeţi niciun minut din viaţa voastră!Bucuraţi-vă de orice moment ca şi când ar fi ultimul!

P.S: Odihneşte-te în pace, Vlad şi nu uita că sunt sute de oameni care îşi vor aminti de tine în fiecare zi şi vor zâmbi mereu ştiind că sufletul tău e alături de al lor!

Did I ever existed?

Citisem cu cateva minute in urma un comentariu pe care mi l-a dat o fata pe blog si mi-am dat seama ca are extrem de multa dreptate..."Spend your life with who makes you happy , not with who you have to impress".
Si ma gandesc..oare nu asa e?Incercam intotdeauna sa impresionam si sa atragem atentia,sa ne batem joc mai apoi de persoane chiar daca nu asa suntem doi,dar doar pentru ca ne hranim orgoliul cu suferinta altora.Mi-am dat seama ca singuratatea e un tunel surd in care nu te poti misca decat in 2 directii: sa mergi mai departe sau sa te simti mizerabil si sa te indrepti incet incet spre o depresie.Si va intreb..oare merita sa ne schimbam si sa impresionam pe toata lumea?Am incercat intotdeauna sa neg ca nu sunt o persoana perfecta si am tras de mine sa incerc sa fac lucrurile cat mai bine.Pentru ce?Probabail ca nici nu mai conteaza.Avem tendinta de a calca in picioare zambetele si momentele frumoase din viata noastra si sa ne prefacem ca nu ne pasa.Ei bine...mie imi pasa.Si mi-am dat seama ca fericirea poate ca nu ma vrea in gradina ei si atunci prefer sa fiu ok si sa nu fiu fericita decat sa ma simt mizerabil pentru o lume in care tot timpul voi cadea si va veni un moment in care nu o sa ma mai pot ridica pentru ca lumea e prea cruda.De ce ne hranim cu suferinta altora?Pentru ca conteaza mai mult sa tipi dupa atentie decat sa admiti ca poate nu e totul cum crezi.Nu suntem oameni suntem doar niste roboti care se programeaza in timp.In care moment existam cu adevarat?

Cuvântul frustrare nu e banat.

Lumea ipocrită în care trăim deja nu mă mai mira.Frustrarea deja depaşeste orice limită de bun simţ.Şi în tot blogul ăsta nu am fost o cretină imbecilă care să jignească sau care să aibă posturi cu atac la anumite persoane.Şi mi-am dat seama de un lucru extraordinar de hilar şi ciudat în acelaşi timp.Bărbatii au in general dreptate (i am a chick, da cand tre sa recunosc ceva,recunosc) cu anumite chestii...femeile chiar sunt proaste (nu toate, da putine-s normale) si nu ca as lua apararea "masculilor". Dar exista anumite momente penibile in care pur si simplu ramai fara absolut niciun cuvant.Si n-am zis niciodata c-as fi perfecta, poate ca mama natura nu m-a inzestrat asa de mult precum altii/altele dar macar sunt ipocrita si sincera.Nu ma intereseaza absolut deloc parerile celorlati pentru ca eu ma accept asa cum sunt indiferent de situatie.Si doar pentru ca nu-s nesimtita si nu jignesc toate specimenele extraterestre care ma calca pe coada asta nu inseamna ca-s mielusel.Am dreptul la o parere indiferent de persoana sau situatie si daca anumite tipologii imi deranjeaza retina prefer sa-mi pastrez frustrarile pentru mine, nu de alta dar consider ca nu sunt atat de fraiera incat sa nu stiu sa-mi tin si gura. Lumea de obicei subestimeaza.Nu sunt o tipa extraordinar de feroce dar lupt pentru idealurile mele si pentru ceea ce gandesc.Pacat ca nu multi au creier sa inteleaga ce inseamna o viata buna si o persoana cu personalitate.Sunt o frustrata, stiu!

What goes around,comes around

Life is hard,we all know it.Sunt momente cand simt ca ma innec intrun pahar care e defapt gol.Si simt ca strig in lumea asta surda fara sa primesc vreun raspuns pozitiv.Uneori mi-e mai greu decat pare si desi ma chinui sa urlu doar in capul meu, niciodata nu reusesc.Si la sfarsitul zilei imi dau seama ca tu esti mereu langa mine, orice-ar fi.Lumea va fi intotdeauna rautacioasa si neintelegatoare but who am I to judge?Imi inchid ochii si imi imaginez ca traiesc intrun univers armonios unde toata lumea ma accepta asa cum sunt, fara a ma judeca fara habar.Imi inchid ochii si te vad numai pe tine, cel ce-mi esti alaturi chiar si atunci cand nu esti langa mine.Love is all I got left.Datorita tie mai am puterea sa zambesc si sa lupt impotriva tuturor si vreau sa-ti multumesc ca-mi esti alaturi desi majoritatea timpului nu o merit.Sunt o fire de neimblanzit si urasc ca nu pot fi intotdeauna cum iti doresti.Mi-as dori sa nu ma trezesc niciodata din visul cu noi doi si sa-mi fi alaturi pentru o vesnicie.Un simplu "Te iubesc" deja nu mai e de ajuns.Iar pentru toate lucrurile negative din viata mea, va veni clipa cand toate se vor intoarce inapoi. "What goes around, comes around!"

Imi ascund furia dinauntrul sufletului meu

Cum as putea sa-ti spun ca te urasc?Cu ce folos?Cu ce folos sa-ti spuni ca-mi ranesti de fiecare data sufletul tamp cu toate copilariile tale?Ce rost are sa-ti spun toate astea cand constiinta ta nici macar nu e incarcata.Incerc sa te cunosc si sa-mi deschid sufletul in fata ta si ma tratezi ca pe un gunoi.Si esti atat de aproape de mine,atat de strans de mine,si nu pentru ca vreau eu,pentru ca te urasc din adancul inimii si as urla in fata tuturor ca sa zic asta.Nu stii sa apreciezi absolut nimic...nu ai stiut niciodata sa ma asculti sau sa imi alini durerea atunci cand am avut nevoie de tine..Niciodata!!!Si cel mai mult te urasc pentru ca sunt momente cand ma faci sa zambesc si sa rad si incep sa te iubesc din nou..Dar esti ca o fiara care rapeste suflete pure,niciodata nu m-ai lasat sa fiu fericita,niciodata nu te-ai bucurat pentru mine..ai stiut doar sa profiti de bunatatea mea si ti-ai batut joc de mine.Si da,sunt slaba in momentul asta si ma urasc mai mult pe mine ca nu te poti opri din stupidiatea ta.Esti doar un copil frustrat care va ajunge singur si asta numai din cauza prostiilor pe care le faci.Nimeni nu poate iubi un "suflet" ca tine.Uita ca exist,ca m-ai cunoscut,ca m-ai vazut,ca mi-ai zambit,ca te-am strans in brate,ca te-am iubit.Uita ca facem parte din aceiasi familie si sterge cu buretele toate amintirile pe care le-avem impreuna.Mi-e sila sa te numesc parte din sangele meu,pentru ca nici macar nu-ti pasa.Sunt altii carora le pasa.Mie de ce mi-ar pasa de tine?De ce as iubi un monstru care ma face sa sufar mereu?De ce?Prefer singuratatea si "moartea" in agonie decat acrimi varsate pentru o fiinta care nu poate trece de pragul infantilitatii.Vei tanji dupa mine atunci cand te voi parasi..si ia aminte..am incercat sa te fac sa ma iubesti..si tot am ramas un suflet stingher..

Release your anger!

Life,without you!

O iubesc si-atat!

Dumnezeule mare!As vrea sa va impartasesc o postare de pe blogul surorii mele,sincer,e prima data in viata mea cand imi dau lacrimile citind o postare de pe un blog oarecare.E prima oara cand il citesc....Zau ca sunt confuza acum.Si-mi pare rau.

"Ce este suferinta?E ceva de nedescris.E ceva ce tot persista.E acel sentiment care vine intr-una la tine pentru a-ti strica buna-dispozitie.Cand aud acest cuvant imi vin in minte "lacrimi","tristete".Suferinta vine atunci cand nu te astepti.Suferinta e cauzata de cele mai multe ori de cei pe care-i credeai prietenii tai adevarati,prieteni de nadejde.Suferinta poate fi cauzata si din cauza lucrurilor pe care le faci,si din cauza lucrurilor pe care cei din jurul tau le fac negandindu-se la consecinte.Suferinta pentru mine inseamna ceva cumplit.Suferi atunci cand esti mintit.Suferi atunci cand minti.Suferi atunci cand iubesti prea mult,suferi atunci cand te implici prea mult,suferi cand faci ceva gresit,suferi atunci cand pierzi pe cineva drag,suferi atunci cand sora/fratele tau plange,suferi atunci cand nu ti se acorda nici macar o singura sansa,oricat de mica ar fi aceasta,suferi atunci cand esti obligat sa faci lucruri pe care niciodata nu ai fii in stare sa le faci,suferi atunci cand uiti de ceva poate important,suferi atunci cand ranesti pe cineva cu vorbe,suferi atunci cand afli adevarul,care intotdeauna doare,suferi atunci cand stii ca nu ai nici o sansa si iti faci iluzii,e totul in capul tau,in lumea ta,suferi atunci cand vezi ce se intampla in jurul tau,suferi atunci cand iti doresti sa faci ceva dar nimeni nu te lasa,suferi atunci cand stii ca ai dreptate dar nimeni nu e de acord cu tine,suferi atunci cand cineva vorbeste urat despre tine,despre familia ta,suferi atunci cand esti singur,suferi atunci cand nu mai esti in stare sa faci nimic,suferi atunci cand vezi lumea cat de trista e,suferi cand te uiti in oglinda si iti vezi defectele,suferi atunci cand realizezi ca nimeni nu te asculta,suferi atunci cand te simti in plus,suferi atunci cand crezi ca se termina totul,stiind ca tu nu ti-ai terminat "treaba" ,suferi cand esti bolnav,suferi din cauza ta,suferi neascultand,suferi atunci cand cineva isi bate joc de tine si tu nu zici nimic inghitand in sec.Suferi cand ajungi sa-ti zici "Vreau sa mor!"."

Cuvintele astea ma implica si pe mine,mai mult sau mai putin..N-am crezut ca sufera atat de mult,zau ca nu mi-a dat seama..Sunt distrusa.

Macar mai lasa-ma sa sper

Incerci sa ma convingi ca inca ma aflu intr-un cerc vicios care ma otraveste cu ura celei de care ti-am povestit..si totusi ma intreb cat de bine ma cunosti?Desigur e mult prea ciudat sa crezi ca am ajuns sa traim intr-o lume unde toti sunt prefacuti,toti sunt mincinosi..si totusi..ce ne face diferiti?

Poate ca perfectiunea exista,eu cred ca toti visam sa fim perfecti si sa avem de toate.Copilaresc gand.Incerci sa imi dai de inteles ca sunt o copila care nu stie ce vrea de la viata?Te inseli.Continui sa imi spui ca o sa regret ca am luat anumite decizii..si ce daca ..e viata mea si teoretic pot face orice.Nu imi pot stapani mania si ma oftic ca nu reusesc sa te fac sa crezi ca pot depasi si momentele grele din viata mea.Obsesia ta pentru mine o fi de vina?Sau ti-e frica sa vezi ca intr-adevar sunt diferita.Da,sunt diferita,si fir-ar!Cand mama naibii o sa intelegi asta?Desigur,sunt prostuta,oh da,mult prea prostuta...si credula.Tu chiar te poti schimba?Tu chiar ma intelegi?Ce ciudata e lumea asta..ce persoana ciudata esti tu...Imi bantui visele de cateva zile si simt ca nu mai pot scapa de tine...lasa-ma in pace,te rog,lasa-ma in pace..Altfel...altfel nu stiu,dar sunt sigura ca o sa reusesc sa scap de obsesia pentru tine.Inca vreau sa aflu cine esti.Vreau sa stiu de ce iti pasa...sau de ce nu iti pasa..Imi pierd mintile,incet incet devin paranoica.Sunt sigura ca e din cauza ta.Si tot nu inteleg de ce atunci cand imi amintesc de tine zambesc.E bizar.Macar lasa-ma sa sper ca esti persoana pe care o astept sa-mi indrume pasii.Lasa-ma sa traiesc cu senzatia ca m-ai ales pe mine ca fiind muza.Lasa-ma sa sper ca o sa ma salvezi..