Ante scriptum, post scriptum

 În ultima vreme mi-am adresat o mie de întrebări... o mie de de întrebări la care încă sper sa descopăr un răspuns, fie el corect sau nu. Și ma întreb uneori: „Cine sunt eu? Ce caut aici? Care este menirea mea în viață?” , iar cumva, după soiul asta de nelămuriri și neliniști, îmi trece prin cap oarecum faptul ca mintea îmi joaca feste. Cumva parca știu ca subconștientul meu, satul de monotonia din jur, își dorește să-mi tulbure rațiunea. Nici la asta nu găsesc răspuns, și e cumva o neliniște lăuntrică antagonistă cu atitudinea și înfățișarea mea cotidiana, dar mintea ma forțează sa caut sensul și logica propriei minți. Oare ce se afla în spatele ideilor ce-mi trec prin cap și de ce ma gândesc la ele? Sau poate... visez? Visez cu ochii deschiși ca ar trebui să mă cunosc dincolo de fiinta? Dincolo de rațional și banal? Dacă da, atunci de ce sunt încă aici și de ce nu-mi pot închide ochii noapte de noapte pentru ca nu pot medita la altceva? Mă opresc din gând și aspir la fericire, liniște, înțelegere, iubire și toate tâmpeniile la care reacționez diferit și simt ca sufletul și spiritul meu sunt chemate spre un alt imaginar, unul ce nu poate fi deslușit, dar se simte atât de frumos încât e morbidă imaginea-i oglindita în mintea mea.

Sunt conștientă ca poate fi lipsa de somn ma atrage într-un stupid imaginar și nu de multe ori confund senzația cu o mica nebunie sau poate s-a schimbat lumea într-un timp absurd de scurt? N-aș crede, mai degrabă o latura ascunsă din subconștientul meu îmi dictează acțiunile. Încă caut fericire, sau ea m-a descoperit pe mine după nesfârșite chemări și ritualuri absurde, am reușit sa s-o conving să-mi otrăvească eul. E atât de târziu, iar ochii mei ma urăsc, dar tot ce-mi trece prin minte nu-mi dă pace. E ca și cum am murit, dar de fapt trăiesc la un alt nivel. Cum e posibil așa ceva?

" Oare am fost altcineva acum câteva secunde? Voi fi altcineva peste câteva minute? "

Abis in vis

Mi-ai aruncat pe suflet cioburi incinse incat sa nu mi te pot scoate din minte. Si-mi esti o naluca nastrusnica ce imi chinuie visele in abis de stele si cumva iti iubesc alura de cavaler ce nu-mi completeaza jumatatea. Am crezut ca esti un vis transpus in realitate, un vis pe care-am incercat sa-l descifrez de secole de secunde si-as vrea sa-ti martuieresc ca mi-ai maturat sufletul de plumb, mi-ai aruncat cu praf de pusca pe ranile pe care timpul mi le-a oferit, ai plecat de nebun intr-o lume tampit de perfecta si nu te-ai uitat in urma.. la mine.. la trupu-mi firav si tamp, mi-ai acoperit ochii cu norii din ceruri si m-ai facut sa cred ca exista un " rai" doar pentru mine, doar pentru visele mele, mi-ai colorat zambetele in curcubee himerice, mi-ai dat sa beau iubire de fiecare data cand soarele imi mangaia chipul.
Oare tu, TU, m-ai iubit vreodata, mi-ai devorat trupul asa cum ti-am devorat eu fiecare privire? Ai uitat ca mi-ai promis luna si stelele? am ramas cu stelele strivite in fata usii mele si te-ai dus. Dar inca sper sa-ti limpezesti gandurile, sentimentele si sa-mi canti din nou iubire.
Am ramas un suflet pustiit, fara umbra, fara fericire, mi-ai furat pana si ultimul zambet pe care l-am ascuns in buzunar, ultima farama de speranta pe care mi-am purtat-o pana la ultima rasuflare de fericire.
Am scapat de o fantoma a fericirii care-mi inunda viata de "altceva" dar cumva parca nu regret ca te-am pierdut, si asta pentru ca mi-am alinat singuratatea cu o amagire a alter ego-ului meu si cumva am fost egoista sa cred ca viata se poate schimba in zile senine.
Am invatat ca uneori e bine sa ne inundam in siguratate si cumva, monologul asta pare o nebunie daca il recitesc in surdina. Am cantat un cantec fara vreo nota anume, dar cumva in lumea mea a fost cel mai frumos din umila mea existenta.
Fericirea e o aspiratie, un vis de neatins uneori, o poezie de dragoste, ca uneori poate fi si trist.
Si ma trezesc din vis. A nu-stiu-cata-oara.

Ce e iubirea sau de ce iubim!?

          " Ce este iubirea? " o intrebare care intotdeauna e in mintea fiecaruia dintre noi, o intrebare la care uneori nu stim sa raspundem sau mai degraba nu ii putem gasi un raspuns care sa reflecte in totalitate sensul pe care il are cu adevarat. Asta va fi o postare in genul ce cred eu ca este cu adevarat si e pur din opinie personala.
Si dupa cum urmeaza, iubirea sau dragostea poate fi de mai multe feluri: iubirea fata de familie sau prieteni, iubirea fata de iubit/a, sot/sotie samd sau iubirea fata de proprii copii. Ideea de baza e ca ne nastem ca sa atingem apogeul iubirii si de creem un scop din a reusi sa simtim un sentiment acre sa ne copleseasca existenta. De ce iubim? Pentru ca vrem sa ne simtim intregi ca fiinte in lumea asta care parca in ultima vreme a uitat sa zambeasca si sa fie fericita.
          Iubirea este sentimentul suprem pe care am ajuns sa il ating in viata asta sau cel putin asa mi-a soptit inima ca am facut-o.
         Iubirea este un tel pe care ni-l intiparim in inima si minte inca de cand vedem pentru prima data timizi lumina zilei atunci cand ne nastem si incet incet, pe masura ce inaintam in viata ajungem sa simtim din ce in ce mai mult felurite sentimente, printre care... si iubirea. Prima data ne indragostim de glasul duios al mamei, de privirea ei blanda si de vocea heruvimica atunci cand ne sopteste ca suntem cea mai de pret comoara, si da, prima data i-am spus mamei " Te iubesc " si copil fiind am simtit ca e cel mai frumos lucru pe care ti-l poate oferi existenta- sa ajungi sa simti cu toata fiinta ca-ti iubesti parintii, apoi, desigur fratii si surorile.
          Depasesti cumva stagiul copilariei si ajungi sa-ti faci prieteni - putini, dar pe care ii vei avea o viata intreaga. Un alt fel de iubire, un alt fel de simt, o iubire care nu se poate masura in cuvinte fara valoare si sincer nu ma simt in stare sa descriu in cateva randul sentimentul de afectiune (putin spus) pe care il am fata de prietenii cei mai valorosi. si-am trecut prin foc, bucurii, lacrimi ( de tristete sau bucurii), ne-am batut in cuvinte grele iar mai apoi am realizat ca numai impreuna suntem un intreg, si impreuna putem depasi orice frica si orice obstacol care ne-ar face nefericiti. Prietena mea, prima mea iubire si cea care are in inima mea un loc pentru eteritate, pentru ca oricum am fi si oriunde ne-am afla tot suntem in mintea celeilalte, chiar daca timpul nu reuseste niciodata sa ne tina partea.
           Ajungi sa te maturizezi, incet, dar sigur si in viata fiecaruia dintre noi, mai devreme sau mai tarziu apare "el"sau apare "ea ". Si in momentul ala realizezi ca tot corpul tau, tot ce esti pana in momentul ala trece la un alt nivel. si-ncepi sa simti- nu stii exact ce- dar pe zi ce trece ajungi sa zambesti mai mult, ajungi sa crezi ca-ti poti depasi conditia umana si ca poti sa-ti implinesti primul vis: sa iubesti.
         Si iubesti... si iubesti atunci cand te trezesti dimineata la prima ora, si nu conteaza ca ai dormit putin sau mult, dar primul gand va fi intotdeauna pentru persoana ce ti-a "umblat" la ticaitul inimii. Si privesti pe fereastra si soarele nu ti se pare ceva sec si simplu, ti se pare ca parca si el danseaza cu toate ganduri-le tale incurajandu-te sa traiesti ziua respectiva ca si cum ar fi ultima- si ultima intr-un sens pozitiv. Si simti ca toate celulele din corpul tau iti zic ca esti un om diferit de ziua de ieri, pasesti spre o alta incapere si simti cum fluturii din stomac iti inunda tot sufletul cu bucurie. si realizezi ca viata a fost atat de darnica cu tine.. si traiesti clipa...
         Iubesti atunci cand in ochii celuilalt iti vezi jumatatea buna, pentru ca cealalta jumatate, parte negativa din tine, e infima in ochii lui (ei ), si simti ca ai inceput un nou capitol din viata ta, unul care ai vrea sa dureze pana vei incepe o alta viata pe un alt taram. Iubesti atunci cand zambesti in fiecare zi cu pofta si iubesti atunci cand plangi de fericire ca ai auzit prima oara " Te iubesc"si simti cum fiecare particula din corpul tau se bucura cu tine- un moment pe care il pastrezi in suflet, il inchizi in cufarul de sentimente si astepti a doua oara, mai emotionat ca niciodata sa auzi din nou, si din nou, si iti doresti sa auzi in fiecare secunda si in fiecare moment doar ca sa te poti agata de sentimentul ala cat mai mult.
          Iubirea iti poate deschide poarta spre perfectiune, o perfectiune umana dintre doua fiinte care ajung sa depaseasca tot ce e in jurul lor prin simplul fapt ca si-au contopit sentimentele intr-o singura entitate.
          Iubirea poate insemna si suferinta atunci cand mintea iti otraveste gandurile, si ca un om nebun, fara-de-minte, ajungi sa pierzi- atunci realizezi ca tot ce ai acumulat pana atunci ramane in cufarul tau si astepti sa mai fie deschis inca o data. Iubirea e cruda si amara, e dulce si glorioasa si trebuie sa alegi exact cum vrei sa fie. Pentru ca stii, poate fi exact asa cum iti doresti daca asta e ce vrei cu adevarat.
          Robotizandu-ne in ultima perioada, ajungem sa uitam sa fim oameni buni, deschisi, iubitori, ajungem sa uram tot ce e in jurul nostru uneori fara nici un motiv, de cele mai multe ori ne gasim scuze... unele care conteaza altele.. care nu si uneori, doar de dragul situatiei si doar de dragul normalului ajungem sa confundam sentimentul asta de dragoste.. si spunem "Te iubesc"ca o caseta stricata care a uitat sa mai rosteasca si altceva.
         Mi-am dorit multa vreme sa nu mai iubesc... sa fiu un om rece, vertical, de neatins sentimental pentru a nu putea fi doborata de oamenii rai din jurul meu, dar cumva, universul "mi-a scuturat" pe gene un miracol, o minune care sa lupte cu toti demonii din interiorul meu si sa ma faca sa simt din nou- asa am ajuns intreaga. Apogeul sentimentului de iubire a aparut atunci cand am devenit mama. Nu mi-ar ajunge toate expresiile de pe lumea asta si-nc-o lume sa va descriu ce simt in fiecare zi. Nu am iubit niciodata mai mult decat o fac acum si simt si va marturisesc ca nu sunt un om intreg, dar dragostea pe care o primesc de la fiul meu umple toate golurile din inima mea incat uneori am impresia ca nu am nevoie de altceva pe lumea asta, simt ca as putea muri in orice moment ( metaforic vorbind ) si as putea sa fiu cel mai fericit individ de pe planeta asta.
        Si totusi... tu de ce iubesti?
       

Cliseu

       
  S-a mai dus o parte din noi o data cu sfarsitul verii. S-a dus mirosul proaspat al soarelui care ne magaia crestetul, umerii goi si zambetele perfect pictate pe chipul nostru. Asfintitul pare mai rece si mai distant, parca s-a creat o noua lume in jurul nostru, una care pare nesigura pe moment.
Imi lipsesc diminetile de vara cand ne trezeam impreuna atinsi maiastru de caldura gingasa a soarelui, imi lipsesc ploile scurte de vara cand alergam fericiti ca doi copii care s-au afundat in universul copiilor.
          Totodata toamna asternuta pe poteca noastra pare ca aduce un nou inceput care sa ne marcheze un alt capitol in povestea noastra. Padurea isi schima incet incet mantaua si se pregateste si ea sa fie colorata intens de toamna ce bate la usa.
          Mi-as dori ca inceputul asta sa ne ofere la fel de multa fericire ca toate momentele pe care le-am petrecut impreuna urmarind rasaritul si marea linistita care ne completa povestea.
Privesc ploaia si parca contureaza o melodie trista care-si ia ramas bun de la vara care s-a dus mult prea repede anul asta, si totodata ludic ii ureaza bun venit lui "septembrie" care urmeaza sa ne ghideze spre o alta sfera a fericirii.
           Totusi, tu pari neschimbat, ai aceiasi ochi blanzi, acelasi zambet cald, inca esti invaluit de fericire si asta e un lucru bun. Cliseic as putea spune si stii foarte bine ca sunt genul de persoana care uraste cliseele, mai ales pe cele emotionale, dar cumva accept situatia asta si ma simt confortabil.
          Daca stau bine sa ma gandesc parca nu i-as ura inca  bun venit lui septembrie pentru ca asta ar denota ca ma complac cu toate schimbarile care apar odata cu instalarea toamnei si asta nu inseamna doar noi procese, inseamna degradare, tristete, pana si natura din jurul nostru ne oglideste ca-si schimba mantaua.
          In final, va trebui sa ne complacem cu tot ce avem in jurul nostru si sa incercam sa depasim " raceala" care ne inconjoara si sa ne "incalzim" cu sentimentele calde pe care le avem de impartasit, sa ne bucuram si de ploile reci, de soarele timid, de asfintitul care inca ne picteaza un zambet, de rasaritul care inca ne face sa ne simtim romantici.
" Wake me up when september ends " !

         

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?

In oglinda - Confesiuni in miez de noapte

As fi vrut de mult sa-ti spun cate ceva, dar de fiecare data cand am vrut sa fac asta cumva m-am temut de
cum vei reactiona, dar azi, pentru un anume motiv, am decis ca o confesiune ti-ar prinde bine.
Te-am vazut azi zambind si pentru prima oara de cand traiesc am vazut ca zambesti sincer si m-am bucurat sa te vad asa.
Stii.. esti genul de persoana care de obicei prefera sa se ascunda intr-o carapace de nepatruns unde nimic nu trece, fie ea fericire, bucurie, tristete... nimic. Am stat si m-am gandit, oare ce raza de soare ti-a mangaiat chipul azi, oare te-ai uitat in ultimul timp sincer in ochii tai sa vezi cat de mult te poate schimba o zi in care esti sincer cu tine si recunosti ca momentele frumoase sunt si ele binevenite?! Mi-as dori sa te vad asa mai des, emanand voie buna si o aura care ar face invidiosi o multime de indivizi. Intotdeauna ti-am admirat personalitatea de neatins si atitudinea de om puternic, vertical, dar rece. Atat de rece incat uneori am impresia ca-ti iubesti singuratatea si locul rece de pe perna ce sta langa tine. Noaptea, uneori, te mai privesc sa-ti urmaresc pulsul si gingasia si as vrea sa-ti zic c-ai inceput sa visezi din nou si asta inseamna ca ceva se intampla in universul ala al tau. As vrea sa felicit persoana care a reusit, cu siguranta a meritat.
N-as vrea sa te sperii sau sa-ti zic ca e neaparat ceva permanent, stii cum e vorba aia, dragostea e un joc periculos, mai ales daca e jucat de cine nu trebuie, dar as vrea sa-ti incurajez schimbarea si sa-ti zic sa nu uiti sa fii om- nu ca n-ai fi- dar partea sensibila a ta n-as trebui sa dispara. Mi-as dori sa te vad plangand de fericire din nou, am si uitat cand te-am vazut ca te-ai bucurat ultima data de o raza de soare, de chipul tau frumos, de prieteni, de distractie, de altceva inafara de bula aia mica in care esti mereu.
Stii ca nu ma insel niciodata si sper ca si de data asta sa ma iubesti la fel de mult ca pe jumatatea cealalta, la urma urmei suntem suflete pereche, iar dragostea mea fata de tine va ramane la fel.
Nu ma uita si de data asta.

                                  

Conținuturi cu substrat

I look myself in the mirror and I see something changed on my face, my skin, my everything.
I have a strange feeling when I see myself, something is definitely different. I might say that everything is because of you, even though I will never admit that you you, I think you might get scared.
There are moments when I cannot believe that I am finally smiling a big part of the day and actually mean it, and it's the kind of moment I want to keep for the longest I can get.
When you first looked at me I felt that something is going to change, I did not know if it's going to be good or not, but it was a moment that I was expecting for quite some time. I must sound so childish right now, but is late at night, I look at the moon and I find it so amazing, and you know I'm not into romance, but I am starting to love these kind of moment when no matter what I do I imagine you smiling and encouraging me that life is not so bad if you enjoy the nice moments once in a while. When you look at me ( and not just physically) I really feel that you want to understand me and make me feel better, stronger and happier.
Sometimes I hate that I cannot know or figure out what the future wants to give me, but I know that no matter how this is going to end, you'll be there as a friend that I will always cherish and have no matter what. And I have to tell you, I feel confident and for once in my life I am seeing myself beautiful, but in your eyes, and that matters more than anything.
I know that I am not that beautiful or near to be perfect, but when I look in your eyes I see myself happy, and happiness, my dear, is something that i craved for since I first opened my eyes. I know you probably don't see it in my eyes, but when you kiss me and smile and when you make me laugh, I want to keep you so close to my heart just to feel shivers. It is a feeling not worth describing with simple words, but with something that matters. Most likely you will never know and I don't even know if you care, but the happiness that I have now because of you will remain in my heart.
Most likely you'll laugh and find this like a teenage crush, but it doesn't even matter that much right now in my head, 'cause I can see myself going for my dreams and my hopes, for once I am finding myself capable of doing something with me- 'something' that makes me go beyond my powers, in a good way, of course, and you already know confidence is what I lack most of times.
And I am feeling confident around you, it's the kind of feeling that makes me just want to kiss you in front of everyone, and not to brag or anything like that, but to show everyone that I know to be happy too. 
The way you touch my skin, hold my hands, and even the way you speak sometimes takes me to a place in my heart that I have locked and lost- or thought I lost- I thought I'll never try to love again, or to allow my heart to open up like I did in the past so easily. Even when I'm telling you I had a bad day it doesn't feel so bad anymore when you're saying " You know everything is going to be just fine as long as we have each other".
I want all in and I want you.

Pierduti in praf de stele- part II

Ea, se întoarce a doua zi, parcă simțindu-se vinovata de escapada de ieri. Trage aer în piept și-și face curaj. Curaj să-i vorbească  curaj să-l privească în ochi fără să se piardă o secundă. Plănuiește să-l năucească sexual, poate așa va scăpa de obsesia stupidă că e îndrăgostit  De fapt, (el) nici nu știe ce-i dragostea. Bate la ușă timid, îi deschide, intră. Niciun cuvânt, doar un zâmbet. Totul de la început.
Scena I:
"Sper ca ți ai mai revenit, cred ca nu te-ai simțit bine ieri. Sunt sigură că te simți mai bine. Am venit să vad ce faci"
"Știi bine ca nu ești aici de asta. Nici nu te obosi să te dezbraci. Nu vreau iar asta, ți-am zis ce simt și ce vreau, ți-e frica deja ca ma iubești?"
"Nu fi prostuț, hai să nu mai glumim și să trecem la treabă"
"Privește-ma în ochi și spune-mi că nu simți nimic. Și o să tac. O să te las în pace, promit. Nu o să mă mai vezi."
"Chiar vrei sa renunti la aventura noastră doar pentru o prostie ca asta? Fii serios și te rog hai sa ne revenim în fire"
"Ți-am zis să mă privești în ochi. Asta aștept."
Scena II:
Cade în genunchi și începe să plângă  fără a mai avea suflul de a da vreo replica. Amar, îi spune că nu vrea să iubească  iubirea e cruda cu cei puternici. El, o privește în ochi cu o căldura care explodează în toată camera. Câtă chimie! "Vreau să te privesc, să-ți spun că ești frumoasa așa când plângi, când te enervezi și te superi, când te strâmbi și-ți vad gropita, când zâmbești cu adevarat, când ești tu dincolo de toate fardurile, de tine m-am îndrăgostit  și nu trebuie să iți fie teama. Lasă-mă să văd cum luna iți mângăie chipul, lasă-mă să am grijă de tine... privește-mă în ochi...
Scena III:
Ce urmează?
                                             

Fila de jurnal:Adio, eu!

Buna dimineata.

Ma trezesc cu greu si astazi, dar parca cu o pofta mai mare de viata decat de obicei.Soarele timid imi mangaie chipul si ma invioreaza incet. Zambesc. Azi va fi o zi buna si productiva...sau cel putin asa sper.Am inceput sa fiu mai optimista?Nu, doar ca mintea mea e mult mai lucida si incepe sa castige in fata inimii mele ranite. E mai bine asa...cel putin pentru moment e cel mai bine pentru mine.

Ma indrept spre oglinda mare din baie. Privesc un chip palid, in refacere, un chip chinuit de vreme mai mult decat ar trebui. In relitatea voastra sunt doar o adolescenta rebela care pare mereu fericita si fara nici o grija. Dar eu imi privesc sufletul schingiut de demonii sentimentelor. E trist si uita mereu ca inca traieste. Uneori am impresia caar vrea sa piara si sa ma lase sa-mi duc veacul doar condusa de ratiune. Il inteleg. Sufera mult mai mult decat trebuie, iar asta e numai vina mea..

Zambesc.Azi, imi pun in cap sa fiu "eu"... adevarata 'eu', vechea mea fiinta pe care trebuie sa o dezgrop din mizeria asta de univers complicat. Dar stiti ce? O sa reusesc. De ce? Pentru ca ca intotdeauna obtin ce vreau.De ce sa fiu in continuare un suflet stingher care e ranit si urla dupa afectiune cand pot fi din nou o persoana puternica, stabila, verticala si rece. De ce rece? Pentru ca e cel mai bine pentru mine in momentul asta. Voi fi bine, pentru ca viata m-a invatat sa nu uit niciodata sa lupt. Si lupt pentru mine, pentru pacea mea interioara. Lupt ca sa nu ma autodistrug. As pleca departe de lumea asta numai ca sa imi gasesc un loc unde sa-mi ling ranile si sa-mi indrept greselile. Lumea e nedreapta, iar aparentele castiga din pacate mereu. De data asta aleg sa particip intens in batalia cu mine si imi doresc sa-mi recastig identitatea.

Sentimentele mele raman la fel, dar aleg sa le arunc intr-un cufar vechi cu amintiri pe care sa-l redeschid doar atunci cand inima si mintea mea vor ajunge sa dicteze la fel. Nu-mi doresc decat sa primesc aceleasi zambete si incurajari de la persoanele care ma tin departe de coma suferintei.Imi doresc sa fiu urata si batjocorita in continuare de cei care ma dispretuiesc doar pentru a ma face si mai puternica.

Sunt actorul ce-si va gasi replicile si poetul care va desena versuri multicolore pe foaia alba a infinitului. Voi reusi pentru ca desi ziua asta aparent a inceput stangace, vor veni zile ce ma vor intari treptat .

Se apropie Craciunul.Melancolica, vars o lacrima si ma pun din nou sa dorm.Capitol incheiat.

Dezbraca-ma de tine

Visez in fiecare noapte de ceva vreme..si visez acelasi lucru:te visez pe "tine".Nu visam mai deloc inainte, dar de cateva zile ma bantui pana si in universul meu minunat.Si nu e corect, sa stii. Incerc sa te uit si sa te sterg din memoria mea, incerc sa uit tot ce tine de tine dar ma urmaresti constant. De fiecare data te apropii de mine din ce in ce mai mult...imi privesti chipul asa doar cum tu stii si imi mangai sufletul cu soapte dulci si margaritare de fericire.Nu am mai simtit atata lumina si caldura de cand m-ai alungat din sufletul tau.Imi zambesti, parca esti mai fericit ca niciodata si nu reusesc sa inteleg daca eu iti pricinuiesc fericirea sau daca doar amintirea mea te alina.Ma cuprinzi cu bratele tale puternice hotarat sa nu imi mai dai drumul.Ma invalui in vraja ta neinteleasa si ma saruti cu atata caldura incat sangele meu clocoteste iar trupul meu devine sclavul mangaierilor si sarutarilor tale.Nu am crezut niciodata in povesti dar visul meu alaturi de tine depaseste orice infinit al iubirii eterne si pure.Stiu ca esti doar o iluzie cu care imi hranesc inima asta rece si putreda de atatea rautati si in tot intunericul din capul meu apari mereu ca o lumina care ma invaluie atat de frumos si armonios incat as prefera sa mor si sa visez asa pentru eternitate.Nu imi daruiesc doar trupul ci si inima mea, caci nimeni nu o poate mangaia asa cum faci tu.Nu imi doresc sa ma trezesc dar realitatea mea bolnava ma cheama inapoi.Te-am pierdut din nou dar parfumul tau mi-a ramas intiparit pe trup si pe perna pe care am udat-o cu lacrimi de fericire.Sunt o fiinta transparenta in lumea in care ma inconjoara si realizez ca amintirea ta imi invie simtul pentru viata.Nu pot sa beau din amintirea ta, nu ma pot hrani cu sarutarile tale..!Ma amagesti!Dezbraca-ma de tine!

Pentru tine[Poveste-n doi,part II]

"Am ajuns sa plang de fericire pentru ca te iubesc...si te iubesc in asa de multe feluri incat am inceput sa te ador pentru tot ceea ce esti,pentru tot ce faci ca sa fim speciali si diferiti mereu.Si poate ca ar trebui sa invat sa mi te ofer mai mult,dar un lucru e cert:sunt absolut sigura ca am sa-ti ofer "dragostea mea umilia" si tot ce inseamna eu.Si sunt sigura ca povestea noastra nu e una obisnuita ..si daca as putea..te-as pastra pentru totdeauna aici in inima mea.As vrea sa stii ca "you're my everything" si al meu ramai..."Urasc" ca nu-ti pot spune altfel decat asa,in felul meu:TE IUBESC"

Take me away with your eyes of may[Poveste-n doi]

"Stiu ca te iubesc,stiu ca ma faci sa zambesc,stiu ca ma faci fericita,stiu ca pot avea incredere in tine.Si oare cum a trecut atat de repede timpul?Cum am ajuns sa fim doi oameni care se completeaza?Cum am ajuns sa vad in ochii tai fericirea si toate lucrurile bune?Cuvinte sunt putine,emotii sunt multe,dar noi suntem doar doi.Prin tine ma vad fericita,vesela si tot timpul gata pentru o alta bucurie din partea ta.Si simt uneori ca vreau sa imi apartii intotdeauna si sa mi te daruiesti cu totul,sa stiu ca te pot domina tot restul vietii mele.Esti prezent pana si in visele mele,pana si acolo te iubesc,pana si acolo vreau sa fi doar al meu,pana si acolo imi doresc fericire cu tine.Stii..eu nu sunt romantica,sunt doar un copil rasfatat cu iubire si cuvinte putine,un copil modest dar insetat de tot ce ai tu.Nu,nu exagerez si nu,nu sunt speciala,dar sunt speciala cand sunt cu tine.Mai stii?Mai stii ca a trecut timpul?Si inca suntem,inca luptam pentru tot ce-am construit,si bineinteles inca ne cladim fericirea..asa picatura cu picatura.Particica cea mai mare a inimii mele a ta e,si tot ce simt pentru tine e ca un cantec,unul pe care nu-l pot canta decat cu sufletul caci tot ce spun,toate cuvintele insirate pe pagina asta,nu inseamna nimic,totul e prea putin ca sa iti arat ce simt cu adevarat pentru tine.Vino cu mine in particica mea de suflet sa fim fericiti pentru totdeauna,sau macar lasa-ma sa visez cu ochii deschisi ca o sa ma iubesti orice-ar fi si oricum as fi.Felul meu de-a fi cu tine e mai mult decat special,dar din nou,ce rost au cuvintele cand tu poti sa auzi bataile inimii mele de fiecare data cand ma saruti si ma imbratisezi?Oare "Te iubesc" ajunge?Si,da,sunt indragostita pana peste cap de tine.Esti al meu si al meu o sa ramai,tu esti particica mea de fericire.In inima mea,tu imi apartii pentru totdeauna."

Pasi greoi[episodul 3]

O noua zi,o noua infatisare,aceiasi persoana.Isi da seama ca a disparut din sufletele celor care o iubeau candva.Asta a determinat-o sa devina atata de rece.Indiferenta si usurinta cu care oamenii renunta la cei dragi,la tot ce au construit impreuna atata timp..Pentru ea nu mai conteaza deja..S-a hotarat sa devina anonima,sa fie rece si cruda.Va ucide.o alta viata risipita,o alta fotografie pe care o va rupe.Va ucide pe cineva drag.Apoi va zambi,se va umple de pacat isi va imbalsama hainele in sangele pur al surorii ei de numai cateva luni.Puritatea o agita si devine o fiara.

Se apropie noaptea.Ajunge in fata patutului,isi priveste indelung sora cea mica,cea care a fost martora la prima ei crima..scoate un tipat ascutit apoi inchide ochii.Ii smulge inima iar apoi o tine strans la piept soptind.."Pe tine chiar te-am iubit..".Ascunde corpul intr-un cufar apoi iese rapid din camera ca si cum totul ar fi in ordine.

Pe drum se amageste cu o sticla veche de gin si isi ineaca amarul.Vrea sa ramana singura,vrea sa creeze altceva,vrea sa schimbe.E ironic cum reuseste sa treaca peste toate fara remuscari..dar va urma o alta saptamana de chin...alte nopti nedormite si alte rani..alte vanatai si alte lovituri puternice..ii place sa se tortureze..apoi sa se gandeasca la cei pe care i-a ucis..va trece iar o saptamana si se va resemna din nou..va lasa acelasi bilet in care isi cere scuze si isi va cauta o alta victima.E mult prea rece.Acum o uraste pentru ca a renuntat la iubirea pe care i-a daruit-o inca din copilarie.Isi cunoaste urmatoarea victima..Cu pasi greoi...merge spre casa apoi se pierde in somnul profund presarat cu cosmaruri....

[va urma]

Nehotarare?![episodul 2]

[...]

A doua zi se trezeste,razele soarelui ii mangaie obrajii deja de jumatate de ora.Se ridica din pat,si se apropie de fereastra,desculta si cu parul valvoi.Priveste in sus,spre cer,spre soare,spre ziua aceea deosebita.Isi revenise dupa 3 nopti in care s-a zbatut si a plans.Acum se calmase.Vede poza pe care a rupt-o..apoiu cade in genunchi si incepe din nou sa planga.Regreta.Ii pare rau.Strange bucatile de amintire ramase si hotaraste sa pastreze poza.Apoi..observa ca ranile i s-au vindecat.Se gandeste la o noua viata,o noua deghizare,vrea o noua victima.stie ca de data asta nu va mai da gres.Mai intai,curata camera unde statuse inchisa aproape o saptamana fara a iesi la lumina si este convinsa ca si-a revenit.Ii apare zambetul malefic pe buze.

Se duce spre baie.Se machiaza.Isi pune o peruca si niste haine racoroase,lasa un bilet pe masa in care isi cere scuze apoi dispare nevazuta.

A vrut sa fie data uitarii ce a de dinainte,cea trista si dezorientata,cea slaba.Nu va mai da gres si de data asta.Va reusi sa mearga pana la capat si nu ii va mai parea rau.Chipul copilului ucis in urma cu cateva luni inca ii apare in minte,dar isi revine repede si cauta "prospaturi".Este insetata de sange si va ucide din nou.Intrebarea ei este..pe cine..pe cine va ucide de data asta?

Disperare?[episodul 1]

E din nou tarziu...lacrimile ei cad din nou siroaie...a 3-a noapte nedormita,a 3-a noapte in care plange,a 3-a oara cand se gandeste la "atunci".Plange,urla apoi se calmeaza.Ii vede chipul mamei care o intristeaza si mai tare.Strange la piept o fotografie.Apoi se pierde din nou in lacrimi si regrete.Cuvintele ei nu mai inseamna nimic..si asta o duce spre pragul nebuniei...teama o cuprinde iar trupul ei e departe de realitate.Incearca sa-si acopere mainile si umerii de vanatai.Sufera in liniste,isi linge ranile singura,nu vrea ajutor,stie ca se poate descurca singura..stie ca nu vrea ca ceilalti sa se ingrijoreze.E destul de matura.Pe chipul firav se citeste blandetea.Buzele trandafirii soptesc noaptea tarziu strigate grotesti,doar de ea intelese...Ochii ii sunt inlacrimati.Se gandeste la el.Si plange din nou.

Se ridica si pleaca spre pat.rupe fotografia si ofteaza adanc.Stie ca maine va trebui sa zambeasca ca si cum totul e ok..Dar..se duce incet...

"Everybody needs inspiration..everybody needs a soul"