Scrisoare catre copii

Dragii mei copii,

 Imi vine greu sa astern in cuvinte cam tot ce simt pentru voi, dar as vrea sa stiti inca de la bun inceput ca voi sunteti cele mai mari comori pe care le posed si ca nu exista nimeni pe lumea asta pe care sa iubesc atat de mult. Apoi, as vrea sa va cer sa ma iertati... sa ma iertati ca poate nu am putut sa va ofer tot ce v-ati dorit, imi pare rau ca poate nu am zambit tot timpul asa cum as fi vrut sa o fac, imi pare rau daca ati simtit vreodata tristete sau nefericire, neliniste sau durere, dar as vrea sa stiti ca daca as putea vindeca toate momentele grele cu iubirea mea, as face-o cu drag.

 As vrea sa stiti ca am fost cel mai fericit om atunci cand v-am simtit pentru prima data, prima miscare in burtica, prima lovitura zdravana, prima noastra conversatie, au fost momente ce nu as putea vreoddata sa le valorific dar pe care le port aproape de inima mea in fiecare zi si le voi purta si dupa ce voi trece in nefiinta. V-am adorat de prima oara cand v-am tinut in brate, iar durerile nasterii n-au mai insemnat nimic atunci cand am vazut ce minuni are mama. Am tremurat la primul sunet, primul zambet, prima mangaiere, prima data cand mi-ati spus mama, am plans atunci cand am simtit ca nu sunteti bine si am incercat sa va alin toate durerile inca de pe vremea in care nu scoteati niciun sunet. V-am privit indelung noaptea cand vegheam asupra voastra si ma uitam la somnul dulce si la visele frumoase pe care le aveati. M-am bucurat ca un copil la randu-mi cand ati facut primii pasi, prima tumba, primul sezut, primul ras... le pastrez aproape de inima mea si as vrea sa stiti ca nu e nimic ce nu as face pentru voi.

Imi pare rau daca v-am si mustrat sau certat, dar am incercat sa va fac sa fiti niste baieti frumosi, destepti, iar apoi barbati in toata firea de care sa fiti si voi mandri atunci cand veti creste mari. Ati crescut langa oameni care v-au iubit si va iubesc neconditionat, langa oameni ce s-au emotionat la primul zambet sincer, la primul ras in hohote, la prima imbratisare si mi s-au taiat picioarele cand am auzit prima oara "te iubesc". E greu sa fii parinte, cred ca e una din cele mai grele "meserii", pentru ca de multe ori ne-am simtit ca parinti neputinciosi poate in fata vietii, sau a unei raceli si ne-am stresat mai mult decat era cazul si am exagerat de un milion de ori mai mult decat era cazul, doar ca sa stim ca la sfarsitul zilei punem la somn doi baieti sanatosi, frumosi si vioi. Nu cred ca exista cuvinte pe care sa vi le spun ori eu ori tata ca sa exprime cat de mult va iubesc si va iubim, cat de mult am suferit sau poate am plans, dar dupa toate liniile trase, la sfarsit de viata, suntem cei mai impliniti oameni. Va rog doar sa nu ne uitati.




Cu dragoste,

mama si tata.

A Happy New Year, A Happy New Family

   

         A trecut ceva timp de cand nu v-am mai impartasit din fericirea mea, dar am zis ca daca tot se termina anul asta sa imi fac timp sa va urez si voua cate ceva.
     Anul trecut pe vremea asta imi puneam vesnica dorinta arzatoare de sfarsit de an... nu sunt adepta lor in general dar anul trecut am simtit ca trebuie sa imi doresc ceva cu adevarat si cu siguranta ca se va implini. Poate ca o sa ghiciti ce mi-am dorit, dar pentru mine chiar a insemnat si inseamna mult chiar si acum cand intr-adevar simt ca este asa... Mi-am dorit sa fiu fericita si implinita, dar nu oricum ci alaturi de cei pe care ii iubesc si mai cu seama sa fiu fericita alaturi de cel pe care il iubesc si cu cel caruia i-am jurat iubire vesnica pana la capatul zilelor noastre. De ce spun ca anul asta a fost unul bun? Pentru ca a fost un an in care mi-am implinit si mi-am atins cele mai frumoase "puncte" din bucket list : sa-mi intemeiez o familie ar unul din cele mai importante si asta pentru ca pe 3 noiembrie anul asta, familia noastra s-a marit cu inca un membru, baietelul nostru voios si dragalas, Victor. As vrea sa va marturisesc ca nu am mai fost niciodata atat de emotionata si atat de fericita de cand ma stiu, iar faptul ca am reusit sa fac tot ce imi propun ma face sa imi doresc acelasi lucru si pentru anul ce vine.

          Cu modestie va spun si cu mana pe inima va marturisesc ca am 3 baieti pe care ii iubesc si care mi-au facut sarbatorile de iarna minunate, si asta pentru ca anul acesta am fost impreuna...cu totii de la mic la mare si am simtit pentru prima oara in multi ani emotie si fericire.. ce sa mai ne-am bucurat ca niste copii atunci cand am impodobit bradutul, ne-am deschis cadourile emotionati si am avut alaturi parintii, copiii, pe sora-mea, ce sa mai, pe toata lumea. A fost un an magic care a trecut extrem de repede, dar a fost un an plin de momente care mi-au facut genunchii sa tremure, de la cadouri minunate din ceruri, adica vestea ca vom fi parinti, pana la intalnirea nostra cu micutul Victor si integrarea lui in familia noastra. Tudorel a crescut si el atat de mult incat nu-mi vine sa cred ca-l numesc fratiorul mai mare. Suntem fericiti si cu cea mai mare sinceritate asta va doresc si voua, tuturor, toate gandurile bune si calde, sa fiti alaturi de familie si de cei care va fac inima sa tresara, sa fiti fericiti si sanatosi, sa nu uitati sa iubiti si sa iertati si sa va bucurati de fiecare zi ca si cum ar fi ultima.


      Inchei prin a va spune un an nou fericit si fie ca urmatorul ce vine sa va aduca tot ce doriti, de la mic la mare si sa speram ca si la anul vom fi la fel de fericiti, la fel de impliniti.

Speranță

Astăzi: prezent, revelație. Privesc in urmă, calibrez și cântăresc timpul care a trecut... atat de repede, atat de rece, atat de subit. realizez, visez, regret, sper si-mi deschid ochii din visul adânc. Îmi dau seama ca prin tine, nălucă zămislită din propria-mi minte tulbure, am învațat să disprețuiesc tot ce-i rău pe lumea asta, am învățat să urăsc să greșesc și să "arunc un banuț în fântâna infinită de dorințe" pentru fiecare pas greșit intâlnit în poteca infinită a vieții. Prin tine am reușit să realizez că eu, un om limitat de viață, mă pot schimba complet dacă asta-mi poruncesc. Am reușit să creez un nou " eu " care încearcă să zâmbeasă, să se bucure chiar și de un soare timid într-o dimineata rece de septembrie, am învățat din nou ce este fericirea și i-am găsit o nouă definiție. Ce e fericirea? Fericirea este o cupă infinită de viață, vise, realizări si țeluri, este apogeul existenței umane, este locul în care îți zâmbește sufletul, este raiul în care viața nu are limită, ci are stagii. Ne naștem pentru a putea fi fericiți și pentru a reuși să ne depășim condiția umană. Fericit fiind ca om al universului ăstuia, am ajuns să-mi doresc cu trup, suflet și minte să zămislesc doar fapte bune și zâmbete pe chipurile firave a prea-iubiților mei apropiați. Nu neg că mi-au curs și lacrimi de tristețe, dar în viață trebuie să înveți să le pictezi pana ajung lacrimi de fericire. Și-am șters din "baza de date" toate sentimentele de ură și respingere, sentimentele care copleșeau de multe ori gândurile mele bune și mărturisesc din adâncul inimii că nu m-am simțit niciodată mai împlinită ca acum. Inima mea bate din nou, iar zâmbetul sincer al copilului de lângă mine mi-a întregit sufletul pierdut de multă vreme. "Iubirea e crudă cu cei puternici" dar totodată e dulce ca mierea cu cei care se ridică și luptă. Sunt un om împlinit!! Tu ce fel de om vrei să fii?

Jurnal de buzunar

       Un tumult de sentimente, o durere in suflet si-un zambet nevinovat. Asta simt in ultimul timp. Simt ca ma topesc pe picioare uneori, dar nu indraznesc niciodata sa cad sau sa renunt, nu-mi pot dezamagi familia, dar vine un moment in care mi-as dori sa ma inchid intr-o camera mica doar ca sa pot suferi in liniste. Si chestia asta, e mai mult o chestie care ma macina in interior. Nu pot sa sufar si nu vreau sa sufar atunci cand toti ma privesc, ma vor crede slaba, fara aparare si imi vor plange de mila. Si nu sunt perfecta, nu am o viata perfecta, dar imi doresc o familie. Atat as vrea, as vrea un umar pe care sa plang, un umar pe care sa-mi astern bucuriile, fericirea, si in acelasi timp un suflet care sa vada in fiul meu, exact ce vad si eu: o lumina si o inocenta care efectiv te face sa tremuri, o privire care inmoaie pe oricine, numai pe cine trebuie nu. Si-asta e un urlet surd, pentru ca n-as avea curaj.. nu am curaj sa... nici nu mai conteaza, nici nu as vrea sa ma mai gandesc la zilele innorate, as vrea sa le vad doar pe alea senine si fericite, as vrea sa am timp sa fiu o mama mai buna, mi-as dori sa nu mai dorm si sa-mi petrec timpul cu fiul meu, mi-as dori sa fie mai usor, si mi-as dori sa nu ii mai vad durerea in privire, caci doar eu o pot vedea. Si astazi o luam de la inceput, cu bucurie si lacrimi, cu determinare si curaj. Am jucat o piesa care nu avea nicio replica, si am cantat o melodie ca pentru surzi, dar ce nu stiu ei, e ca atunci cand zambesti si mergi inainte cu demnitate, nu te poate opri nimeni
     Si pe calea asta, as vrea sa le multumesc oamenilor care cred in mine, si totodata as vrea sa imi cer scuze fata de toti prietenii pe care ii neglijez, nu o fac din placere, ci pentru ca nu pot fi prezenta peste tot si in acelasi timp as vrea sa le multumesc si oamenilor care dupa 14 luni de cand sunt mama inca au dubii ca voi fi vreodata o mama buna. Si as vrea sa va spun ca nu am pretins niciodata c-as fi sau ca sunt sau ca incerc sa fiu perfecta, dar stiu un singur lucru: iubirea pe care o impartasim nu poate fi depasita de nimic, nici de rautati, nici de barfe sau orice altceva, pentru ca voi, sunteti atat de imaturi si fara suflet incat nu va puteti inchipui ce inseamna sa ai pe cineva atat de pur si nevinovat langa tine, el este singurul motiv pentru care lupt sa fiu un om mai bun, pentru el ma lupt cu voi si insultele voastre, iar lupta, e una mentala, pe care, apropo, am castigat-o dinainte de-a o-ncepe. 


Cu sinceritate...

O lacrima si-un adio?

Draga singuratate, draga straine,

             As putea spune ca nu mi-a fost dor de tine, as putea spune ca ma tin cu dintii de tine atat de tare incat am impresia ca vom ramane impreuna pana la sfarsit. Si undeva ego-ul meu tampit nu ma lasa sa te alung, undeva in surdina as vrea sa urlu si sa spun ca as vrea sa fie diferit. Stii, tu straine, eu cred ca tu poti vedea sufletul meu. O voce far' de sunet si fara cuvinte care ar putea sa-mi faca inima sa fie impacata. "Am pacatuit" am tacut atat de mult incat suferinta pare doar o alinare, nu mai pot sa ma bucur de nimic, desi lupt atat de tare cu demonii din capul meu. Si-as vrea sa iti spun ca ma doare cand nu vezi lumina din ochii mei, as vrea sa stii ca sufletul mi-e gol si as vrea sa stii, tu, ca as vrea sa-mi vezi lumina din spatele fumului astuia gros. Sunt straina in toate universurile voastre si caut rasaritul si cumva, il gasesc, dar vezi tu, imi rapesti fiecare raza, pentru de fiecare data ma gaseste "ea"pe mine, dar cumva imi alungi visele. Si-am crezut ca luptam impreuna, am crezut ca esti aici, am crezut ca tu, straine ma auzi cumva mai bine. As vrea sa strig in gura mare ca am nevoie de o amarata de imbratisare care sa insemne ceva, as vrea sa imi zambesti mai des pentru ca o simti, nu pentru ca toata lumea  o face, as vrea sa ma vezi dincolo de ambalaj, as vrea sa simti o clipa ce simt eu, una singura si-apoi te poti intoarce in lumea ta. In lumea in care poti trai fara sa ai nicio grija. Dar nu ai vrea, asa-i? Vezi tu poate ca nici nu gandesc ce-ti scriu, caci de mult nu ti-am mai scris, si stii, lumea chiar crede ca sunt bine. Si sunt bine, dar ma simt atat de goala pe dinauntru incat nu mai stiu ce simt. Zi de zi vad in jurul meu... si vad multe pe care le-as schimba, dar nu o sa o fac.. si stii de ce? Pentru ca misiunea mea e sa iubesc tot ce-i zamislit cu dragoste, si vezi tu, e doar o singura fiinta care imi alina o parte din suferinta, pentru ca doar atat stie... n-o sa plece, nu o sa ma tradeze, dar nu ma poate intregi intru totul, desi cred ca as putea sa-mi pacalesc mintea, as putea sa-i zic sa-mi inchida infinitul. Pare imposibil, nu-i asa?
              As vrea sa stii ca as vrea sa ma duc si sa-i urlu in fata ca o dispretuiesc, ca nu sunt deloc cum isi imagineaza, as vrea sa-i spun ca nu vede decat ura, cand nici nu ar trebui s-o simta, dar vezi tu, am sa-mi pastrez crampeiul de fericire pentru mine. Si stii de ce? Pentru ca desi am o aripa franta, inchei scrisoarea asta zicandu-ti ca mi-am sters lacrima, mi-am salvat ultima rasuflare, am zambit, cantecul trist s-a terminat, caci vezi tu, nimic nu ma poate dobori, nici macar tu. Acum imi pot inchide ochii linistita, si nu in modul sinistru si trist, in modul visator si frumos, pentru ca nici macar tu nu-mi potifura fericirea... nici macar tu.. nici macar voi...

                                                                             
                                                                       Cu drag va dau uitarii pana data viitoare.

Dulcele amar al amintirilor noastre...

Inca o noapte, inca o zi, inca o saptamana. Trece timpul atat de repede incat nu mai stiu de mine. In ultimul timp am uitat de ce inseamna sa fiu eu insami si am privit 'outside the box'. Mi-am daruit viata si tot ce inseamna fiinta mea pana la maduva copilului meu, un inger care mi-a mangaiat ranile si m-a adus cu picioarele pe pamant. In fiecare zi ma iubeste, ma mangaie, imi strege lacrimile de durere si neputinta si nu renunta. E atat de mic si totusi simte cand ma doare. El e confidentul inimii mele, caci dinainte sa apara in lumea de ' afara' imi cunoaste durerile. Inca sper ca o sa avem o viata minunata impreuna... si oricat de greu ar trece unele zile stiu ca prin el, totul e bun si armonios. E atat de multa lume rautacioasa.... atat de multe priviri veninoase, atat de multe critici si barfe... si asta doar pentru ca am indraznit sa am curajul sa-mi daruiesc un suflet pur care sa-mi lumineze zilele...'si ma doare atat de tare, puiule, ca ei nu pot sa vada cat de special esti tu...imi pare rau ca lumea nu vede prin ochii mei bunatatea de care dai dovada si ma doare ca desi esti mic si n-ar trebui sa suferi, o faci odata cu mine doar ca sa-mi usurezi suferinta'. Nu m-am privit niciodata ca fiind deosebita sau speciala, dar inca sper ca lumea va fi mai buna. Am fost un om rau, dar Tudor mi-a redescoperit latura luminoasa.'Si-mi pare rau ca nu-ti pot darui decat dragostea mea. Iarta-ma."

I love you, pumpkin!

"De multe ori am incercat sa-mi ascund privirea de 'soimii' care ma vaneaza. Si cateodata aveam impresia ca-mi fura pentru o clipa sufletul, iar cand mi-l inapoiaza, nu mai e la fel. Am incercat sa accept oameni care ma ranesc zi de zi, cu sau fara voia lor, dar inima mea a fost puternica. Am incercat sa ignor toti norii negri ce se mai abat la fereastra mea, dar uneori tristetea se asterne pe pleoapele mele prea incercate de vreme. Imi spun zi de zi in gand 'Lupta!' si ma motivez sa zambesc si sa desenez un zambet in inima mea. De multe ori as vrea sa plang, sa urlu, de multe ori tanjesc dupa fericire si alinare, de multe ori ma oftic, de multe ori zambesc ca o fanatica fara sa-mi dau seama. De cele mai multe ori ma trezesc din toate visele bizare si realizez ca detin controlul si detin secretul fericirii. Pacat ca lacatul nu se deschide atat de des cum mi-as dori. Cavalerul meu a sosit si nu mai pleaca. Viata e frumoasa daca vrei sa fie asa."

Endless love

Ziua de 28 februarie va ramane cea mai fericita zi din viata mea. De ce? Pentru ca atunci a aparut pe lume Tudor, baietelul meu.
Desi am doar 19 ani si am facut mult prea multe lucruri pe care le regret in viata asta el e singurul "lucru" pe care l-am facut bine. Am ales sa-l pastrez in ciuda situatiei in care ma aflam. Ne-am ascuns amandoi timp de 8 luni si o saptamana pregatindu-ne sfios venirea pe lume. Timpul a trecut repede si desi toti din jur nu si-au dat seama a venit momentul neasteptat si am aparut pe lume.
Intr-o dimineata confuza, nesigura am inceput sa ne pregatim timid de venirea pe lumea asta amara. Totul a trecut asa de repede ca parca nici n-a durut. A fosts doar o bucurie care nu are cuvinte, o fericire cum nu exista pe lumea asta. Am aparut neprevazut si incet incet lumea a aflat. Rautacioasa si urata, lumea ne-a condamnat si nu ne-a dat sanse speculand tot felul de lucruri. Doar noi amandoi stim ce istorie ne leaga: prima bataie a inimii simtita pe sira spinarii, primul piciorus care a incercat sa dea de veste ca crestem incetisor fiecare zi in care imi spuneai sa nu renunt chiar daca pare greu..si nu parea greu fiindca te aveam pe tine tinandu-mi inima in palmultele fragile si ingrijind-o ca sa fiu puternica.
Se spune ca bucuria vine din lucruri marunte. Datorita tie, piticule, sunt un om implinit. Ma faci fericita cu fiecare zambet, fiecare privire prin care imi transmiti iubirea ta uriasa. Ma faci fericita in fiecare secunda si ma intaresti. Ma faci sa fiu puternica si sa nu ascult de nimeni din jurul meu care vorbeste doar prostii. Ma faci sa vreau sa fiu o persoana mai calda, mai matura si mai responsabila. Esti motivul pentru care imi doresc sa lupt pentru principiile mele si motivul pentru care traiesc. Iti multumesc ca ma iubesti, ca nu ma judeci si ca incerci sa ma faci sa am mai multa credinta in propria mea fiinta. Nu pot sa iti spun cat de mult te iubesc, caci infinitul ar fi gelos. Zi de zi te privesc crescand si nu imi pot imagina nici macar o secunda fara sa te vad, fara sa te aud..Impreuna invingem tot ce-i rau in jurul nostru si ne inchidem intr-un cerc de iubire ♥ .
Au trecut deja aproape 4 luni in care iubirea noastra s-a amplificat. Incet incet si cei din jurul nostru s-au molipsit de dragostea noastra si s-au indragostit intr-o clipa de piticul prietenos. Nimic nu mai parea dificil si nici nu pare, pentru ca esti acolo mereu. Am uitat sa plang de tristete, am uitat sa fiu suparata si trista, am uitat ce e durerea si neputinta. Nu m-ai lasat sa cad si sa nu ma mai rdic. Mi-ai sarutat lacrimle si mi-ai spus ca ma iubesti inca din primul mnut cand te-am tinut la piept. Impreuna suntem de neoprit. Ce mai conteaza privirile ironice ale celor ce nu ne inteleg. Noi ne bucuram de fiecare zi frumoasa si crestem impreuna. Te iubwsc te iubesc te iubesc te iubesc pana la infinit si dupa infinit. Esti tot ce am mai scump pe lume!

Îți mulțumesc!

Ai apărut în viaţa mea pe neaşteptate si  totuși ai reuşit sa mă faci sa fiu un om mai bun.Ai reuşit sa-mi deschizi inima si sufletul si datorită ţie am ajuns ce sunt în momentul asta. Nu exista nimeni pe lumea asta care sa te iubească mai mult ca mine. Si tine minte..sunt persoana care indiferent de ce-ti va oferi viata..va fi acolo langa tine. Voi fi umărul pe care vei putea plînge si îţi voi deschide bratele la fiecare bucurie pe care viata ti-o va oferi. Inainte sa apari in viata mea am gresit mult fata de toata lumea din jurul meu..am gresit cel mai mult fata de tine...dar cu toate asteam-ai iertat. Si mi se-nmoaie inima atunci cand te uiti la mine cu ochii tai blanzi. Imi mangai suferinta si inima in fiecare zi. Datorită tie zambesc, datorită tie sunt optimista si doar pentru tine ma voi lupta cu lumea rea si vorbele amare doar ca sa nu te raneasca nimeni nicioata. Imi doresc sa ajungi sa ma iubesti cel putin jumatate din cat te iubesc eu. Si-ti multumesc ca mi-ai salvat sufletul si mi-ai lins ranile provocate de suferinta. Pana sa apari tu nu stiam sa pretuiesc viata, prietenia, familia, iubirea. M-ai invatat ca fiecare om care greseste se poate indrepta daca isi doreste cu adevarat. M-ai ajutat sa zambesc chiar si-atunci cand nimic nu parea fericit in viata mea. Nu m-ai judecat niciodata si nu te-ai asteptat decat sa  mi te daruiesc cu toata fiinta. Mi-as dori sa gasesti un loc micut in inima ta in care sa ma pastrezi. Nu exista cuvinte care sa descrie in momentul asta cat de mult te iubesc!Iti multumesc pentru simplul fapt ca existi!

The story of my life.

Acest articol contine expresii care pot parea sau pot duce la situatii lacrimogene.Aceasta nu este intentia mea.Aviz celor care se emotioneaza mai rapid.

Simt nevoia sa fac anumite afirmatii si sa clarific anumite situatii(subliniez faptul ca nu imi plang de mila si nici nu cer compasiune!)pe care nu multi dintre voi le stiti.Nu tin neaparat sa imi fac publica viata mea sau parte din ea,dar scriind aici e singura modalitate prin care ma pot exterioriza fara sa imi fie frica de reactii..sau de comentarii rautacioase.

O sa incep prin a spune ca am crescut de la 6 ani doar cu mama si cu sora mea din motive mai mult sau mai putin importante,de aeea motivul am sa-l tin doar pentru mine.Asadar am crescut intro familie doar de fete si am avut o copilarie care m-a pregatit pentru viata de adolescent si pentru cea de adult.Am invatat sa ignor toate comentariile rautacioase din partea celor care ma tachinau si am invatat ca cel mai bine e sa iti porti singur de grija.Familia m-a invatat sa nu aspir la ceva ce nu pot avea niciodata,iar astfel am fost crescuta modest, dar nu mi-a lipsit niciodata nimic.Am avut parte de caldura din familie si lucrurile necesare "supravietuirii".Am avut vise si aspiratii ca orice copil dar am avut intotdeauna in cap doar ceea ce conta.

Am fost in generala un copil bun,mi-am implinit o parte din vise si mi-am castigat respectul fata de colegi si profesori.Nu am fost niciodata favorizata din cauza situatiei mele materiale si cu atat mai putin din cauza celei familiale;am vrut mereu sa fiu tratata ca un copil normal ca si ceilalti colegi ai mei.Nu am avut parte de o copilarie ca ceilalti..inconjurata de jucarii si zambete, ci mai degraba am avut parte de o copilarie care m-a pregatit sa-mi dezvolt anumite indeletniciri si simturi..Am avut grija de mine si de sora mea mai mica timp de multi ani cat timp mama muncea si nimeni nu a avut vreodata habar de asa ceva...Am fost fericita ca am reusit sa invat bine si sa aspir la un liceu bun.Timida si fara incredere in mine nu am avut aspiratii foarte mari desi la "nivelul" meu de atunci nu trebuia sa imi fac griji.Am ajuns in final la liceu, la liceul de informatica unde mi-am dorit sa ajung inca din clasa a cincea.Pe vremea aia aveam doua burse,pentru care muncisem din greu pe parcursul anilor..si nimeni nu a stiut.Am invatat sa-mi intretin familia si sa zambesc si sa fiu cu capul sus mereu ...am fost mandra ca am crescut intrun mediu care nu mi-a facut niciodata rau,ci dimpotriva m-a invatat sa fiu mai responsabila si mai matura.

M-am maturizat la o varsta frageda si am facut anumite lucruri pe care ar fi trebuit sa le fac mai tarziu,dar nu am regretat niciodata faptul ca am crescut fara un parinte.Multi dintre apropiatii mei sau ai familiei mele tot timpul ne admira..si mai mereu se mira..de faptul ca am supravietuit...mi se pare cinic.Am ajuns pana aici pentru ca inauntrul meu sunt o luptatoare si nu am aratat niciodata ca imi lipseste ceva sau ca eu cheltui 10 lei intro saptamana si nu 100 de lei ca majoritatea.Nu am avut niciodata pretentia de a-mi dori sau a cere ceva ce nu mi se cuvine.M-am obisnuit "modesta" si fara prea multe complicatii.Si totusi sunt o fiinta care iubeste la fel de mult ca oricare persoana normala..pentru ca ma consider normala si la fel ca ceilalti si nu vreau sa fiu compatimita sau sa-mi arate cei din jur mila doar pentru ca situatia mea e mai "nefericita" din punctul lor de vedere.

Spun toate lucrurile astea nu pentru a impresiona, ci pentru a lamuri o data pentru totdeauna anumite lucruri.Nu vreau sa schimb nimic la mine.Vreau sa raman aceiasi fetita cresuta de mama,puternica si luptatoare si vreau sa mi se acorde aceiasi atentie ca si pana acum(adica normala nu exagerata).Sunt o luptatoare si o sa reusesc mai devreme sau mai tarziu sa-mi ating toate scopurile.

P.S:Cu lacrimi in ochi spun mandra ca nu regret nimic din tot ce mi-a oferit viata pana acum.

Does it matter?Yes,it does.

Aceleasi lucruri,aceleasi reprosuri...uneori as vrea sa fiu perfecta asa cum isi doreste mama...sa pot sa fiu asa cum vrea ea ca sa poata fi multumita de mine macar o data..si nu reusesc...poate ca nu vreau sa reusesc...vreau sa urlu si sa zic ca va fi bine,dar cu ea nu va fi niciodata bine...Da poate ca e vina mea ca am incercat sa traiesc dupa propriile mele principii,si poate ca am facut mult prea multe greseli in fata ei..dar niciodata nu vede cat greseste ea..As vrea sa vin acasa de la scoala si sa incep sa-i povestesc cum a fost la scoala fara sa ne certam ca am intarziat 10 minute.As vrea ca atunci cand sunt suparata sa-i pot spune ce mi seintampla si sa ma asculte,sa imi dea sfaturi,sa o simt langa mine.Intre noi e o raceala imensa...iar de fiecare data cand incerc sa ma apropii de ea..ma respinge...si invers..Uneori am impresia ca nu fac parte din familie..simt ca sunt un outsider...si m-am cam saturat...nu am realizat pana acum cat de mult ma doare ca sunt ignorata si nu a realizat ca-mi pas ad efapt ce imi reproseaza..in mintea mea..chiar nu-mi pasa..dar ma doare sufletul atunci cand vad ca am pierdut-o..chiar am pierdut-o...She's all I got.ALL.Si se presupune ca ar trebui sa fim o familie...I just think she misses him too...

And I swear I never knew, I never knew how it could be

And all this time all I had inside was what I couldn't see

I swear I never knew, I never knew how could be.........to love you...