Blindess in my soul

M-am uitat cumva in trecut si mi-am desenat o schita cu toate momentele din viata mea, bune, rele, de tot felul. Mi s-au intamplat atat de multe in ultima vreme incat am uitat sa le cantaresc si sa pun in lumina pe cele bune. Am privit recent si m-am focusat doar pe cele negative si am simtit automat ca-mi pierd mintile. De ce spun asta? Nu m-am mai bucurat de nimic, nu am mai zambit, am incercat sa ma izolez intr-un colt din mintea mea si-am ramas doar intre 4 pereti goi, fara nici o poveste, fara trairi, fara nimic. Am ajuns iar in postura de a fi eu cu mine. Si intr-un moment de luciditate am spus stop... Nu mai vreau tristete, intuneric sau orice altceva care sa ma faca sa ma faca sa cred ca sunt singura pe lumea asta. Si m-am ridicat.. din nou si din nou si din nou si parca universul vrea sa ma loveasca, dar n-am sa il mai las de data asta. M-am decis sa privesc partea plina a paharului desi de cele mai multe ori m-am dezamagit. Am realizat ca nu sunt eu problema si ca fac orice-mi sta in putinta sa imi cladesc o viata frumoasa. Nu pot schimba lumea si nici mentalitatea unora dar imi pot crea fericirea in lumea mea. Cu mana pe inima, sunt un om implinit.

Fantome.

Aș fi vrut, aș fi făcut, aș fi visat...
           Îmi tremură buzele și mă trec fiorii pe șira spinării atunci când îți zăresc chipul în vise. Peretele cu amintiri e gol, a plecat toată furia, s-au risipit toate lacrimile pe care ți le dedicam acum ceva timp. Demonii din capul meu încă apar să-mi amintească să-mi îngrijesc rănile ca un animal părăsit, și o fac de fiecare dată sperând că... dacă privesc undeva acolo sus, dacă sper, dacă lupt, totul o sa treacă. Și trece, dar iar te-ntorci, îmi trântești sufletul de perete și-mi lași mirosul tău hain îmbibat în piele.
          Aș provoca un război, doar să te ucid și să te alung de pe toate așternuturile, de pe toate casele, ți-aș șterge din minte toate chipurile și te-aș uita într-un iad atât de îndepărtat încât nu ai mai putea apărea vreodată în visele mele. și m-am schimbat, am sperat că mă vei uita... am sperat că mă vei uita...
Și iar ești aici să-mi spui... să-mi spui că nu voi putea ajunge acolo unde-mi doresc, cumva am impresia că te joci cu mintea mea și sper că sunt mai puternica decât răutatea ta, cumva gândesc că nu voi pierde și bătălia asta cu tine, ăsta va fi războiul și unul dintre noi va trebui să îl " îngroape" pe celălalt.
           Ar trebui să te las să câștigi?
Ai fost atât de aproape să-mi nimicești și ultima fărâma de umanitate, demnitate, și tot ce-mi rămăsese din amintirea ta, dar cred ca m-ai iubit încă pentru câteva secunde și-ai dispărut, ca o năluca, de data asta nu am mai încercat sa te caut, dar am căutat sa te închid pentru totdeauna în universul tău infim. De data asta partea mea buna a încercat să o ignore pe cea întunecata și ți-am închis amintirea trezindu-mă din vis, cu lacrimi de bucurie, fără nici o urma de tine.
            Tresar, zâmbesc, îmi deschid ochii. Începe o noua zi.

Jurnal de buzunar

       Un tumult de sentimente, o durere in suflet si-un zambet nevinovat. Asta simt in ultimul timp. Simt ca ma topesc pe picioare uneori, dar nu indraznesc niciodata sa cad sau sa renunt, nu-mi pot dezamagi familia, dar vine un moment in care mi-as dori sa ma inchid intr-o camera mica doar ca sa pot suferi in liniste. Si chestia asta, e mai mult o chestie care ma macina in interior. Nu pot sa sufar si nu vreau sa sufar atunci cand toti ma privesc, ma vor crede slaba, fara aparare si imi vor plange de mila. Si nu sunt perfecta, nu am o viata perfecta, dar imi doresc o familie. Atat as vrea, as vrea un umar pe care sa plang, un umar pe care sa-mi astern bucuriile, fericirea, si in acelasi timp un suflet care sa vada in fiul meu, exact ce vad si eu: o lumina si o inocenta care efectiv te face sa tremuri, o privire care inmoaie pe oricine, numai pe cine trebuie nu. Si-asta e un urlet surd, pentru ca n-as avea curaj.. nu am curaj sa... nici nu mai conteaza, nici nu as vrea sa ma mai gandesc la zilele innorate, as vrea sa le vad doar pe alea senine si fericite, as vrea sa am timp sa fiu o mama mai buna, mi-as dori sa nu mai dorm si sa-mi petrec timpul cu fiul meu, mi-as dori sa fie mai usor, si mi-as dori sa nu ii mai vad durerea in privire, caci doar eu o pot vedea. Si astazi o luam de la inceput, cu bucurie si lacrimi, cu determinare si curaj. Am jucat o piesa care nu avea nicio replica, si am cantat o melodie ca pentru surzi, dar ce nu stiu ei, e ca atunci cand zambesti si mergi inainte cu demnitate, nu te poate opri nimeni
     Si pe calea asta, as vrea sa le multumesc oamenilor care cred in mine, si totodata as vrea sa imi cer scuze fata de toti prietenii pe care ii neglijez, nu o fac din placere, ci pentru ca nu pot fi prezenta peste tot si in acelasi timp as vrea sa le multumesc si oamenilor care dupa 14 luni de cand sunt mama inca au dubii ca voi fi vreodata o mama buna. Si as vrea sa va spun ca nu am pretins niciodata c-as fi sau ca sunt sau ca incerc sa fiu perfecta, dar stiu un singur lucru: iubirea pe care o impartasim nu poate fi depasita de nimic, nici de rautati, nici de barfe sau orice altceva, pentru ca voi, sunteti atat de imaturi si fara suflet incat nu va puteti inchipui ce inseamna sa ai pe cineva atat de pur si nevinovat langa tine, el este singurul motiv pentru care lupt sa fiu un om mai bun, pentru el ma lupt cu voi si insultele voastre, iar lupta, e una mentala, pe care, apropo, am castigat-o dinainte de-a o-ncepe. 


Cu sinceritate...

Pierduti in praf de stele - part III

Scena III- reluare și continuare

"Mă uit în ochii tăi și încerc să îmi imaginez că vrei să-ți răspund cu același sentiment, aceeași privire calda.. n-o pot face și nu vreau sa-ți mint sufletul amăgindu-l cu sentimente și trăiri amare... asta sunt și asta voi fi"
"Nici nu știi cât de mult te-nșeli. Teama e doar o mică piedică... fiecare ființa care are un suflet viu se teme să iubească  Iubirea atrage durere, iubirea alină durere. Trebuie să alegi tabăra  Eu, un umil individ îndrăgostit  aleg să mă sacrific. Știu că o să sufăr  dar sunt un om atât de puternic, încât nu mă interesează  Dragostea și căldura unei făpturi cum ești tu, mă face să tresar și să-mi doresc să sufăr. E grotesc și nedrept, dar lasă-mă să te iubesc. Lasă-mă să te ridic atât de sus încât atunci când o să cazi, sau să cădem amândoi, o să radem stupid la cât de idioți am fost. Lasă-mă să te iubesc."
Cade cortina. Începuturile sunt întotdeauna un eșec  dar nu genul ăla de eșec care te face să renunți, ci genul ăla de eșec care te face să lupți pentru tot ceea ce-ți dorești. Ei, aparent o pereche total nepotrivită, a ales să lupte... de ce? Pentru că niciodată nu e loc de "nu". Întotdeauna e loc de "hai sa încercăm împreuna". Chiar dacă nu o să meargă vei știi și veți știi că măcar ați încercat. Amarul greșelii voastre puerile nici nu va mai conta. Iubirea? Se construiește  se simte, se demonstrează  Atunci când vrei sa te contopești cu un suflet care îți luminează ființa pana în adâncuri, nimic nu mai contează... pentru că atunci, lumea înseamna doar "voi".
"Lasă-mă să te iubesc"

                                                                                       

"Ești deja în universul iubirii mele... te-am lăsat în inima mea."

Pierduti in praf de stele- part II

Ea, se întoarce a doua zi, parcă simțindu-se vinovata de escapada de ieri. Trage aer în piept și-și face curaj. Curaj să-i vorbească  curaj să-l privească în ochi fără să se piardă o secundă. Plănuiește să-l năucească sexual, poate așa va scăpa de obsesia stupidă că e îndrăgostit  De fapt, (el) nici nu știe ce-i dragostea. Bate la ușă timid, îi deschide, intră. Niciun cuvânt, doar un zâmbet. Totul de la început.
Scena I:
"Sper ca ți ai mai revenit, cred ca nu te-ai simțit bine ieri. Sunt sigură că te simți mai bine. Am venit să vad ce faci"
"Știi bine ca nu ești aici de asta. Nici nu te obosi să te dezbraci. Nu vreau iar asta, ți-am zis ce simt și ce vreau, ți-e frica deja ca ma iubești?"
"Nu fi prostuț, hai să nu mai glumim și să trecem la treabă"
"Privește-ma în ochi și spune-mi că nu simți nimic. Și o să tac. O să te las în pace, promit. Nu o să mă mai vezi."
"Chiar vrei sa renunti la aventura noastră doar pentru o prostie ca asta? Fii serios și te rog hai sa ne revenim în fire"
"Ți-am zis să mă privești în ochi. Asta aștept."
Scena II:
Cade în genunchi și începe să plângă  fără a mai avea suflul de a da vreo replica. Amar, îi spune că nu vrea să iubească  iubirea e cruda cu cei puternici. El, o privește în ochi cu o căldura care explodează în toată camera. Câtă chimie! "Vreau să te privesc, să-ți spun că ești frumoasa așa când plângi, când te enervezi și te superi, când te strâmbi și-ți vad gropita, când zâmbești cu adevarat, când ești tu dincolo de toate fardurile, de tine m-am îndrăgostit  și nu trebuie să iți fie teama. Lasă-mă să văd cum luna iți mângăie chipul, lasă-mă să am grijă de tine... privește-mă în ochi...
Scena III:
Ce urmează?
                                             

Pierduti in praf de stele

O cămașă pătată de un ruj roșu intens, o sticlă de vin și niște lumânări deja folosite în exces. Doi oameni, el și ea, stau întinși pe un pat îmbibat deja în prea multa dragoste. E prea multa liniște, deși atmosfera e una plăcută și îmbietoare, parcă potrivită pentru niște cuvinte frumoase. El, simțindu-se mai curajos, se ridică si ii spune ei: " Pot sa-ti spun ceva?" "Zi-mi, te rog, dragule" "Cred ca te iubesc și cred ca ar trebui sa știi asta" "Nu vorbi prostii. Nu știi ce vrei, nu știi ce vorbești" "Nu sunt prostii, chiar știu ce simt. Nu crezi ca am dreptate pentru ca poate, în interior și tu la rândul tău simți același lucru. Recunoaște că așa e." "Nu strica momentul, nu e cazul, nu mă vrei de fapt... nu merge mai departe cu asta" ea, se ridica și pleacă. Nu înțelege sau doar mintea ei o oprește sa recunoască de fapt? El, dezamăgit încearcă să-și revină în fire. Oare "ea" are dreptate? simte asta din cauza relațiilor fizice de pana acum? Nu. E mai mult decât atât. Sângele i se îneacă de bucurie de fiecare dată când zâmbește, de fiecare data când lumina îi mângăie pielea atât de fina, îi iubește râsul de copil și parul care ii da un aer atât de feminin. În ochii ei vede dragostea și o simte din nou. N-a uitat el să simtă, ea nu vrea să simtă. Îi e frica. Sigur îi e frica, vede asta în toate șoaptele discrete, în toate gesturile draguțe. " Nu pleca. Știi... tu ești piesa care lipsește. Tu ești... " îi spune șoptind cu teamă, dar prea târziu. Deja a plecat. Dar și mâine îi va spune la fel, și de data asta va fi : "Te iubesc".

                                 

Dulcele amar al amintirilor noastre...

Inca o noapte, inca o zi, inca o saptamana. Trece timpul atat de repede incat nu mai stiu de mine. In ultimul timp am uitat de ce inseamna sa fiu eu insami si am privit 'outside the box'. Mi-am daruit viata si tot ce inseamna fiinta mea pana la maduva copilului meu, un inger care mi-a mangaiat ranile si m-a adus cu picioarele pe pamant. In fiecare zi ma iubeste, ma mangaie, imi strege lacrimile de durere si neputinta si nu renunta. E atat de mic si totusi simte cand ma doare. El e confidentul inimii mele, caci dinainte sa apara in lumea de ' afara' imi cunoaste durerile. Inca sper ca o sa avem o viata minunata impreuna... si oricat de greu ar trece unele zile stiu ca prin el, totul e bun si armonios. E atat de multa lume rautacioasa.... atat de multe priviri veninoase, atat de multe critici si barfe... si asta doar pentru ca am indraznit sa am curajul sa-mi daruiesc un suflet pur care sa-mi lumineze zilele...'si ma doare atat de tare, puiule, ca ei nu pot sa vada cat de special esti tu...imi pare rau ca lumea nu vede prin ochii mei bunatatea de care dai dovada si ma doare ca desi esti mic si n-ar trebui sa suferi, o faci odata cu mine doar ca sa-mi usurezi suferinta'. Nu m-am privit niciodata ca fiind deosebita sau speciala, dar inca sper ca lumea va fi mai buna. Am fost un om rau, dar Tudor mi-a redescoperit latura luminoasa.'Si-mi pare rau ca nu-ti pot darui decat dragostea mea. Iarta-ma."

Endless love

Ziua de 28 februarie va ramane cea mai fericita zi din viata mea. De ce? Pentru ca atunci a aparut pe lume Tudor, baietelul meu.
Desi am doar 19 ani si am facut mult prea multe lucruri pe care le regret in viata asta el e singurul "lucru" pe care l-am facut bine. Am ales sa-l pastrez in ciuda situatiei in care ma aflam. Ne-am ascuns amandoi timp de 8 luni si o saptamana pregatindu-ne sfios venirea pe lume. Timpul a trecut repede si desi toti din jur nu si-au dat seama a venit momentul neasteptat si am aparut pe lume.
Intr-o dimineata confuza, nesigura am inceput sa ne pregatim timid de venirea pe lumea asta amara. Totul a trecut asa de repede ca parca nici n-a durut. A fosts doar o bucurie care nu are cuvinte, o fericire cum nu exista pe lumea asta. Am aparut neprevazut si incet incet lumea a aflat. Rautacioasa si urata, lumea ne-a condamnat si nu ne-a dat sanse speculand tot felul de lucruri. Doar noi amandoi stim ce istorie ne leaga: prima bataie a inimii simtita pe sira spinarii, primul piciorus care a incercat sa dea de veste ca crestem incetisor fiecare zi in care imi spuneai sa nu renunt chiar daca pare greu..si nu parea greu fiindca te aveam pe tine tinandu-mi inima in palmultele fragile si ingrijind-o ca sa fiu puternica.
Se spune ca bucuria vine din lucruri marunte. Datorita tie, piticule, sunt un om implinit. Ma faci fericita cu fiecare zambet, fiecare privire prin care imi transmiti iubirea ta uriasa. Ma faci fericita in fiecare secunda si ma intaresti. Ma faci sa fiu puternica si sa nu ascult de nimeni din jurul meu care vorbeste doar prostii. Ma faci sa vreau sa fiu o persoana mai calda, mai matura si mai responsabila. Esti motivul pentru care imi doresc sa lupt pentru principiile mele si motivul pentru care traiesc. Iti multumesc ca ma iubesti, ca nu ma judeci si ca incerci sa ma faci sa am mai multa credinta in propria mea fiinta. Nu pot sa iti spun cat de mult te iubesc, caci infinitul ar fi gelos. Zi de zi te privesc crescand si nu imi pot imagina nici macar o secunda fara sa te vad, fara sa te aud..Impreuna invingem tot ce-i rau in jurul nostru si ne inchidem intr-un cerc de iubire ♥ .
Au trecut deja aproape 4 luni in care iubirea noastra s-a amplificat. Incet incet si cei din jurul nostru s-au molipsit de dragostea noastra si s-au indragostit intr-o clipa de piticul prietenos. Nimic nu mai parea dificil si nici nu pare, pentru ca esti acolo mereu. Am uitat sa plang de tristete, am uitat sa fiu suparata si trista, am uitat ce e durerea si neputinta. Nu m-ai lasat sa cad si sa nu ma mai rdic. Mi-ai sarutat lacrimle si mi-ai spus ca ma iubesti inca din primul mnut cand te-am tinut la piept. Impreuna suntem de neoprit. Ce mai conteaza privirile ironice ale celor ce nu ne inteleg. Noi ne bucuram de fiecare zi frumoasa si crestem impreuna. Te iubwsc te iubesc te iubesc te iubesc pana la infinit si dupa infinit. Esti tot ce am mai scump pe lume!

Vreau o viata noua!

Am trait in intuneric si frig atata timp si in sfarsit a trebuit sa ies la lumina.Timid, imi deschid ochii si incerc sa realizez ce inseamna realitatea.Respir un aer nou.Aud voci care ma primesc cu caldura in lumea asta.Am speranta si optimism.Imi doresc sa am o viata linistita ca cea dinainte sa apar in lumea voastra.Cu lacrimi in ochi caut iubirea si vocea care m-a determinat sa-mi doresc sa lupt.

Timp apasator ce imi ingreunezi pleoapele, curma-mi suferinta si lasa-ma sa sper!Lasa-ma sa descopar fericire si caldura si ajuta-ma sa ingrop ura.

Sunt un suflet mic si nevinovat care nu vrea decat sa traiasca.. unde e fericirea pe care mi-o promiteau toti in ceruri?Unde sunt oamenii puri si sinceri la care pretinzi ca m-ai trimis?

Imi inchid ochii pentru o secunda.As vrea sa fie altfel.Cu un gust amar constat ca nimic nu e cum mi-am imaginat.Oamenii din jurul meu poarta masti ingrozitoare si traiesc cu impresia ca imi pot pacali inima.De ce oamenii refuza fericirea?

Am strans o cupa de lacrimi de suferinta dupa numai cateva secunde de viata noua. Ce anume te face pe tine, omuletule sa tresari? Ce te face fericit? Ce anume iti incalzeste sufletul?

Iubeste-ma neconditionat si nu uita ca sunt deja in sufletul tau.

Ciorna

Obsesie nenorocita, iti vad chipul pe tavan, te simt cum imi mirosi parul si-mi atingi trupul cu gandul, si ma-ntreb ce anume te leaga de sufletu-mi ranit.

Imi alungi visele rele si ne fumam impreuna nefericirea cantarind viata-ntr-o tigara.

Imi daruiesti fericire o secunda si cosmaruri pentru ani intregi.iti blestem aparitiile dar nu pot sa nu te iubesc.ma faci sa ma simt vie desi ar trebui sa te ucid si sa te alung.

Esti o naluca sadica ce se hraneste cu zambetele mele.te prind din zbor si te opresc doar ca sa mai musc din licoarea vietii.

As vrea sa pleci dar as vrea sa si ramai.

Esti tot ce mai am.Fara tine...eu cine sunt?

Blestem

Negru albastrui,

Iubire si ura,

Amurg inghetat,

Iti simt rasuflarea.

Tacere de mormant,

Flori ofilite,

Ochi intredeschisi

Larimi sarate.

Te sarut, te sufoc

Te ucid, te iubesc,

Fantoma a trecutului

Ce-mi usuca sufletul.

Umbre meschine intr-un infinit inchis.

Am luat-o de la inceput.Un nou an, o noua sansa, un nou drum.

Mi-am dat seama de un lucru pe care as vrea sa il impartasesc cu voi, cei care ma cititi.Am incercat si incerc zi de zi sa fiu "perfecta" pentru toti din jurul meu..pentru prieteni, pentru familie, pentru vecini, pentru rude..pentru toti.Si doare ca ma straduiesc atat de tare sa imi deschid sufletul si sa imbratisez un inceput nou,in care ma regasesc mai matura si mai constienta...si realizez ca tot ceea ce mi-am propus nu a rezolvat nimic.Oamenii din jurul meu stiu doar sa raneasca si atat.Chiar si oamenii care se presupun ca te iubesc conditionat sau "sunt programati genetic" sa fie buni cu tine si sa fie sinceri.Tocmai aceia iti vor raul si mi se pare absolut inuman.M-am saturat sa ma lupt cu ce simt si cred cu adevarat doar pentru ca mi-e teama de reactia celor din jur.Inconstient, imi fac rau mie doar pentru ca mereu am pus pe primul loc gandurile oamenilor si nu ceea ce simt.Mi-am inchis sufletul si inima si incet incet am ajuns atat de rece incat nu mai simt nimic.Nici suferinta, nici bucurie, nici macar caldura celor care m-au iubit neconditionat in absolut orice circumstanta.Indiferent de cum as fi si cum m-as purta si ce-as simti...oricat de multe sacrificii as face tot va exista cineva care sa doreasca sa imi faca rau..nu neaparat prin fapte ci prin vorbe.Nu mai stiu sa lupt si nu mai stiu sa ma bucur de fericire.Si ma trezesc in fiecare dimineata cu zambetul pe buze apoi ma uit in gol si ma gandesc ca va trebui sa ma port iara ca un robot perfect pentru cei care ma vad.Pana si acasa mi-e greu sa fiu eu insami de frica sa nu dezamagesc pe cineva.Si-am incercat sa pun capat luptei asteia continue cu "binele ideal".Si vreau sa urlu in "gura mare" prin intermediul postarii asteia ca m-am saturat sa fac parte din tiparul asta idiot.O sa fiu exact asa cum sunt:o sa spun ce vreau, o sa simt ce vreau, o sa zambesc si o sa plang si o sa ma lupt sa fiu fericita pentru mine, nu pentru voi.Fericirea mea consta in optimismul zamislit din ura pe care am acumulat-o prin rautatile oamenilor.Sunt un om fericit pentru ca imi doresc sa fiu asa.In sfarsit mi-am gasit sufletul pe care l-am cautat dupa umbrele de langa mine.Traiesc zambind.

New begginings;welcome 2012!

2011, in curand la final.Ai fost un an minunat cu bune si cu rele care acum e pe sfarsite.

Las in urma un an greu,cu multe intamplari fericite si frumoase dar si cu multe necazuri.Las in urma "o Anca" mai slaba care a intampinat un an aglomerat, uneori prea greoi, un an in care am iubit, am iertat, am gresit, am cazut, m-am ridicat, am plans si apoi am zambit.Acum,la sfarsit imi doresc sa las in urma tot ce-a fost urat in anul asta si sa sper la un an mai bun si mai cald, un an care sa aduca bucurii si fericire, un an care sa-mi implineasca zeci de vise la care tanjesc si sper de atata timp. Imbratisez un an nou cu persoane la care tin si ma sustin si ma fac sa zambesc si sa sper ca pot fi o persoana mai buna.As vrea sa le multumesc tuturor celor care mi-au calauzit pasii in anul 2011, tuturor celor care m-au ubit si m-au apreciat si inca o fac sau..nu.

Voua, tuturor va urez in primul rand sa alungati gandurile negative si sa va bucurati de noi inceputuri mai bune, mai frumoase, va doresc sa fiti puternici si sanatori, sa iubiti si sa fiti fericiti de mii de ori mai mult decat in anul ce se va scurge in doar cateva ore, sa nu uitati sa fiti voi si sa apreciati absolut tot ce aveti si sa luptati pentru idealurile voastre si mai determinati in anul ce vine.Va doresc un suflet pur si vesnic tanar care sa va ajute sa depasiti toate momentele grele din anul asta si sa va concentrati sa fiti de un milion de ori mai tari la anu'. Va doresc sa va distrati si sa fiti fericiti asa cum nu ati mai facut-o pana acum si sa nu uitati sa va puneti in cap ca anul ce va urma va fi unul si mai bun ca asta!

Va doresc un an plin de bucurii si fericire, sa beti si sa mancati( cu masura) ca sa va simtiti extraordinar, sa fiti sanatosi si cu sufletul impacat.

Eu,la sfarsit de an sunt fericita.Va doresc din toata inima toate cele bune!

LA MULTI ANI!

In aer, parfum de sarbatori

Iata ca a mai trecut inca un an greu, incarcat si a venit Craciunul, sarbatoarea in care sufletele noastre se incalzesc si suntem macar pentru o zi oameni mai buni, mai zambitori.

Va urez un Craciun nemaipomenit de frumos alaturi de toti pe care ii indragiti si ii iubiti, va doresc sa fiti copii macar pentru cateva ore si sa va bucurati de magia care pluteste in aerul asta de sarbatoare.Va transmit numai ganduri bune care sa va umple sufletele de lumina si bunatate pe care sa o impartiti si voi la randul vostru!

Mirosul de coji de portocale, al cozonacilor, al dulciurilor sa va inspire un Craciun special si unic si sa va bucurati de fiecare moment al acestei zile.Nu in ultimul rand va urez sanatate si putere pentru a depasi toate momentele grele ce vor urma in anul ce vine.Sa nu uitati sa cautati lumina in inimile voastre si sa oferiti cat mai multe celor pe care ii iubiti!

Un Craciun minunat si nemaipomenit alaturi de familie si cei dragi va urez din toata inima !

Mereu copil - repost

Ma ratacesc in visul acela al nostru

Si nu mai stiu sa ma intorc

E real oare?Sau e doar fictiune?

Stii candva mi-am dorit sa fiu un fluture

Sa traiesc doar o zi pe pamant

Si sa nu regret niciun moment

Ca am putut trai fiecare clipa intens.

Imi doresc sa fim din noi copii

Sa zambim mereu si sa uitam de regrete

Sa uitam ca ne maturizam devreme

Sa uitam ca visesle pier cand cresti

Si sa ne amintim ca ne iubim!

Sa ne amintim ca orice-ar fi

Vom fi impreuna..aici sau acolo

Mereu.Inchide ochii si-mi vei zari chipul

Inchid ochii si-ti voi vedea zambetul

Vom ramane mereu copii

Indiferent de ce-ar urma....

Fila de jurnal:Adio, eu!

Buna dimineata.

Ma trezesc cu greu si astazi, dar parca cu o pofta mai mare de viata decat de obicei.Soarele timid imi mangaie chipul si ma invioreaza incet. Zambesc. Azi va fi o zi buna si productiva...sau cel putin asa sper.Am inceput sa fiu mai optimista?Nu, doar ca mintea mea e mult mai lucida si incepe sa castige in fata inimii mele ranite. E mai bine asa...cel putin pentru moment e cel mai bine pentru mine.

Ma indrept spre oglinda mare din baie. Privesc un chip palid, in refacere, un chip chinuit de vreme mai mult decat ar trebui. In relitatea voastra sunt doar o adolescenta rebela care pare mereu fericita si fara nici o grija. Dar eu imi privesc sufletul schingiut de demonii sentimentelor. E trist si uita mereu ca inca traieste. Uneori am impresia caar vrea sa piara si sa ma lase sa-mi duc veacul doar condusa de ratiune. Il inteleg. Sufera mult mai mult decat trebuie, iar asta e numai vina mea..

Zambesc.Azi, imi pun in cap sa fiu "eu"... adevarata 'eu', vechea mea fiinta pe care trebuie sa o dezgrop din mizeria asta de univers complicat. Dar stiti ce? O sa reusesc. De ce? Pentru ca ca intotdeauna obtin ce vreau.De ce sa fiu in continuare un suflet stingher care e ranit si urla dupa afectiune cand pot fi din nou o persoana puternica, stabila, verticala si rece. De ce rece? Pentru ca e cel mai bine pentru mine in momentul asta. Voi fi bine, pentru ca viata m-a invatat sa nu uit niciodata sa lupt. Si lupt pentru mine, pentru pacea mea interioara. Lupt ca sa nu ma autodistrug. As pleca departe de lumea asta numai ca sa imi gasesc un loc unde sa-mi ling ranile si sa-mi indrept greselile. Lumea e nedreapta, iar aparentele castiga din pacate mereu. De data asta aleg sa particip intens in batalia cu mine si imi doresc sa-mi recastig identitatea.

Sentimentele mele raman la fel, dar aleg sa le arunc intr-un cufar vechi cu amintiri pe care sa-l redeschid doar atunci cand inima si mintea mea vor ajunge sa dicteze la fel. Nu-mi doresc decat sa primesc aceleasi zambete si incurajari de la persoanele care ma tin departe de coma suferintei.Imi doresc sa fiu urata si batjocorita in continuare de cei care ma dispretuiesc doar pentru a ma face si mai puternica.

Sunt actorul ce-si va gasi replicile si poetul care va desena versuri multicolore pe foaia alba a infinitului. Voi reusi pentru ca desi ziua asta aparent a inceput stangace, vor veni zile ce ma vor intari treptat .

Se apropie Craciunul.Melancolica, vars o lacrima si ma pun din nou sa dorm.Capitol incheiat.

Dezbraca-ma de tine

Visez in fiecare noapte de ceva vreme..si visez acelasi lucru:te visez pe "tine".Nu visam mai deloc inainte, dar de cateva zile ma bantui pana si in universul meu minunat.Si nu e corect, sa stii. Incerc sa te uit si sa te sterg din memoria mea, incerc sa uit tot ce tine de tine dar ma urmaresti constant. De fiecare data te apropii de mine din ce in ce mai mult...imi privesti chipul asa doar cum tu stii si imi mangai sufletul cu soapte dulci si margaritare de fericire.Nu am mai simtit atata lumina si caldura de cand m-ai alungat din sufletul tau.Imi zambesti, parca esti mai fericit ca niciodata si nu reusesc sa inteleg daca eu iti pricinuiesc fericirea sau daca doar amintirea mea te alina.Ma cuprinzi cu bratele tale puternice hotarat sa nu imi mai dai drumul.Ma invalui in vraja ta neinteleasa si ma saruti cu atata caldura incat sangele meu clocoteste iar trupul meu devine sclavul mangaierilor si sarutarilor tale.Nu am crezut niciodata in povesti dar visul meu alaturi de tine depaseste orice infinit al iubirii eterne si pure.Stiu ca esti doar o iluzie cu care imi hranesc inima asta rece si putreda de atatea rautati si in tot intunericul din capul meu apari mereu ca o lumina care ma invaluie atat de frumos si armonios incat as prefera sa mor si sa visez asa pentru eternitate.Nu imi daruiesc doar trupul ci si inima mea, caci nimeni nu o poate mangaia asa cum faci tu.Nu imi doresc sa ma trezesc dar realitatea mea bolnava ma cheama inapoi.Te-am pierdut din nou dar parfumul tau mi-a ramas intiparit pe trup si pe perna pe care am udat-o cu lacrimi de fericire.Sunt o fiinta transparenta in lumea in care ma inconjoara si realizez ca amintirea ta imi invie simtul pentru viata.Nu pot sa beau din amintirea ta, nu ma pot hrani cu sarutarile tale..!Ma amagesti!Dezbraca-ma de tine!

Bang, bang you're dead

Ma trezesc amortita parca dintr-un vis infinit.Imi deschid incet ochii cu o greutate enorma,parca refuzand sa pasesc in spatiul finit al realitatii.Imi dau seama ca noaptea adanca ma invaluie din toate partile si ma tine captiva in jocul sau murdar.Ma ridic din pat si pasesc usor spre geam. Luna mi-e din nou sfetnic mut. O privesc uimita urland in disperare sa ma auda cineva, dar parca tipatul meu nu are rezonanta decat in capul meu...Imi zambeste trist si ma urmareste atent. E singura pe care o mai am aproape, e singura care imi face inima de piatra sa mai tresara uneori. Un cantec neinteles, cu versuri parca extraterestre imi mangaie portativul inimii, iar noaptea continua sa ma tina captiva in tristetea si monotonia sa. Realizez ca am devenit un robot care a uitat sa simta, sa iubeasca, sa zambeasca,sa traiasca... Nici macar lacrimile propriului meu chip nu mai exista; m-au renegat pana si ele...Nu imi mai gasesc nicio slipire in ochi, nu-mi mai simt sangele cald inundandu-mi trupul infim. Sunt ca un schelet uitat de lume intr-un cosciug mizer si ieftin. Din toata atmosfera sufocanta imi descopar ultimul zambet, ultimul sentiment de speranta si optimism...se schimba atat de multe lucruri in interiorul meu incat am impresia ca sunt doar un suflet stingher martor la propria-mi moarte. Gasesc totusi speranta si in acelasi timp simt cum lumina palida a lunii imi mangaie obrajii monocromatici si umerii reci. Ma gandesc la viitor si nu pot vedea nimic pe moment. Imi simt din nou inima zbatandu-se si urland de disperare in zgomotul asta mut al lumii in care ma aflu. Vrea sa fiu fericita!? Ma uit in oglinda si zaresc un chip luminos, parca fara nicio grija, fara nicio pata de tristete. Ce stupide sunt aparentele in universul asta! Interiorul mi-e umplut de insecte dobitoace care nu vor sa ma lase sa traiesc dar exteriorul e curat ca lacrima...Si nu pot sa pierd acum!Nu!Ratiunea si inima sunt in momentul de fata dusmani de moarte. Ar trebui sa fiu slaba si sa te mai astept? Sau sa ma resemnez ca viata mea e asa cum e si sa pasesc mai departe? Pasesc mai departe caci sunt un suflet rece care a uitat de sentimente colorate. In versuri albe si versuri negre iti soptesc grotesc ca te-am omorat odata pentru totdeauna!

"In ziua ce vine, poate ma vei asculta.

Am ales si rau si bine.

O parte din mine las in grija ta.

Nopti fara vise, intrebari fara raspuns,

Imi trezesc din amintire sufletul ascuns."

Dezumanizare

În apus de soare,

ca-ntr-o dimineaţă rece,

stau singură şi ascult tăcerea morbidă

şi parcă tot ce mă-nconjoară a murit.

Amintirea ta îmi bântuie visele

încât nu-mi mai pot mişca inima.

Aud ecoul tăcerii tale incolore

pe perna mea.

Corpul mi-e străin de propria-mi minte

şi nu vrea nicicum să simtă.

Doar fiorul vocii tale surde

mă mai face să tresar uneori.

Încă-mi şopteşte inima ta în vis,

şi-ţi simt ura rece lângă umăr,

nici măcar să te sărut nu pot,

căci mi-ai încătuşat buzele cu întuneric.

Did I ever existed?

Citisem cu cateva minute in urma un comentariu pe care mi l-a dat o fata pe blog si mi-am dat seama ca are extrem de multa dreptate..."Spend your life with who makes you happy , not with who you have to impress".
Si ma gandesc..oare nu asa e?Incercam intotdeauna sa impresionam si sa atragem atentia,sa ne batem joc mai apoi de persoane chiar daca nu asa suntem doi,dar doar pentru ca ne hranim orgoliul cu suferinta altora.Mi-am dat seama ca singuratatea e un tunel surd in care nu te poti misca decat in 2 directii: sa mergi mai departe sau sa te simti mizerabil si sa te indrepti incet incet spre o depresie.Si va intreb..oare merita sa ne schimbam si sa impresionam pe toata lumea?Am incercat intotdeauna sa neg ca nu sunt o persoana perfecta si am tras de mine sa incerc sa fac lucrurile cat mai bine.Pentru ce?Probabail ca nici nu mai conteaza.Avem tendinta de a calca in picioare zambetele si momentele frumoase din viata noastra si sa ne prefacem ca nu ne pasa.Ei bine...mie imi pasa.Si mi-am dat seama ca fericirea poate ca nu ma vrea in gradina ei si atunci prefer sa fiu ok si sa nu fiu fericita decat sa ma simt mizerabil pentru o lume in care tot timpul voi cadea si va veni un moment in care nu o sa ma mai pot ridica pentru ca lumea e prea cruda.De ce ne hranim cu suferinta altora?Pentru ca conteaza mai mult sa tipi dupa atentie decat sa admiti ca poate nu e totul cum crezi.Nu suntem oameni suntem doar niste roboti care se programeaza in timp.In care moment existam cu adevarat?