Scrisoare catre copii

Dragii mei copii,

 Imi vine greu sa astern in cuvinte cam tot ce simt pentru voi, dar as vrea sa stiti inca de la bun inceput ca voi sunteti cele mai mari comori pe care le posed si ca nu exista nimeni pe lumea asta pe care sa iubesc atat de mult. Apoi, as vrea sa va cer sa ma iertati... sa ma iertati ca poate nu am putut sa va ofer tot ce v-ati dorit, imi pare rau ca poate nu am zambit tot timpul asa cum as fi vrut sa o fac, imi pare rau daca ati simtit vreodata tristete sau nefericire, neliniste sau durere, dar as vrea sa stiti ca daca as putea vindeca toate momentele grele cu iubirea mea, as face-o cu drag.

 As vrea sa stiti ca am fost cel mai fericit om atunci cand v-am simtit pentru prima data, prima miscare in burtica, prima lovitura zdravana, prima noastra conversatie, au fost momente ce nu as putea vreoddata sa le valorific dar pe care le port aproape de inima mea in fiecare zi si le voi purta si dupa ce voi trece in nefiinta. V-am adorat de prima oara cand v-am tinut in brate, iar durerile nasterii n-au mai insemnat nimic atunci cand am vazut ce minuni are mama. Am tremurat la primul sunet, primul zambet, prima mangaiere, prima data cand mi-ati spus mama, am plans atunci cand am simtit ca nu sunteti bine si am incercat sa va alin toate durerile inca de pe vremea in care nu scoteati niciun sunet. V-am privit indelung noaptea cand vegheam asupra voastra si ma uitam la somnul dulce si la visele frumoase pe care le aveati. M-am bucurat ca un copil la randu-mi cand ati facut primii pasi, prima tumba, primul sezut, primul ras... le pastrez aproape de inima mea si as vrea sa stiti ca nu e nimic ce nu as face pentru voi.

Imi pare rau daca v-am si mustrat sau certat, dar am incercat sa va fac sa fiti niste baieti frumosi, destepti, iar apoi barbati in toata firea de care sa fiti si voi mandri atunci cand veti creste mari. Ati crescut langa oameni care v-au iubit si va iubesc neconditionat, langa oameni ce s-au emotionat la primul zambet sincer, la primul ras in hohote, la prima imbratisare si mi s-au taiat picioarele cand am auzit prima oara "te iubesc". E greu sa fii parinte, cred ca e una din cele mai grele "meserii", pentru ca de multe ori ne-am simtit ca parinti neputinciosi poate in fata vietii, sau a unei raceli si ne-am stresat mai mult decat era cazul si am exagerat de un milion de ori mai mult decat era cazul, doar ca sa stim ca la sfarsitul zilei punem la somn doi baieti sanatosi, frumosi si vioi. Nu cred ca exista cuvinte pe care sa vi le spun ori eu ori tata ca sa exprime cat de mult va iubesc si va iubim, cat de mult am suferit sau poate am plans, dar dupa toate liniile trase, la sfarsit de viata, suntem cei mai impliniti oameni. Va rog doar sa nu ne uitati.




Cu dragoste,

mama si tata.

A Happy New Year, A Happy New Family

   

         A trecut ceva timp de cand nu v-am mai impartasit din fericirea mea, dar am zis ca daca tot se termina anul asta sa imi fac timp sa va urez si voua cate ceva.
     Anul trecut pe vremea asta imi puneam vesnica dorinta arzatoare de sfarsit de an... nu sunt adepta lor in general dar anul trecut am simtit ca trebuie sa imi doresc ceva cu adevarat si cu siguranta ca se va implini. Poate ca o sa ghiciti ce mi-am dorit, dar pentru mine chiar a insemnat si inseamna mult chiar si acum cand intr-adevar simt ca este asa... Mi-am dorit sa fiu fericita si implinita, dar nu oricum ci alaturi de cei pe care ii iubesc si mai cu seama sa fiu fericita alaturi de cel pe care il iubesc si cu cel caruia i-am jurat iubire vesnica pana la capatul zilelor noastre. De ce spun ca anul asta a fost unul bun? Pentru ca a fost un an in care mi-am implinit si mi-am atins cele mai frumoase "puncte" din bucket list : sa-mi intemeiez o familie ar unul din cele mai importante si asta pentru ca pe 3 noiembrie anul asta, familia noastra s-a marit cu inca un membru, baietelul nostru voios si dragalas, Victor. As vrea sa va marturisesc ca nu am mai fost niciodata atat de emotionata si atat de fericita de cand ma stiu, iar faptul ca am reusit sa fac tot ce imi propun ma face sa imi doresc acelasi lucru si pentru anul ce vine.

          Cu modestie va spun si cu mana pe inima va marturisesc ca am 3 baieti pe care ii iubesc si care mi-au facut sarbatorile de iarna minunate, si asta pentru ca anul acesta am fost impreuna...cu totii de la mic la mare si am simtit pentru prima oara in multi ani emotie si fericire.. ce sa mai ne-am bucurat ca niste copii atunci cand am impodobit bradutul, ne-am deschis cadourile emotionati si am avut alaturi parintii, copiii, pe sora-mea, ce sa mai, pe toata lumea. A fost un an magic care a trecut extrem de repede, dar a fost un an plin de momente care mi-au facut genunchii sa tremure, de la cadouri minunate din ceruri, adica vestea ca vom fi parinti, pana la intalnirea nostra cu micutul Victor si integrarea lui in familia noastra. Tudorel a crescut si el atat de mult incat nu-mi vine sa cred ca-l numesc fratiorul mai mare. Suntem fericiti si cu cea mai mare sinceritate asta va doresc si voua, tuturor, toate gandurile bune si calde, sa fiti alaturi de familie si de cei care va fac inima sa tresara, sa fiti fericiti si sanatosi, sa nu uitati sa iubiti si sa iertati si sa va bucurati de fiecare zi ca si cum ar fi ultima.


      Inchei prin a va spune un an nou fericit si fie ca urmatorul ce vine sa va aduca tot ce doriti, de la mic la mare si sa speram ca si la anul vom fi la fel de fericiti, la fel de impliniti.

Serendipity

Life as we know it. Oamenii sunt fiinte care mereu alearga spre fericire, iubire, perfectiune si multe multe altele pe care le considera esentiale in viata. De obicei, sau de cele mai multe ori, atunci cand " ne strofocam prea tare sa ajungem la un anume idea, nu ne iese; sau cel putin mie nu imi iese. Asa ca m-am oprit din disperarea de a gasi ce e mai bun pentru mine si m-am oprit la ce aveam deja in viata mea. E destul de dificil sa tragi o linie la un moment dat si sa te intrebi ce anume ai facut pana acum in viata. Nu am facut multe. De fapt nu am facut mai nimic. Mai nimic din tot ce inseamna tipare si obisnuit. Mi-am scaldat sufletul in familie si in radacinile ei, pentru ca am simtit ca ma va implini. Au fost intotdeauna acolo pentru mine: cand am avut nevoie de un parinte, o sora, o prietena. E urata singuratatea. Foarte urata chiar... desi la un moment dat nu imi doream altceva pentru ca simteam ca singuratatea ma defineste cel mai bine. Apoi, Tudor a aparut in viata mea, iar baietelul meu mi-a schimbat tot univerul, mi-a dat peste cap toate ideile si planurile, dar nimic nu a fost in sens negativ. Am invatat atat de multe... printre care sa ma si bucur ca un copil de tot ce imi ofera lumea asta, de tot ce imi ofera familia, propriul copil.. si m-am bucurat de prima data cand propriul meu copil m-a privit in ochi, sincer si mi-a spus "mama", de primii pasi, de primul zambet, de primul " teiubesc, mami" care mi-a dat peste cap toate principiile legate de iubire, de prima " despartire mai lunga de cateva minute si de primul " mami, nu pleca" care iti sfasie fiecare celula din corp. Si inveti ca viata nu e deloc ca-n filme. E cu mult mai frumoasa. Mai frumoasa si mai provocatoare, plina de surprize. Se spune ca lucrurile bune li se intampla celor care asteapta acest lucru si care nu se pripesc sau dispera dupa asa ceva. Ei bine, nu e chiar asa. Trebuie sa tragi si tu putin de tine. Trebuie sa muncesti, sa inveti, sa fii mandru de tot ceea ce faci, prin munca si dedicatia ta. Pana anul trecut ma infundasesm in munca, munca si iar munca. Obsesia de a face totul perfect si de a trage de mine, de a-i convinge pe oamenii din jurul meu ca pot face totul mai bine imi acaparase la un moment dat atentia. Si a meritat pentru perioada respectiva, dar apoi mi-am dat seama ca sunt mai multe lucruri pentru care merita sa te strofoci. Asa am invatat din nou sa iubesc. Sa ma iubesc pe mine, pe tot ce fac, sa realizez ca nu le pot face pe toate perfect desi mi-as dori sa pot face si asta, dar cel mai important.. sa realizez ca oamenii care mi-au fost mereu aproape, putini, dar de calitate, sunt cei care ma sustin indiferent de ce as decide. Am invatat sa imi iubesc familia mai mult si sa-l iubesc pe cel de langa mine cum nu am mai facut-o niciodata pana acum. Am simtit in sfarsit ca ma maturizez oarecum si ca am inteles care este scopul meu in viata. Poate.. doar temporar, dar am imbratisat fiecare bucurie, fiecare zambet de dimineata, fiecare " Esti frumoasa", fiecare " Te iubesc" care nu mai e la fel ca inainte, venind din partea oamenilor pe care ii iubesc, mici si mari, fiecare moment pe care viata mi-l ofera. M-am bucurat de toti oamenii pe care i-am intalnit in ultimul an si care mi-au schimbat ideea de prietenie si devotament si m-am bucurat de fiecare veste. Si au fost numai vesti bune. M-am bucurat sa fiu mama a doua oara, de data asta trecand prin toate momentele.. frumoase si momentele dificile alaturi de familie. Euforie, emotie, mood swings, privirile oamenilor din jur, bucuria si fericirea noastra de parinti. Totul s-a schimbat si cum am mai spus-o si in alte dati, viata iti ofera fix ce iti trebuie, trebuie doar sa stii sa-ti valorifici comorile si sa nu renunti niciodata la vise sau la speranta. Sentimentul de "mi-am gasit linistea, fericirea pentru totdeauna" nu l-as putea exprima prin cuvinte, pentru ca n-as putea sa transmit ce simt acum. Simt doar ca sunt un om fericit. Cea mai fericita fiinta din lumea asta. Eu si cei 3 baieti ai mei.

De ce te iubesc?

De ce iubim? De ce iubesc sau mai bine de ce te iubesc? A trecut atat de mult timp de cand n-am mai simtit ca sunt fericita incat nici nu-mi mai gasesc cuvinte sa descriu ce simt. Fericrea asta e atat de sensibila si se poate duce sau estompa atat de usor incat nici nu stii cum sa o tratezi. Ei bine, fix in momentul in care nu te astepti, iti bate printul la usa, iar tu trebuie sa fii pregatita sa-i arati ca esti intr-adevar printesa pe care o cauta. E frumos sa iubesti si e frumos sa fii iubit, e superb sa simti ca viata are si parti bune si te poate surprinde chiar daca nu te astepti.
E atat de simpatic totul, nici nu imi vine sa cred. M-am indragostit de tine intr-o clipita si stiu ca o sa fim impreuna pana cand o sa ajungem mosuleti si chiar si-atunci o sa radem de tinerele generatii care abia isi gasesc dragostea, pustani fiind. M-am indragostit de zambetul tau molipsitor care ma duce cu gandul la vacanta, relaxare si fericire, la o viata lipsita de griji, la multe zambete si multe multe momente pe care n-as putea sa le descriu in cuvinte, pentru ca as deteriora sensul si semnificatia lor prin cuvintele mele putine. Te iubesc pentru ca ma faci sa fiu un om mai bun, un parinte mai bun si ma faci sa-mi doresc sa lupt pentru tot ceea ce imi propun. Cu tine, visele mele nu mai pare de nerealizat, ci mai degraba ma faci sa lupt ca sa-mi ating fiecare tel. Te iubesc de o mie de ori mai mult cand ma enervezi si ma superi, pentru ca ma faci sa realizez ca o sa fii acolo orice s-ar intampla; daca o sa cad, ma ridici, iar daca e sa castig vreo batalie cu mine insami, esti acolo sa te bucuri cu mine de toate lucrurile frumoase. Ma faci sa cred ca exista cate ceva bun din fiecare si ma faci sa-mi accept defectele si sa realizez ca totul poate fi pus intr-o alta lumina daca chiar iti doresti sa vezi asta. Sunt on om incapatanat si orgolios, absurda aproape tot timpul si uracioasa atunci cand sunt suparata, dar cumva uitandu-ma in ochii tai stiu ca vreau sa zambesc mereu si sa te iubesc cu toata fiinta mea. Meriti totul, de la cer pana la pamant si inapoi, un infinit de fericire si bucurie, pentru ca oferi atat de multe si ai o inima atat de mare, cum n-am mai intalnit. In bratele tale imi doresc sa ma trezesc in fiecare dimineata, vreau sa te sarut de fiecare data cand esti langa mine, vreau sa te iubesc si sa te dragalsesc chiar si-atunci cand nu ar trebui si o sa te iubesc pentru tot restul vietii mele pentru ca m-ai invatat pe mine sa iubesc si pentru ca meriti mult mai mult decat iti pot eu oferi. Dar tot ce stiu e ca o sa fiu acolo, indiferent de zi, indiferent de situatie si orice provocare ne-ar oferi viata asta, stiu sigur ca impreuna cu tine, orice este posibil. Tine-ma de mana pana la asfintit!

Blindess in my soul

M-am uitat cumva in trecut si mi-am desenat o schita cu toate momentele din viata mea, bune, rele, de tot felul. Mi s-au intamplat atat de multe in ultima vreme incat am uitat sa le cantaresc si sa pun in lumina pe cele bune. Am privit recent si m-am focusat doar pe cele negative si am simtit automat ca-mi pierd mintile. De ce spun asta? Nu m-am mai bucurat de nimic, nu am mai zambit, am incercat sa ma izolez intr-un colt din mintea mea si-am ramas doar intre 4 pereti goi, fara nici o poveste, fara trairi, fara nimic. Am ajuns iar in postura de a fi eu cu mine. Si intr-un moment de luciditate am spus stop... Nu mai vreau tristete, intuneric sau orice altceva care sa ma faca sa ma faca sa cred ca sunt singura pe lumea asta. Si m-am ridicat.. din nou si din nou si din nou si parca universul vrea sa ma loveasca, dar n-am sa il mai las de data asta. M-am decis sa privesc partea plina a paharului desi de cele mai multe ori m-am dezamagit. Am realizat ca nu sunt eu problema si ca fac orice-mi sta in putinta sa imi cladesc o viata frumoasa. Nu pot schimba lumea si nici mentalitatea unora dar imi pot crea fericirea in lumea mea. Cu mana pe inima, sunt un om implinit.

Ante scriptum, post scriptum

 În ultima vreme mi-am adresat o mie de întrebări... o mie de de întrebări la care încă sper sa descopăr un răspuns, fie el corect sau nu. Și ma întreb uneori: „Cine sunt eu? Ce caut aici? Care este menirea mea în viață?” , iar cumva, după soiul asta de nelămuriri și neliniști, îmi trece prin cap oarecum faptul ca mintea îmi joaca feste. Cumva parca știu ca subconștientul meu, satul de monotonia din jur, își dorește să-mi tulbure rațiunea. Nici la asta nu găsesc răspuns, și e cumva o neliniște lăuntrică antagonistă cu atitudinea și înfățișarea mea cotidiana, dar mintea ma forțează sa caut sensul și logica propriei minți. Oare ce se afla în spatele ideilor ce-mi trec prin cap și de ce ma gândesc la ele? Sau poate... visez? Visez cu ochii deschiși ca ar trebui să mă cunosc dincolo de fiinta? Dincolo de rațional și banal? Dacă da, atunci de ce sunt încă aici și de ce nu-mi pot închide ochii noapte de noapte pentru ca nu pot medita la altceva? Mă opresc din gând și aspir la fericire, liniște, înțelegere, iubire și toate tâmpeniile la care reacționez diferit și simt ca sufletul și spiritul meu sunt chemate spre un alt imaginar, unul ce nu poate fi deslușit, dar se simte atât de frumos încât e morbidă imaginea-i oglindita în mintea mea.

Sunt conștientă ca poate fi lipsa de somn ma atrage într-un stupid imaginar și nu de multe ori confund senzația cu o mica nebunie sau poate s-a schimbat lumea într-un timp absurd de scurt? N-aș crede, mai degrabă o latura ascunsă din subconștientul meu îmi dictează acțiunile. Încă caut fericire, sau ea m-a descoperit pe mine după nesfârșite chemări și ritualuri absurde, am reușit sa s-o conving să-mi otrăvească eul. E atât de târziu, iar ochii mei ma urăsc, dar tot ce-mi trece prin minte nu-mi dă pace. E ca și cum am murit, dar de fapt trăiesc la un alt nivel. Cum e posibil așa ceva?

" Oare am fost altcineva acum câteva secunde? Voi fi altcineva peste câteva minute? "

Abis in vis

Mi-ai aruncat pe suflet cioburi incinse incat sa nu mi te pot scoate din minte. Si-mi esti o naluca nastrusnica ce imi chinuie visele in abis de stele si cumva iti iubesc alura de cavaler ce nu-mi completeaza jumatatea. Am crezut ca esti un vis transpus in realitate, un vis pe care-am incercat sa-l descifrez de secole de secunde si-as vrea sa-ti martuieresc ca mi-ai maturat sufletul de plumb, mi-ai aruncat cu praf de pusca pe ranile pe care timpul mi le-a oferit, ai plecat de nebun intr-o lume tampit de perfecta si nu te-ai uitat in urma.. la mine.. la trupu-mi firav si tamp, mi-ai acoperit ochii cu norii din ceruri si m-ai facut sa cred ca exista un " rai" doar pentru mine, doar pentru visele mele, mi-ai colorat zambetele in curcubee himerice, mi-ai dat sa beau iubire de fiecare data cand soarele imi mangaia chipul.
Oare tu, TU, m-ai iubit vreodata, mi-ai devorat trupul asa cum ti-am devorat eu fiecare privire? Ai uitat ca mi-ai promis luna si stelele? am ramas cu stelele strivite in fata usii mele si te-ai dus. Dar inca sper sa-ti limpezesti gandurile, sentimentele si sa-mi canti din nou iubire.
Am ramas un suflet pustiit, fara umbra, fara fericire, mi-ai furat pana si ultimul zambet pe care l-am ascuns in buzunar, ultima farama de speranta pe care mi-am purtat-o pana la ultima rasuflare de fericire.
Am scapat de o fantoma a fericirii care-mi inunda viata de "altceva" dar cumva parca nu regret ca te-am pierdut, si asta pentru ca mi-am alinat singuratatea cu o amagire a alter ego-ului meu si cumva am fost egoista sa cred ca viata se poate schimba in zile senine.
Am invatat ca uneori e bine sa ne inundam in siguratate si cumva, monologul asta pare o nebunie daca il recitesc in surdina. Am cantat un cantec fara vreo nota anume, dar cumva in lumea mea a fost cel mai frumos din umila mea existenta.
Fericirea e o aspiratie, un vis de neatins uneori, o poezie de dragoste, ca uneori poate fi si trist.
Si ma trezesc din vis. A nu-stiu-cata-oara.

Rise from the ashes

        Suntem oameni, suntem buni si suntem rai si cateodata nu realizam cat de mult cantaresc actiunile noastre. Luptam in fiecare zi cu demonii din adancul sufletului si exista situatii cand nu ne dam seama cand ranim pe cineva chiar si cu cateva cuvinte aruncate in aer.
       Suntem robotii fortati de societate sa-si inhibe sentimentele si actiunile benefice bunastarii vietii pe care am vrea s-o avem, ne e teama sa fim sinceri cu noi insine cateodata, ne e teama sa iubim, sa fim fericiti, pentru ca fugim de nefericire si dezamagiri. Luptam in fiecare zi cu lupii din jurul nostru si sunt si batalii pe care le pierdem inevitabil cu viata, ca deh asa trebuie uneori, dar ce e important e sa stim sa constientizam ca e doar o batalie, nu e razboiul cu insasi viata.
       De multe ori m-am aflat in situatia de a simti ca totul se prabuseste in jurul meu, si nu de multe ori am avut impresia ca tot ce mi se intampla e rau desi poate circumstantee indicau altceva, dar pe parcursu vietii, incet, incet am ajuns a concluzia ca si in lucrurile negative intalnite in viata de zi cu zi exista si parti bune, sau parti din care poti invata sa te ridici, sa tii capul sus si sa zambesti asteptand o noua provocare. In felul asta pot spune ca am ajuns sa fiu un om puternic, sau cel putin creierul meu a constientizat ca nu e poti avea pe toate, dar asta nu inseamna ca nu poti spera la ceva mai bun in ziua urmatoare. Roboti sau nu, trebuie sa ajungem sa ne bucuram si de zilele senine, de prieteni, de familie, iubiti si tot ce e bun pe lumea asta. Da, aripie ingerilor pot fi frante dupa numeroase batalii, da suntem oameni si gresim, dar trebuie sa stim sa ne cerem si iertare noua insine in primul rand ca sa putem trece peste toate hopurile. Nimeni nu spune ca e usor sau ca a fost vreodata usor, la urma urmei parca a ramas cumva intiparit in mintea nostra ca asa ar trebui sa fie.
         Dar oare nu avem si noi ceva de spus in privinta asta? Ba eu cred ca da si putem schimba multe daca ne uitam si a cei din jurul nostru si daca luptam pentru tot ce inseamna entitatea noastra. Lumea e crea, cruda, nemiloasa si e in stare sa te calce in picioare atunci cand ai cazut, dar nimeni nu-ti poate ua demnitatea si tot ce crezi pana in punctul maxim.
         Asa ca, voi, toti oamenii frumosi, plini de calitati si puternici din lumea asta, nu disperati, in orice moment aveti pe cineva mereu anga voi, daca nu fizic, spiritua cu siguranta. Sunt aici, sunteti acolo si asta e tot ce conteaza.


Crede in tine.

Ce e iubirea sau de ce iubim!?

          " Ce este iubirea? " o intrebare care intotdeauna e in mintea fiecaruia dintre noi, o intrebare la care uneori nu stim sa raspundem sau mai degraba nu ii putem gasi un raspuns care sa reflecte in totalitate sensul pe care il are cu adevarat. Asta va fi o postare in genul ce cred eu ca este cu adevarat si e pur din opinie personala.
Si dupa cum urmeaza, iubirea sau dragostea poate fi de mai multe feluri: iubirea fata de familie sau prieteni, iubirea fata de iubit/a, sot/sotie samd sau iubirea fata de proprii copii. Ideea de baza e ca ne nastem ca sa atingem apogeul iubirii si de creem un scop din a reusi sa simtim un sentiment acre sa ne copleseasca existenta. De ce iubim? Pentru ca vrem sa ne simtim intregi ca fiinte in lumea asta care parca in ultima vreme a uitat sa zambeasca si sa fie fericita.
          Iubirea este sentimentul suprem pe care am ajuns sa il ating in viata asta sau cel putin asa mi-a soptit inima ca am facut-o.
         Iubirea este un tel pe care ni-l intiparim in inima si minte inca de cand vedem pentru prima data timizi lumina zilei atunci cand ne nastem si incet incet, pe masura ce inaintam in viata ajungem sa simtim din ce in ce mai mult felurite sentimente, printre care... si iubirea. Prima data ne indragostim de glasul duios al mamei, de privirea ei blanda si de vocea heruvimica atunci cand ne sopteste ca suntem cea mai de pret comoara, si da, prima data i-am spus mamei " Te iubesc " si copil fiind am simtit ca e cel mai frumos lucru pe care ti-l poate oferi existenta- sa ajungi sa simti cu toata fiinta ca-ti iubesti parintii, apoi, desigur fratii si surorile.
          Depasesti cumva stagiul copilariei si ajungi sa-ti faci prieteni - putini, dar pe care ii vei avea o viata intreaga. Un alt fel de iubire, un alt fel de simt, o iubire care nu se poate masura in cuvinte fara valoare si sincer nu ma simt in stare sa descriu in cateva randul sentimentul de afectiune (putin spus) pe care il am fata de prietenii cei mai valorosi. si-am trecut prin foc, bucurii, lacrimi ( de tristete sau bucurii), ne-am batut in cuvinte grele iar mai apoi am realizat ca numai impreuna suntem un intreg, si impreuna putem depasi orice frica si orice obstacol care ne-ar face nefericiti. Prietena mea, prima mea iubire si cea care are in inima mea un loc pentru eteritate, pentru ca oricum am fi si oriunde ne-am afla tot suntem in mintea celeilalte, chiar daca timpul nu reuseste niciodata sa ne tina partea.
           Ajungi sa te maturizezi, incet, dar sigur si in viata fiecaruia dintre noi, mai devreme sau mai tarziu apare "el"sau apare "ea ". Si in momentul ala realizezi ca tot corpul tau, tot ce esti pana in momentul ala trece la un alt nivel. si-ncepi sa simti- nu stii exact ce- dar pe zi ce trece ajungi sa zambesti mai mult, ajungi sa crezi ca-ti poti depasi conditia umana si ca poti sa-ti implinesti primul vis: sa iubesti.
         Si iubesti... si iubesti atunci cand te trezesti dimineata la prima ora, si nu conteaza ca ai dormit putin sau mult, dar primul gand va fi intotdeauna pentru persoana ce ti-a "umblat" la ticaitul inimii. Si privesti pe fereastra si soarele nu ti se pare ceva sec si simplu, ti se pare ca parca si el danseaza cu toate ganduri-le tale incurajandu-te sa traiesti ziua respectiva ca si cum ar fi ultima- si ultima intr-un sens pozitiv. Si simti ca toate celulele din corpul tau iti zic ca esti un om diferit de ziua de ieri, pasesti spre o alta incapere si simti cum fluturii din stomac iti inunda tot sufletul cu bucurie. si realizezi ca viata a fost atat de darnica cu tine.. si traiesti clipa...
         Iubesti atunci cand in ochii celuilalt iti vezi jumatatea buna, pentru ca cealalta jumatate, parte negativa din tine, e infima in ochii lui (ei ), si simti ca ai inceput un nou capitol din viata ta, unul care ai vrea sa dureze pana vei incepe o alta viata pe un alt taram. Iubesti atunci cand zambesti in fiecare zi cu pofta si iubesti atunci cand plangi de fericire ca ai auzit prima oara " Te iubesc"si simti cum fiecare particula din corpul tau se bucura cu tine- un moment pe care il pastrezi in suflet, il inchizi in cufarul de sentimente si astepti a doua oara, mai emotionat ca niciodata sa auzi din nou, si din nou, si iti doresti sa auzi in fiecare secunda si in fiecare moment doar ca sa te poti agata de sentimentul ala cat mai mult.
          Iubirea iti poate deschide poarta spre perfectiune, o perfectiune umana dintre doua fiinte care ajung sa depaseasca tot ce e in jurul lor prin simplul fapt ca si-au contopit sentimentele intr-o singura entitate.
          Iubirea poate insemna si suferinta atunci cand mintea iti otraveste gandurile, si ca un om nebun, fara-de-minte, ajungi sa pierzi- atunci realizezi ca tot ce ai acumulat pana atunci ramane in cufarul tau si astepti sa mai fie deschis inca o data. Iubirea e cruda si amara, e dulce si glorioasa si trebuie sa alegi exact cum vrei sa fie. Pentru ca stii, poate fi exact asa cum iti doresti daca asta e ce vrei cu adevarat.
          Robotizandu-ne in ultima perioada, ajungem sa uitam sa fim oameni buni, deschisi, iubitori, ajungem sa uram tot ce e in jurul nostru uneori fara nici un motiv, de cele mai multe ori ne gasim scuze... unele care conteaza altele.. care nu si uneori, doar de dragul situatiei si doar de dragul normalului ajungem sa confundam sentimentul asta de dragoste.. si spunem "Te iubesc"ca o caseta stricata care a uitat sa mai rosteasca si altceva.
         Mi-am dorit multa vreme sa nu mai iubesc... sa fiu un om rece, vertical, de neatins sentimental pentru a nu putea fi doborata de oamenii rai din jurul meu, dar cumva, universul "mi-a scuturat" pe gene un miracol, o minune care sa lupte cu toti demonii din interiorul meu si sa ma faca sa simt din nou- asa am ajuns intreaga. Apogeul sentimentului de iubire a aparut atunci cand am devenit mama. Nu mi-ar ajunge toate expresiile de pe lumea asta si-nc-o lume sa va descriu ce simt in fiecare zi. Nu am iubit niciodata mai mult decat o fac acum si simt si va marturisesc ca nu sunt un om intreg, dar dragostea pe care o primesc de la fiul meu umple toate golurile din inima mea incat uneori am impresia ca nu am nevoie de altceva pe lumea asta, simt ca as putea muri in orice moment ( metaforic vorbind ) si as putea sa fiu cel mai fericit individ de pe planeta asta.
        Si totusi... tu de ce iubesti?
       

Cliseu

       
  S-a mai dus o parte din noi o data cu sfarsitul verii. S-a dus mirosul proaspat al soarelui care ne magaia crestetul, umerii goi si zambetele perfect pictate pe chipul nostru. Asfintitul pare mai rece si mai distant, parca s-a creat o noua lume in jurul nostru, una care pare nesigura pe moment.
Imi lipsesc diminetile de vara cand ne trezeam impreuna atinsi maiastru de caldura gingasa a soarelui, imi lipsesc ploile scurte de vara cand alergam fericiti ca doi copii care s-au afundat in universul copiilor.
          Totodata toamna asternuta pe poteca noastra pare ca aduce un nou inceput care sa ne marcheze un alt capitol in povestea noastra. Padurea isi schima incet incet mantaua si se pregateste si ea sa fie colorata intens de toamna ce bate la usa.
          Mi-as dori ca inceputul asta sa ne ofere la fel de multa fericire ca toate momentele pe care le-am petrecut impreuna urmarind rasaritul si marea linistita care ne completa povestea.
Privesc ploaia si parca contureaza o melodie trista care-si ia ramas bun de la vara care s-a dus mult prea repede anul asta, si totodata ludic ii ureaza bun venit lui "septembrie" care urmeaza sa ne ghideze spre o alta sfera a fericirii.
           Totusi, tu pari neschimbat, ai aceiasi ochi blanzi, acelasi zambet cald, inca esti invaluit de fericire si asta e un lucru bun. Cliseic as putea spune si stii foarte bine ca sunt genul de persoana care uraste cliseele, mai ales pe cele emotionale, dar cumva accept situatia asta si ma simt confortabil.
          Daca stau bine sa ma gandesc parca nu i-as ura inca  bun venit lui septembrie pentru ca asta ar denota ca ma complac cu toate schimbarile care apar odata cu instalarea toamnei si asta nu inseamna doar noi procese, inseamna degradare, tristete, pana si natura din jurul nostru ne oglideste ca-si schimba mantaua.
          In final, va trebui sa ne complacem cu tot ce avem in jurul nostru si sa incercam sa depasim " raceala" care ne inconjoara si sa ne "incalzim" cu sentimentele calde pe care le avem de impartasit, sa ne bucuram si de ploile reci, de soarele timid, de asfintitul care inca ne picteaza un zambet, de rasaritul care inca ne face sa ne simtim romantici.
" Wake me up when september ends " !